Opinii

Încet-încet, alegătorii PSD se dezvrăjesc din visul de aur al acelei Românii în care au îndrăznit să creadă vara şi iarna trecută, adevărata Românie dezvelindu-li-se pe zi ce trece, tot mai desluşit, ca o republică bananieră în care la toamnă, în lipsă de banane, riscă să lingă, de foame, borduri. Se dumiresc, ruşinaţi şi fără a recunoaşte, fiecare în colţul lui, că Biblia programului de guvernare n-a fost decât o minciună cu care i-au ispitit preoţi în sutane roşii care predică apă şi beau, până la râgâială, vinul cel mai bun...

La 55 de ani de la înființare, Phoenix a urcat vineri pe scena din Cetatea Oradea ca un tunet. Mircea Baniciu, carismatic cum îl știm, a readus în inimile nostalgicilor fiorii primelor discuri de vinil. Un Ioji Kappl serios și un Țăndărică exuberant au ținut spatele, în timp ce Mani Neumann a brăzdat non-stop scena făcându-și vioara să plângă de drag și de durere. În dreapta, ca un magistru de orchestră ce este, Nicolae Covaci i-a supravegheat sobru, asemenea unui părinte iubitor, dar sever, ce și-a adunat odraslele de la joacă și le-a pus la teme...

Domnul doctor Ovidiu Pleşa de la Casa de Pensii a ajuns în instanţă pentru 235 de fapte de corupţie şi pentru şpăgi totalizând 56.000 lei, perioada de monitorizare fiind de o lună şi câteva zile. Asta înseamnă că pe an, scăzând concediile şi sărbătorile legale, omul a făcut peste 100.000 euro din mită şi a comis peste 2.000 de fapte de corupţie. În 10 ani, la Pensii poţi face milionul de euro din mită, başca 20.000 de fapte.

La fel ca "prietenul meu, Liviu Dragnea", care şi-a tras încă un premier de paie pentru a-i dicta numele miniştrilor de carton, şeful PSD Bihor, Ioan Mang, şi-a pus recent un prefect docil în persoana directorului Finanţelor, Ioan Mihaiu, pe care l-a privat până şi de minima autonomie în exercitarea funcţiei, nelăsându-l să-şi facă o echipă de Doamne-ajută.

Am intrat în penitenciar, de Ziua Porţilor Deschise, cu inima strânsă. Gândul că o să văd din interior nişte pereţi între care unii oameni petrec zeci de ani sau chiar o viaţă de pedeapsă m-a înfiorat de la bun început. Într-o secţiune mai lejeră a închisorii - căci, până la urmă, tot închisoare este, indiferent de micile libertăţi - am trecut pe lângă câţiva dintre ei. Mi-a fost destul de greu să îi privesc în ochi...

Aţi văzut vreodată un alcoolic căruia îi ard buzele după o cinzeacă, dar lefter şi în plus şi cu vechi datorii făcute pe caiet şi lăsate neachitate, milogindu-se la crâşmarul din cartier să-i dea o Săniuţă în schimbul hainelor de pe el, başca al tabloului de familie? Mie în postura asta - total degradantă, ba şi cu nădragii uzi - mi s-a părut PSD-ul când a promis UDMR că-i va da, în schimbul unor voturi la trântirea Guvernului, tot ce-au visat toţi Hunorii încă din burta mamei.

Lichelele de politicieni convoacă de urgenţă duminica Parlamentul, să-şi scape pielea, dar pentru o problemă atât de gravă de sănătate publică precum epidemia de rujeolă nu-şi bat capul nici în mijlocul săptămânii. Iar Florian Bodog, în cele 6 luni cât a stat ministru, nu a reuşit să procure vaccinurile necesare, fiind preocupat mai degrabă să se bată cu Arafat pentru achiziţionarea unor ambulanţe. Prietenii ştiu de ce.

Săptămâna trecută, în Cetate, înainte de concertul lui Harry Tavitian, de la "Zilele Sfântului Ladislau", eram la standul de bere. Coadă scurtă, servire rapidă şi eficientă, executată de două fete şi un băiat. Ajung în faţă însetat: "Daţi-mi, vă rog, tot butoiul!". Pe feţele celor trei nicio reacţie. Mai încerc o dată, râzând...

Noul Grindeanu, cel de după mazilire, şi-a spus prima frază memorabilă pe Facebook, mediul de comunicare despre care Dragnea susţinea în 2014 că a fost utilizat de americani pentru a-l pune pe Iohannis preşedinte în dauna "prietenului meu Victor Ponta" şi pe care PSD l-a demonizat anul acesta din pricina protestatarilor #rezist. 

