Opinii

Imaginați-vă ce ar fi în Oradea dacă o mare parte din polițiști s-ar pensiona. Toți hoții, violatorii și corupții ar zburda în voie și ar fraterniza cu pușcăriașii, care ar ieși nestingheriți din pârnaie. Asta pentru că și lucrătorii de la penitenciare pleacă pe capete la pensie. În tot acest haos, nu mai lipsește decât ca Poliția de frontieră să se lase la vatră in corpore, pentru ca ruta de emigrație ilegală de la Borș să devină bulevard.

Mai întâi a trebuit să fie ucisă cu sânge rece reţeaua de cinematografe de dinainte de 1989 pentru ca mersul la cinema să devină o afacere exclusiv privată. Abia după ce multe oraşe au rămas fără săli de cinema a apărut ideea strălucită a unor caravane cinematografice cu scopuri diverse: să aducă filme în localităţi fără săli de proiecţie, să extindă aria de impact a unor festivaluri, să crească notorietatea unor companii sau să prezinte filme care ajung greu pe marile ecrane sau la TV în România...

Prima aniversare a actualei administraţii judeţene înfăţişează trei personaje mişcându-se brownian într-un tablou cu nimic diferit de cel pe care a reuşit să-l provoace haosul administraţiei centrale. Nimănui nu-i trebuie cine ştie ce calificare pentru această constatare. Se vede cu ochiul liber cum preşedintele Pasztor Sandor şi vicepreşedinţii Ioan Mang şi Traian Bodea vorbesc tot mai mult şi tot mai fără sens, fiecare pe limba lui...

În "Ţara lui Mână Întinsă" toată lumea cere ceva. Cei din sectorul bugetar vor dublarea salariilor. Pensionarii militari nu se mai pot descurca cu mai puţin de 1.500 de euro pe lună. Studenţii sunt oripilaţi că nu au gratuitate la parcarea maşinilor. Acum, şi elevii doresc să primească burse şi ajutoare, că numai la Oradea nu se întâmplă acest lucru.

În România de acum 100 de ani existau doar 17 zile caniculare pe an şi acestea numai în luna iulie. În ultimii ani numărul acestora a crescut la 40 şi apar din luna mai, extinzându-se până în octombrie. Ventilatoarele sunt mai puţin eficiente, aşa că aerul condiţionat este cel mai indicat în această perioadă, atât pentru confortul persoanelor sănătoase, cât şi pentru unii bolnavi suferinzi de afecţiuni ce se pot agrava la temperaturi ridicate. 

Vă mai amintiţi ce făgăduia Pásztor Sándor în campanie? Piste pentru ciclişti până în Apuseni, drumuri judeţene moderne, un festival de anvergură internaţională în fiecare vară, locuri de muncă mai bune şi mai bine plătite pentru bihoreni... La un sfert din mandatul inaugurat în stil Trump, cu numele pus pe toate gardurile de bucurie că "Deschidem spre Europa", actualul şef al Consiliului Judeţean se poate lăuda cu una din cele mai ferme închideri.

M-am tot întrebat care e motivul pentru care președintele Consiliului Județean, Pasztor Sandor, a băgat la protocol sute de borcane cu miere. O explicație ar fi că și-a cumpărat niște stupi la CJ pentru a justifica oarecum prezența atâtor trântori în instituție.

I-aţi văzut pe cei care îl aplaudau pe Pomohaci, îi dădeau flori şi îi pupau mâna după un concert de folclor? Bag mâna în foc că sub baticurile acelea stau la umbră nişte aprige susţinătoare ale familiei tradiţionale, unse până în chiloţi cu mirul intoleranţei pentru cei care sunt altfel. Au tatuată familia tradiţională până în celula primordială şi să te ferească tata lui Iisus să zici altceva. Şi, totuşi, în cazul lui Homopaci regula nu funcţionează - pe el îl iubesc, îl respectă şi îl pupă, indiferent ce face în iatac.

În 22 iunie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial o decizie a Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit că este neconstituţional textul din codul de procedură penală ce prevedea că partea responsabilă civilmente (care, de regulă, este angajatorul persoanei care a săvârşit infracţiunea) poate fi introdusă în procesul penal până la începerea cercetării judecătoreşti.

Din 1996 încoace am prins mai bine de o duzină de prefecţi de toate felurile. De la ridicolul Dan Bălaş până la efemeri de avarie precum Valerian Ţibu ori Lucian Silaghi, tustrei ţărănişti. De la PDSR-istul "de omenie" Florian Serac, hârşâit şi hâtru deopotrivă, la împiedicatul său tovarăş de partid Ghiţă "Camdeodată" Sârb.

