Opinii

La 99 de ani de la momentul astral al Marii Uniri, ţara nu ne leagă nici prin şosele, căi ferate şi aeroporturi care să faciliteze o bună circulaţie a oamenilor şi mărfurilor, nici printr-o educaţie care să ofere şanse egale, nici printr-un sistem sanitar care să nu ne îmbolnăvească şi mai grav pe unii, în timp ce alţii ne tratăm la Viena ori Istanbul, nici printr-o administraţie care să ne uşureze viaţa în loc să ne facă zile fripte.

Pe drumul european din faţa mea există o lucrare ce nu se mai termină. Un pod stă eviscerat de câţiva ani, cu circulaţia curgându-i doar pe o bandă. Un semafor temporar, ce tinde să se permanentizeze, dă verde alternativ şoferilor. Chiar în faţa mea se face roşu, aşa că opresc şi eliberez banda pentru cei din faţă. Cel din spate face la fel, dar următorii şapte au o altă părere despre viaţă şi ne depăşesc în coloană.

Bolojan a reacţionat rapid: a decis să crească impozitele cu 20%, iar cei care le plătesc în avans să beneficieze de o scutire de numai 5%, nu de 10%, ca până acum, iar în plus a redus din subvenţia la gigacalorie, măsuri cu puternic impact electoral negativ. Şi-o fi zis că dacă tot creşte PSD-ul salariile cu 25%, aşa cum scrie în Biblia guvernării, ce mai contează 100 lei în plus la impozitele anuale?

Vă puteţi închipui un grăsan instructor de fitness? Un necioplit dând lecţii de bune maniere? Un analfabet citând din Seneca, un vandal predicând despre civism şi un hoţ despre virtute?  Şi, totuşi, asta se întâmplă în ţara noastră de deja prea multă vreme. Rezultatul? Pe nesimţite, după ce am visat "o ţară ca afară", ţara ne-a fost întoarsă pe dos. Lupii au devenit păstori şi conduc o turmă care şi-a extirpat chiar instinctul de conservare.

Promisiunile electorale se vor schimba atunci când se vor schimba şi politicienii. Aceştia se vor schimba doar atunci când se va schimba electoratul. Iar electoratul se va schimba atunci când va înţelege că nu se votează pentru ziua de mâine, ci pentru cea de răspoimâine. Câştigurile ce vin rapid şi uşor îţi zboară din mână ca suflate de vânt.

Când Primăria Oradea a decis să crească impozitul cu 50% pe clădirile neîngrijite, niciun proprietar nu s-a sinchisit să pună bidineaua pe casa în care locuia. A fost nevoie să se ia o decizie dură, ca impozitul să crească cu 500%, pentru ca pe numeroase clădiri să răsară mândre schele şi superbe plase.

Prima leafă de reporter la un ziar din Cluj am dat-o, în 1993, pe o pereche de blugi şi un tricou Stars and Stripes. Învăţam Filologie Franceză, dar devenisem filo-american graţie unor romancieri ca Hemingway, Dos Passos şi Faulkner, unor filme precum "Cetăţeanul Kane", "America, America", "Apocalypse Now", plus cărţilor de istorie din care descopeream cât datora Europa Americii, care a salvat-o şi în Primul, şi în al Doilea Mondial, şi în cel Rece, recent (credeam mulţi) încheiat.

Superstiţiosul popor român a scăpat de obsesia lui Vineri 13 cu ajutorul Vinerii Negre, verişoara sa mai tânără, mai frumoasă şi mai deşteaptă. Aceasta nu a venit de una singură, ci cu ajutorul corporaţiilor suficient de puternice pentru a face o sărbătoare naţională din lichidările de stocuri, care îşi petrec weekendul de după Black Friday numărându-şi banii şi râzând malefic.

Atenţie: acest text nu este recomandat telespectatorilor Antena 3 şi România TV! Am avut ocazia unică să petrec o după-amiază cu magnatul George Soros, la vila sa din California. La intrare era un covor imens cu harta României Mari, pus în aşa fel încât oaspeţii să-l calce în picioare. Toţi piticii de grădină erau cu chipul eroilor neamului - Ştefan cel Mare, Mircea Cel Bătrân, Mihai Viteazul şi Şerban Nicolae.

Vă amintiţi, de fapt, ce am vrut noi, ce ne-a promis Partidul şi ce ne-a dat? Visam drumuri, spitale, şcoli şi ceva mai mulţi bani în buzunare. Ba unii, ce să vezi, şi dreptate. Ce vedem acum? Că se rup liniile ferate şi că un accident pe Valea Oltului blochează o jumătate de ţară, că ambulanţele nu mai ajung la pacienţi, că tavanele cad peste elevi, că bolnavii cronici sunt lăsaţi fără medicamente.