Mi se pare normal ca unii actori să protesteze că filarmoniștii au lefuri mai mari, după ce au primit majorări de 50%. De mai multă vreme, Traian Bodea, vicele de la Consiliul Județean, instituţia ce păstorește Teatrul și Filarmonica, a observat că, la ce salarii au artiștii, aceștia ar trebui să cânte şi în spaţii publice, chestie care i-a atras o cantitate importantă de sudalme.

"Pietonii ăştia-s nebuni! Inconştienţi! Uită-te la ei cum se aruncă pe trecere fără să se uite! Aşa, bă! Nu te asigura, că eşti făcut din fier!". Aţi ascultat un conducător auto ales la întâmplare din trafic. "Şoferii din ziua de azi sunt nişte criminali! Sunt în stare să se urce pe trotuar să ne omoare. Băăă, unde te grăbeşti? Nu vezi că e trecere de pietoni, boule?". Aceasta a fost replica probabilă a unui pieton supărat. 

Noii politruci sunt poate și mai nocivi decât cei vechi, măcar prin prisma faptului că sunt mai tineri. E drept că au școli mai multe, dar tot de proastă calitate. Poate că tocmai de aceea, simțind un oarecare deficit de legitimitate, se umplu de masterate și de doctorate ca recruții de păduchi lați...

Aţi văzut recent vreo sală de sport făcută pe vremea lui Năstase? La Holod, de pildă? Presupun că nu aţi făcut pană pe-acolo din simplul motiv că aşezarea nu-i străbătută de niciun drum naţional şi nu are niciun obiectiv turistic ori economic, aşa că vă zic cum e: toaletele duhnesc a urină fiindcă nu poţi trage apa, robineţii sunt uscaţi ca deşertul Saharei, pereţii din ghips gata să cadă la o atingere neatentă, iar faianţa abia mai face faţă gravitaţiei...

Cunosc un domn, o persoană onorabilă, care nu o înghite pe Simona Halep. Deloc! O ponegreşte pe internet în toate felurile, care mai de care mai inventiv, mai ironic şi mai amuzant. L-am urmărit o perioadă şi m-am distrat bine. Curând am remarcat că nu pomeneşte niciodată despre jocul sportivei. Nu se plânge de modul în care loveşte mingea, de cum se deplasează în teren, de cum vine la fileu, de cum serveşte... Nimic! El este iritat doar de supra-expunerea ei în media...

Eu cred că valoarea unui manager nu constă în a merge cu miloaga la sponsori pentru a putea plăti salariile sportivilor, ci în croirea unei strategii pe termen lung, în baza căreia să fie promovaţi tinerii sportivi orădeni. Oricum, tratamentul diferențiat al managerului Şerban Sere față de cele două echipe, aflate practic în situații identice, are o singură explicație.

Să stai pe stradă cu mâinile în sân şi să priveşti ca la bâlci ultimele secunde din viaţa cuiva este mai mult decât cruzime, e de-a dreptul complicitate la omor. Setea de sânge şi senzaţional a ajuns atât de mare încât, dacă s-ar vinde bilete la astfel de evenimente, idioţii le-ar cumpăra cu ultimii bani din buzunar. 

Nu cred că în aceste zile ne-am oprit mulţi asupra unei ştiri, totuşi, importante. Chiar de Ziua Copilului, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a sesizat Parchetul General asupra tratamentelor neomenoase aplicate copiilor în perioada comunistă în trei cămine spital, între care şi cel din Cighid - Bihor, unde în doar doi ani şi jumătate, între 1 octombrie 1987 şi 31 martie 1990, au fost lăsaţi să moară 138 de copii cu deficienţe psihice. Un demers care, ca multe altele, trebuia făcut de mult, pentru că în comunism aşezămintele de acest fel erau adevărate centre de exterminare, în care regimul "casa" în linişte, după modelul nazist, exemplarele ratate ale "omului nou".

Poate vă amintiţi că în urmă cu cinci ani, când devenea prefect, Claudiu Pop purta zeflemitoarea poreclă de "Lăstun" din simplul motiv că era fiul tatălui său, vechi director al Hotelului Dacia, pe stil nou Continental...

Bună ideea porților deschise la Termoficare. Așa am avut ocazia să văd pe ce au dat frații noștri din UE 55 milioane de euro, adică 250 euro pentru fiecare orădean. Bătrâna centrală am văzut-o încă din 1980. Era cea care ducea în spate industria și consumatorii casnici. Pentru modul în care și-a făcut datoria față de Oradea, i-aș da o medalie.