Două săptămâni la rând Cetatea a găzduit evenimente care au strâns spectatori cam cât jumătate din populaţia oraşului, semn că fortăreaţa are mare potenţial. Evident că pentru a pune în valoare obiectivul e nevoie de bani, dar mai ales de minte. Că bani au avut şi cei de la Consiliul Judeţean şi au reuşit să strângă câţiva rătăciţi care admirau alţi câţiva expiraţi aduşi pe sume grele de la Bucureşti.

Mergem la urne ca să ne alegem singuri, prin vot democratic, obiectul urii noastre viitoare. Într-o ţară ce crede adânc în personaje mesianice care pot rezolva singure totul, generând bogăţie şi sănătate întregului neam, soarta preşedintelui e pecetluită de la bun început.

În mandatul lui Cornel Popa, Consiliul Judeţean îşi primise binemeritata denumire de staţiune balneară. Practic, numai apa termală mai lipsea, că nămolul oricum era asigurat de politrucii din instituţie. Dar deja am ajuns să regretăm acele vremuri. Măcar atunci, chiar dacă nu se făcea nimic, nici nu se spărgeau banii publici cu nesimţire, aşa cum o face administraţia condusă de Pasztor Sandor.

Încet-încet, alegătorii PSD se dezvrăjesc din visul de aur al acelei Românii în care au îndrăznit să creadă vara şi iarna trecută, adevărata Românie dezvelindu-li-se pe zi ce trece, tot mai desluşit, ca o republică bananieră în care la toamnă, în lipsă de banane, riscă să lingă, de foame, borduri. Se dumiresc, ruşinaţi şi fără a recunoaşte, fiecare în colţul lui, că Biblia programului de guvernare n-a fost decât o minciună cu care i-au ispitit preoţi în sutane roşii care predică apă şi beau, până la râgâială, vinul cel mai bun...

La 55 de ani de la înființare, Phoenix a urcat vineri pe scena din Cetatea Oradea ca un tunet. Mircea Baniciu, carismatic cum îl știm, a readus în inimile nostalgicilor fiorii primelor discuri de vinil. Un Ioji Kappl serios și un Țăndărică exuberant au ținut spatele, în timp ce Mani Neumann a brăzdat non-stop scena făcându-și vioara să plângă de drag și de durere. În dreapta, ca un magistru de orchestră ce este, Nicolae Covaci i-a supravegheat sobru, asemenea unui părinte iubitor, dar sever, ce și-a adunat odraslele de la joacă și le-a pus la teme...

Domnul doctor Ovidiu Pleşa de la Casa de Pensii a ajuns în instanţă pentru 235 de fapte de corupţie şi pentru şpăgi totalizând 56.000 lei, perioada de monitorizare fiind de o lună şi câteva zile. Asta înseamnă că pe an, scăzând concediile şi sărbătorile legale, omul a făcut peste 100.000 euro din mită şi a comis peste 2.000 de fapte de corupţie. În 10 ani, la Pensii poţi face milionul de euro din mită, başca 20.000 de fapte.

La fel ca "prietenul meu, Liviu Dragnea", care şi-a tras încă un premier de paie pentru a-i dicta numele miniştrilor de carton, şeful PSD Bihor, Ioan Mang, şi-a pus recent un prefect docil în persoana directorului Finanţelor, Ioan Mihaiu, pe care l-a privat până şi de minima autonomie în exercitarea funcţiei, nelăsându-l să-şi facă o echipă de Doamne-ajută.

Am intrat în penitenciar, de Ziua Porţilor Deschise, cu inima strânsă. Gândul că o să văd din interior nişte pereţi între care unii oameni petrec zeci de ani sau chiar o viaţă de pedeapsă m-a înfiorat de la bun început. Într-o secţiune mai lejeră a închisorii - căci, până la urmă, tot închisoare este, indiferent de micile libertăţi - am trecut pe lângă câţiva dintre ei. Mi-a fost destul de greu să îi privesc în ochi...

Aţi văzut vreodată un alcoolic căruia îi ard buzele după o cinzeacă, dar lefter şi în plus şi cu vechi datorii făcute pe caiet şi lăsate neachitate, milogindu-se la crâşmarul din cartier să-i dea o Săniuţă în schimbul hainelor de pe el, başca al tabloului de familie? Mie în postura asta - total degradantă, ba şi cu nădragii uzi - mi s-a părut PSD-ul când a promis UDMR că-i va da, în schimbul unor voturi la trântirea Guvernului, tot ce-au visat toţi Hunorii încă din burta mamei.

Lichelele de politicieni convoacă de urgenţă duminica Parlamentul, să-şi scape pielea, dar pentru o problemă atât de gravă de sănătate publică precum epidemia de rujeolă nu-şi bat capul nici în mijlocul săptămânii. Iar Florian Bodog, în cele 6 luni cât a stat ministru, nu a reuşit să procure vaccinurile necesare, fiind preocupat mai degrabă să se bată cu Arafat pentru achiziţionarea unor ambulanţe. Prietenii ştiu de ce.