"It’s So Easy... şi alte minciuni" nu e numai despre alcool. E despre Duff şi despre Guns, despre Seattle şi L.A., despre America şi rock’n’roll, despre oameni, despre pierderi, despre ratări şi succese ameţitoare. E o carte scrisă fără ifose de un tip suficient de deştept să se oprească pe buza prăpastiei, dar şi să-şi asigure viitorul investind în două companii mici: Amazon şi Starbucks. Un tip care, pe măsură ce îmbătrâneşte, seamănă parcă tot mai mult fizic cu David Bowie.

Un vechi cântec spune: "Cartea n-are cine-o face / Căci primarul nostru zace". Noi am avut în Oradea şi primar care zace, şi primar care face. Când în Oradea nu se mişca nimic, investitorii erau puşi pe fugă şi paralele umpleau conturile edililor, multă lume s-a revoltat. Acum, că se sapă, se repară, se betonează, se sudează, se modifică, tot există o masă de nemulţumiţi.

Partidul scoate din puşcării mii de criminali, violatori şi tâlhari, ba unora le şi pregăteşte despăgubiri pentru fiecare zi petrecută la zdup "în plus", adică după intrarea în vigoare a recursului compensatoriu. Dar n-ar fi păcat să nu bage în locul lor nişte cheflii, nişte "golani" ori simpli ghinionişti care s-au aflat la un moment nepotrivit într-un loc nepotrivit?

Şefa unui centru de transfuzie sanguină ştie că nu se poate transforma singură, ci doar împreună cu toţi ceilalţi din jurul ei. În toiul vacanţei, un prezentator de ştiri de la o televiziune naţională primeşte un telefon care îi distruge viitorul. O adolescentă crescută la ţară pleacă la Bucureşti pentru a fi plătită să facă ce-i place ei mai mult. 

Un reporter de la o televiziune a simţit pe propria piele ce înseamnă să faci anchete în ţigănime. A venit la Tileagd să filmeze cum fură romii combustibil şi s-a ales cu nişte pari pe spinare. Există locuri în Bihor, pe la Tileagd, Tinca sau Ineu, unde autoritatea statului este pusă serios sub semnul întrebării. Păi, de ce i-ar fi frică unui ţigan să dea cu parul în forţele de ordine când condiţiile din puşcărie sunt lux pe lângă ce are acasă?

Nu cred în vizitele "de lucru" de la început de weekend, am exclamat, parafrazându-l pe celebrul Adrian Năstase, după ce am aflat despre descinderea la Oradea, vinerea trecută, a ministrului Apelor şi Pădurilor, nu mai puţin faimoasa Pană "fă Doina", cum o alinta un alt premier, Victor Ponta, întrebând-o şugubăţ dacă are "chef de nişte inundaţii".

A fost nevoie doar de o fotografie iscusită şi o serie de comentarii izvorâte din menopauze şi andropauze pentru a genera isterie. Vai nouă, tinerii din ziua de azi fac sex!!! Suntem în cădere demografică, avem spor negativ în fiecare an, urlăm că suntem tot mai puţini, dar îi punem la zid pe cei care fac sex, pe cei de care depinde perpetuarea speciei.

Hai să vedem ce s-ar întâmpla dacă instituţiile subordonate Primăriei ar lua-o razna. Groparii te-ar lăsa cu mortul în casă, pentru că nu le mai ajung banii de trăscău. Angajaţii de la Zoo ar da drumul sălbăticiunilor în oraş, ca să arate în ce condiţii grele lucrează...

Cine n-ar vrea un salariu mai mare? Sunt convins că oricine are 2.000 de lei şi-ar dori 2.000 de euro, iar altul, plătit cu 15.000 de euro, s-ar simţi şi mai bine cu 30.000. Din acest punct de vedere, angajaţii OTL care au pretins că fac grevă timp de două zile sunt de înţeles: colegii lor, şoferii de la Parlament, iau 4.000 de lei. În rest, însă, vatmanii şi şoferii OTL nu au scuze.

Zvonerii şi răspândacii au omorât săptămâna trecută un om bun din Beiuş. Informaţia a părut atât de reală încât, la fostul loc de muncă al omului aflat acum la pensie, s-a şi arborat drapelul negru. Pe reţelele de socializare, mesaje de condoleanţe, regrete şi nostalgii s-au propagat cu repeziciune. Când fiul a anunţat că tatăl său trăieşte, postările au fost şterse.

