Opinii

Noul prim-ministru, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, vine din lumea celor care au votat-o. E româncă, e membru vechi în cel mai mare partid românesc, îşi trage seva din acelaşi pământ cu alegătorii ei. Prin urmare, de ce o fi atât de greu să o acceptăm? Propunerile pentru funcţia de prim-ministru nu se fac în urma unui concurs de miss ori a defilărilor la prezentări de modă.

Dacă vreți să știți de câte ori minte un politician într-o oră, nu cereți părerea politologilor, ci a medicilor. În funcție de capacitatea toracică, un om respiră în medie de 900 de ori pe oră. Deci și politicienii mint tot de atâtea ori, pentru că un adevărat om politic minte precum respiră.

"Nu mai intra încălţat încasă", îmi striga mama când, din prea multă grabă, nerăbdare sau lene, "uitam" să-mi scot încălţămintea. Atenţionările, avertismentele şi ameninţările ei n-au avut nici un efect. Problema s-a rezolvat de la sine atunci când am început să fac şi eu curăţenie prin casă. Nu doar că mă descălţam, dar îi mai şi trăgeam de mânecă pe cei care uitau să o facă. 

Am intrat în anul Centenarului, iar asta nu înseamnă doar drapele şi discursuri sforăitoare, ci şi 100 de mari proiecte menite să schimbe faţa oraşului. Pe lângă beneficiile incontestabile, numeroasele investiţii vor aduce cu ele şi disconfort: străzi blocate, zgomot, praf, deranj... Oradea a crescut frumos în ultimii ani, spre disperarea cârcotaşilor care se agaţă de dealul Ciuperca ca orbul de botă.

Dar nu, utilitatea lui Dottore e cu totul alta decât cea de măscărici. O demonstrează conduita de după izbucnirea scandalului Lucan, când până să-l acuze predecesorul său că îl protejează pe sinistrul urolog s-a ascuns, pur şi simplu. "Lucruri nereale", a zis apoi Dottore, mizând că nimeni nu ştie nici cum a angajat-o pe nepoata lui Lucan (în foto) şi pe soţul acesteia la Spitalul Judeţean, nici cum le-a devenit naş. 

Aho, aho, copii și frați, / Stați puțin și m-ascultați / Și la cap apoi băgați, / După care comentați! / Uite-a mai trecut un an, / Primar e tot Bolojan. / La CJ e un Păstor, / Pe numele lui Șandor. / Numai Mang este alt om: / Tot șef, da’ fără Tiron. / Pentru cine nu mai știe / Și Mălan e-n Primărie. / Vice mai este, de-un an, / Unu’ Birta Florian...

Un consumator care în ultimele 12 luni şi-a cumpărat un televizor mai mare ori şi-a permis un city-break mai îndelungat poate fi îndreptăţit să spună că, din punctul lui de vedere, 2017 a fost un an bun. Fără a mă sustrage societăţii de consum, cred, totuşi, contrariul. Pentru toţi, a fost un an nefast, atâta doar că încă nu şi-a făcut toate efectele...

De când Majestatea Sa Regele Hagi nu mai joacă fotbal, naţionala a respectat tradiţia de a nu se califica nicăieri şi a ratat Cupa Mondială din Rusia. Alteţa Sa Regală Cristina Neagu, Regina handbalului feminin, a abdicat în optimile Campionatului Mondial şi a fugit din Germania fără tablouri, fără aur, argint sau bronz. În contradicţie cu fotbalul şi handbalul, Simona Halep s-a auto-înscăunat în poziţia de Regină a WTA, dar o bună parte dintre ai noştri tot au înjurat-o. C-aşa e-n tenis!

În toate studiile şi statisticile, Oradea apare pe plus la capitolul dezvoltare. Singurul minus este Universitatea. Or, noi nu putem aspira la statutul de oraş de prim rang cu o universitate minată de scandaluri şi cu rezultate îndoielnice.

Deschiderea oamenilor faţă de caritate a crescut extraordinar de mult, iar profesionalismul celor din domeniu, la fel. De la statutul de "cerşetori" pe care îl aveau în anii '90, breasla s-a perfecţionat într-un mod de dat exemplu altora. Acum se discută în boarduri, se fac proiecte riguroase, se accesează fonduri, se comunică profesionist, se face imagine.

La actualul nivel de dezvoltare, Oradea are nevoie de ajutor de la Bucureşti în tot mai mică măsură. Probabil cel mai mare cadou ar fi să fie lăsată în pace. Dacă sistemul de redistribuire a  veniturilor nu ar fi fost bulversat de "revoluţia fiscală", lucrurile ar fi mers, în continuare, decent.