Aveam o vecină mai veninoasă de felul ei, care îmi căuta mereu nod în papură. Când mă vedea cu câinele la plimbare striga din depărtare să nu mă apropii că o linge animalul pe picioare. De obicei nu îi răspundeam, dar într-o seară n-am mai rezistat, iar discuţia a escaladat. A apărut în schemă fiul femeii, un tip cu maieul umflat, care mi-a prezentat un program complex de fandări şi figuri de jiu jitsu, dar şi soţul, care, stupoare!, a sunat la Poliţie.

Bolojan s-a săturat de meandrele vieţii politice, motiv pentru care a renunţat să candideze la şefia partidului. De altfel, structural nici nu e potrivit pentru asemenea activităţi care presupun compromisuri, şulfării şi trădări. Nu este el omul potrivit care să-i pună cap la cap pe liberalii penali cu activiştii care fură prin judeţe cot la cot cu duşmanii pesedişti.

Încăierarea unor liceene de săptămâna trecută ne aminteşte încă o dată, dacă am uitat cumva ori dacă avem orbul găinilor, în ce junglă ne creştem copiii. Cei pe care, peste câţiva ani, ne vom baza ca să ne construiască locuinţe, să ne trateze, să ne repare maşini, să ne croiască haine, să ne coacă pâine, să ne nască şi să ne educe nepoţii.

A fost scump? A fost. Deh, aşa e când trăieşti în noua Vienă sau mica Barcelonă. Dai un ban, dar locuieşti în noua senzaţie turistică a Europei, nu-i aşa? Lăsând la o parte mica ironie, preţurile au fost la nivelul celor de la marile festivaluri muzicale (vezi Untold), cu diferenţa că acolo nu ai alternative, fiindcă te afli într-un spaţiu închis şi controlat...

Cu mulţi ani în urmă, când PSD abia se lepădase de denumirea FDSN pentru a se boteza PDSR, iar organizaţia din Bihor era dominată de inşi ca Mihai Bar ori Ghiţă Sârb şi formată preponderent din proletari, economişti şi ingineri, credeam că apariţia unui nou "star", provenit din mediul universitar, îi va imprima prestanţă, logică şi eficienţă. În timp, aveam să constat că m-am înşelat...

Homosexualii au primit o lovitură sub centură: Parlamentul a decis că familia tradiţională se compune dintr-un bărbat şi o femeie. Păi, hai să vedem cam cum arată o familie tradiţională în poporul ce se trage din Decebal şi Traian!

Despre ce e vorba în spectacol? O întrebare destul de nepotrivită, care ar putea duce răspunsul în derizoriu. În mare, e vorba despre o temă veche de când lumea - viaţa e vis, iar discuţiile ar fi bine să se oprească aici. Sub această umbrelă imensă şi permisivă, Mihai Măniuţiu s-a jucat cu imaginaţia până dincolo de limite...

Se imaginează fel de fel de scheme economice prin care orădenii să fie obligaţi să repare faţadele clădirilor în care locuiesc. Miza nu este doar aspectul turistic al oraşului. O cărămidă bine ţintită de destin poate curma o viaţă şi atunci să vezi cum se merge pe fir pentru găsirea vinovatului. Iar în faţa organelor sloganul că "suntem prea săraci să reparăm" nu mai ţine.

De câteva luni, în România amnezică şi indiferentă, are loc un nou Colectiv, al pruncilor, provocat de nevaccinare, în care au fost ucişi până acum 24 de copii, doar de rujeolă. Aproape jumătate faţă de bilanţul negru din Colectivul cel mare.

Scriu aceste rânduri nu pentru a-i face reclamă (deşi, până la urmă, tot reclamă va fi), ci pentru a vă împărtăşi bucuria de a-l redescoperi pe acelaşi Adi Hădean de acum mulţi ani, neschimbat, cu excepţia bărbii de pirat - acelaşi om cald la vorbă şi relaxat la minte, plin de bun-simţ şi măsurat în zâmbete, fără aere de superioritate şi fără dorinţa de a demonstra ceva lumii. Un om firesc în continuare, în ciuda notorietăţii imense. Aşa trebuie să fie un bucătar!

Cam ştim cum s-au cocoţat mai toţi în ierarhia universitară, mulţumită fie familiilor, fie poziţiilor politice, în niciun caz nu prin cine ştie ce operă ori descoperire ştiinţifică. Ştim şi cum s-au eternizat pe poziţii, fiindcă la Sorbonica e pe dos faţă de Junimea lui Maiorescu, unde intra cine voia şi rămânea cine putea. Pe malul Peţei se caţără în funcţii numai cine poate, cine are "Pile-Cunoştinţe-Relaţii", dar la muncă merge doar cine catadicseşte...