Săptămâna trecută, în Cetate, înainte de concertul lui Harry Tavitian, de la "Zilele Sfântului Ladislau", eram la standul de bere. Coadă scurtă, servire rapidă şi eficientă, executată de două fete şi un băiat. Ajung în faţă însetat: "Daţi-mi, vă rog, tot butoiul!". Pe feţele celor trei nicio reacţie. Mai încerc o dată, râzând...

Noul Grindeanu, cel de după mazilire, şi-a spus prima frază memorabilă pe Facebook, mediul de comunicare despre care Dragnea susţinea în 2014 că a fost utilizat de americani pentru a-l pune pe Iohannis preşedinte în dauna "prietenului meu Victor Ponta" şi pe care PSD l-a demonizat anul acesta din pricina protestatarilor #rezist. 

Mi se pare normal ca unii actori să protesteze că filarmoniștii au lefuri mai mari, după ce au primit majorări de 50%. De mai multă vreme, Traian Bodea, vicele de la Consiliul Județean, instituţia ce păstorește Teatrul și Filarmonica, a observat că, la ce salarii au artiștii, aceștia ar trebui să cânte şi în spaţii publice, chestie care i-a atras o cantitate importantă de sudalme.

"Pietonii ăştia-s nebuni! Inconştienţi! Uită-te la ei cum se aruncă pe trecere fără să se uite! Aşa, bă! Nu te asigura, că eşti făcut din fier!". Aţi ascultat un conducător auto ales la întâmplare din trafic. "Şoferii din ziua de azi sunt nişte criminali! Sunt în stare să se urce pe trotuar să ne omoare. Băăă, unde te grăbeşti? Nu vezi că e trecere de pietoni, boule?". Aceasta a fost replica probabilă a unui pieton supărat. 

Noii politruci sunt poate și mai nocivi decât cei vechi, măcar prin prisma faptului că sunt mai tineri. E drept că au școli mai multe, dar tot de proastă calitate. Poate că tocmai de aceea, simțind un oarecare deficit de legitimitate, se umplu de masterate și de doctorate ca recruții de păduchi lați...

Aţi văzut recent vreo sală de sport făcută pe vremea lui Năstase? La Holod, de pildă? Presupun că nu aţi făcut pană pe-acolo din simplul motiv că aşezarea nu-i străbătută de niciun drum naţional şi nu are niciun obiectiv turistic ori economic, aşa că vă zic cum e: toaletele duhnesc a urină fiindcă nu poţi trage apa, robineţii sunt uscaţi ca deşertul Saharei, pereţii din ghips gata să cadă la o atingere neatentă, iar faianţa abia mai face faţă gravitaţiei...

Cunosc un domn, o persoană onorabilă, care nu o înghite pe Simona Halep. Deloc! O ponegreşte pe internet în toate felurile, care mai de care mai inventiv, mai ironic şi mai amuzant. L-am urmărit o perioadă şi m-am distrat bine. Curând am remarcat că nu pomeneşte niciodată despre jocul sportivei. Nu se plânge de modul în care loveşte mingea, de cum se deplasează în teren, de cum vine la fileu, de cum serveşte... Nimic! El este iritat doar de supra-expunerea ei în media...

Eu cred că valoarea unui manager nu constă în a merge cu miloaga la sponsori pentru a putea plăti salariile sportivilor, ci în croirea unei strategii pe termen lung, în baza căreia să fie promovaţi tinerii sportivi orădeni. Oricum, tratamentul diferențiat al managerului Şerban Sere față de cele două echipe, aflate practic în situații identice, are o singură explicație.

Să stai pe stradă cu mâinile în sân şi să priveşti ca la bâlci ultimele secunde din viaţa cuiva este mai mult decât cruzime, e de-a dreptul complicitate la omor. Setea de sânge şi senzaţional a ajuns atât de mare încât, dacă s-ar vinde bilete la astfel de evenimente, idioţii le-ar cumpăra cu ultimii bani din buzunar. 

Nu cred că în aceste zile ne-am oprit mulţi asupra unei ştiri, totuşi, importante. Chiar de Ziua Copilului, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a sesizat Parchetul General asupra tratamentelor neomenoase aplicate copiilor în perioada comunistă în trei cămine spital, între care şi cel din Cighid - Bihor, unde în doar doi ani şi jumătate, între 1 octombrie 1987 şi 31 martie 1990, au fost lăsaţi să moară 138 de copii cu deficienţe psihice. Un demers care, ca multe altele, trebuia făcut de mult, pentru că în comunism aşezămintele de acest fel erau adevărate centre de exterminare, în care regimul "casa" în linişte, după modelul nazist, exemplarele ratate ale "omului nou".