În aprilie 1972, Charlie Chaplin se întorcea în America după un exil de 20 de ani. Fusese alungat în 1952 de senatorul McCarthy din pricina unor presupuse simpatii comuniste. Charlie Chaplin n-a fost cetăţean american - era născut în Londra - însă americanii l-au iubit ca pe unul de-al lor. Dar, cu toată dragostea, nu l-au putut salva atunci când urgia statului s-a stârnit împotriva sa. În aprilie 1992, Regele Mihai se întorcea în România după un exil de 45 de ani. Fusese alungat în 1947 de noul regim comunist, condus de Petru Groza...

Ce vrem în Piaţa Ferdinand? Dacă dorim un parc, putem să arăm zona din faţa Teatrului şi mai punem vreo 20 de tuia. Aşa vom avea şi noi un Tuileries, ca parizienii. E drept că, potrivit propunerii Primăriei, va dispărea vegetaţia, dar la 50 de metri avem lunca Crişului, pentru cei dornici de umbră şi de clorofilă. Sau nu contează proiectul propriu-zis, ci doar şansa de a-i pune nişte tălpi lui Bolojan, pe un nou câmp de luptă?

La 99 de ani de la momentul astral al Marii Uniri, ţara nu ne leagă nici prin şosele, căi ferate şi aeroporturi care să faciliteze o bună circulaţie a oamenilor şi mărfurilor, nici printr-o educaţie care să ofere şanse egale, nici printr-un sistem sanitar care să nu ne îmbolnăvească şi mai grav pe unii, în timp ce alţii ne tratăm la Viena ori Istanbul, nici printr-o administraţie care să ne uşureze viaţa în loc să ne facă zile fripte.

Pe drumul european din faţa mea există o lucrare ce nu se mai termină. Un pod stă eviscerat de câţiva ani, cu circulaţia curgându-i doar pe o bandă. Un semafor temporar, ce tinde să se permanentizeze, dă verde alternativ şoferilor. Chiar în faţa mea se face roşu, aşa că opresc şi eliberez banda pentru cei din faţă. Cel din spate face la fel, dar următorii şapte au o altă părere despre viaţă şi ne depăşesc în coloană.

Bolojan a reacţionat rapid: a decis să crească impozitele cu 20%, iar cei care le plătesc în avans să beneficieze de o scutire de numai 5%, nu de 10%, ca până acum, iar în plus a redus din subvenţia la gigacalorie, măsuri cu puternic impact electoral negativ. Şi-o fi zis că dacă tot creşte PSD-ul salariile cu 25%, aşa cum scrie în Biblia guvernării, ce mai contează 100 lei în plus la impozitele anuale?

Vă puteţi închipui un grăsan instructor de fitness? Un necioplit dând lecţii de bune maniere? Un analfabet citând din Seneca, un vandal predicând despre civism şi un hoţ despre virtute?  Şi, totuşi, asta se întâmplă în ţara noastră de deja prea multă vreme. Rezultatul? Pe nesimţite, după ce am visat "o ţară ca afară", ţara ne-a fost întoarsă pe dos. Lupii au devenit păstori şi conduc o turmă care şi-a extirpat chiar instinctul de conservare.

Promisiunile electorale se vor schimba atunci când se vor schimba şi politicienii. Aceştia se vor schimba doar atunci când se va schimba electoratul. Iar electoratul se va schimba atunci când va înţelege că nu se votează pentru ziua de mâine, ci pentru cea de răspoimâine. Câştigurile ce vin rapid şi uşor îţi zboară din mână ca suflate de vânt.

Când Primăria Oradea a decis să crească impozitul cu 50% pe clădirile neîngrijite, niciun proprietar nu s-a sinchisit să pună bidineaua pe casa în care locuia. A fost nevoie să se ia o decizie dură, ca impozitul să crească cu 500%, pentru ca pe numeroase clădiri să răsară mândre schele şi superbe plase.

Prima leafă de reporter la un ziar din Cluj am dat-o, în 1993, pe o pereche de blugi şi un tricou Stars and Stripes. Învăţam Filologie Franceză, dar devenisem filo-american graţie unor romancieri ca Hemingway, Dos Passos şi Faulkner, unor filme precum "Cetăţeanul Kane", "America, America", "Apocalypse Now", plus cărţilor de istorie din care descopeream cât datora Europa Americii, care a salvat-o şi în Primul, şi în al Doilea Mondial, şi în cel Rece, recent (credeam mulţi) încheiat.