Meritul principal, însă, nu este al primarului Bolojan sau al managerului Carp, ci al ministrului Florian Bodog. Domnia sa a fost directorul spitalului, numai că, în mandatul său, nu doar că nu s-au făcut investiţii, dar spitalul avea datorii de milioane de euro. Ba nu, s-a făcut ceva: s-a defectat RMN-ul, ca bolnavii să poată fi duşi la investigaţii la Pelican. Deci meritul este al lui Bodog, pentru că a plecat şi nu a mai rămas director la Judeţean.

Numirea lui Florian Bodog ca ministru al Sănătăţii era omagiată într-un jurnal local, acum 10 luni, pe motiv că va face cinste oraşului şi "lobby" pentru dezvoltarea Facultăţii de Medicină şi a spitalelor din Bihor. Cunoscând personajul, prognozam însă că efectele vor fi contrare şi iată că aşa e: nu doar că s-a umplut de ruşine (şi ne face, implicit, de râs) cu noul scandal de plagiat, ci se şi dovedeşte complet lipsit de orice rezultat.

La sfârşitul anilor ’90, revista Time a vrut să afle care este cea mai importantă invenţie a secolului XX pentru cititorii săi. Concluzia chestionarului, la care au răspuns mii de persoane, a fost mai mult decât surprinzătoare: nu automobilul, nici computerul, nici internetul, nici telefonul mobil, ci... vasul de toaletă a ieşit pe primul loc! WC-ul în casă, mai exact.

Ultima împărţeală, dată acum în vileag de BIHOREANUL, are totuşi două particularităţi. Întâi, că a fost făcută târziu, mult după scrutinul din iarna anului trecut, pentru că, aşa cum se vede cu ochiul liber, cele trei partide care conduc ţara şi judeţul au avut alte urgenţe: PSD şi ALDE să castreze justiţia, iar UDMR să impună încă o limbă oficială în administraţie. A doua specificitate e că în Bihor, pentru prima oară, PSD împarte cu UDMR instituţii pe care nimeni nu le mai "înstrăinase", ca de pildă Arhivele Naţionale.

Nu am o simpatie deosebită pentru premierul Viktor Orbán, măcar din pricină că a sugrumat presa de opoziție din ţara vecină. În plus, atunci când vine vorba de imigranți, își aduce aminte că-i ungur verde, dar când e rost să capete fonduri UE devine european convins.

România nu are nevoie de atentate, de maşini-capcană, de ucigaşi deghizaţi în oameni obişnuiţi. Ea ştie să se distrugă singură din interior, pas cu pas, fibră cu fibră. Nicio explozie provocată din exterior nu poate fi mai devastatoare decât implozia pe care şi-o poate provoca singură. România are Mioriţa, îl are pe Meşterul Manole şi, mai ales, are politicieni. România îl mai are şi pe Varujan Vosganian.

Centrul Cultural Clujean a organizat un seminar în care mai multe primării din ţară şi-au popularizat exemplele de bune practici. Primăria Oradea s-a prezentat cu soluţiile proprii în ce priveşte reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Păcat că nu au fost invitaţi şi cei de la Consiliul Judeţean, că şi din greşelile altora poţi învăţa multe.

După o motivare clară a Tribunalului Bihor, care constatase că Triada din fruntea Consiliului Judeţean a fost aleasă nelegal, prin votul nesecret al UDMR-PSD-ALDE, Curtea de Apel Timişoara a întors-o ca la Ploieşti, stabilind spectaculos, definitiv şi irevocabil exact contrariul. Fulgerător, într-o singură şedinţă de judecată, fără nicio probă nouă, fără niciun nou martor care să răstoarne concluzia instanţei de fond.

Când a fost vorba despre deblocarea tronsonului de autostradă Borş - Suplac s-a constatat că trebuie din nou aviz de mediu, pentru că între timp au crescut prin zonă nişte buruieni protejate. Când s-au găsit constructori pentru coridorul IV al autostrăzii Bucureşti - Nădlac a apărut din neant un neica nimeni care a visat că a văzut nişte castori în zonă şi lucrările au fost oprite. Iar situaţii similare sunt peste tot...

Precizez: dacă aş fi fost primar, aş fi făcut demult indicatoare nu doar în româneşte, ci şi în maghiară, engleză, germană, italiană, franceză, pentru că ar ajuta străinii care ne vizitează oraşul. Iar noi ne dorim cât mai mulţi turişti, nu? Dar a spune, precum CNCD, că în lipsa acestor inscripţii şi a informării în limba maternă orădenii de etnie maghiară au fost discriminaţi mi se pare mai mult decât o exagerare, o dovadă de vădită rea-credinţă, chiar provocatoare şi ofensatoare.