Superstiţiosul popor român a scăpat de obsesia lui Vineri 13 cu ajutorul Vinerii Negre, verişoara sa mai tânără, mai frumoasă şi mai deşteaptă. Aceasta nu a venit de una singură, ci cu ajutorul corporaţiilor suficient de puternice pentru a face o sărbătoare naţională din lichidările de stocuri, care îşi petrec weekendul de după Black Friday numărându-şi banii şi râzând malefic.

Atenţie: acest text nu este recomandat telespectatorilor Antena 3 şi România TV! Am avut ocazia unică să petrec o după-amiază cu magnatul George Soros, la vila sa din California. La intrare era un covor imens cu harta României Mari, pus în aşa fel încât oaspeţii să-l calce în picioare. Toţi piticii de grădină erau cu chipul eroilor neamului - Ştefan cel Mare, Mircea Cel Bătrân, Mihai Viteazul şi Şerban Nicolae.

Vă amintiţi, de fapt, ce am vrut noi, ce ne-a promis Partidul şi ce ne-a dat? Visam drumuri, spitale, şcoli şi ceva mai mulţi bani în buzunare. Ba unii, ce să vezi, şi dreptate. Ce vedem acum? Că se rup liniile ferate şi că un accident pe Valea Oltului blochează o jumătate de ţară, că ambulanţele nu mai ajung la pacienţi, că tavanele cad peste elevi, că bolnavii cronici sunt lăsaţi fără medicamente.

"It’s So Easy... şi alte minciuni" nu e numai despre alcool. E despre Duff şi despre Guns, despre Seattle şi L.A., despre America şi rock’n’roll, despre oameni, despre pierderi, despre ratări şi succese ameţitoare. E o carte scrisă fără ifose de un tip suficient de deştept să se oprească pe buza prăpastiei, dar şi să-şi asigure viitorul investind în două companii mici: Amazon şi Starbucks. Un tip care, pe măsură ce îmbătrâneşte, seamănă parcă tot mai mult fizic cu David Bowie.

Un vechi cântec spune: "Cartea n-are cine-o face / Căci primarul nostru zace". Noi am avut în Oradea şi primar care zace, şi primar care face. Când în Oradea nu se mişca nimic, investitorii erau puşi pe fugă şi paralele umpleau conturile edililor, multă lume s-a revoltat. Acum, că se sapă, se repară, se betonează, se sudează, se modifică, tot există o masă de nemulţumiţi.

Partidul scoate din puşcării mii de criminali, violatori şi tâlhari, ba unora le şi pregăteşte despăgubiri pentru fiecare zi petrecută la zdup "în plus", adică după intrarea în vigoare a recursului compensatoriu. Dar n-ar fi păcat să nu bage în locul lor nişte cheflii, nişte "golani" ori simpli ghinionişti care s-au aflat la un moment nepotrivit într-un loc nepotrivit?

Şefa unui centru de transfuzie sanguină ştie că nu se poate transforma singură, ci doar împreună cu toţi ceilalţi din jurul ei. În toiul vacanţei, un prezentator de ştiri de la o televiziune naţională primeşte un telefon care îi distruge viitorul. O adolescentă crescută la ţară pleacă la Bucureşti pentru a fi plătită să facă ce-i place ei mai mult. 

Un reporter de la o televiziune a simţit pe propria piele ce înseamnă să faci anchete în ţigănime. A venit la Tileagd să filmeze cum fură romii combustibil şi s-a ales cu nişte pari pe spinare. Există locuri în Bihor, pe la Tileagd, Tinca sau Ineu, unde autoritatea statului este pusă serios sub semnul întrebării. Păi, de ce i-ar fi frică unui ţigan să dea cu parul în forţele de ordine când condiţiile din puşcărie sunt lux pe lângă ce are acasă?

Nu cred în vizitele "de lucru" de la început de weekend, am exclamat, parafrazându-l pe celebrul Adrian Năstase, după ce am aflat despre descinderea la Oradea, vinerea trecută, a ministrului Apelor şi Pădurilor, nu mai puţin faimoasa Pană "fă Doina", cum o alinta un alt premier, Victor Ponta, întrebând-o şugubăţ dacă are "chef de nişte inundaţii".

A fost nevoie doar de o fotografie iscusită şi o serie de comentarii izvorâte din menopauze şi andropauze pentru a genera isterie. Vai nouă, tinerii din ziua de azi fac sex!!! Suntem în cădere demografică, avem spor negativ în fiecare an, urlăm că suntem tot mai puţini, dar îi punem la zid pe cei care fac sex, pe cei de care depinde perpetuarea speciei.