Opinii

Dragostea de muzică, de rock în special, are multe forme de exprimare, iar concertul de vineri pare să le fi relevat pe toate: prieteni care cântă împreună de 35 de ani, legende ale muzicii prezente în public, grupuri de fani venite din alte oraşe, spectatori ajunşi cu mai bine de o oră înainte de începerea concertului, refrene cântate în cor de toată suflarea, multe tricouri cu formaţia preferată, urlete şi aplauze, poze şi autografe... Şi, nu în ultimul rând, imaginea tânărului cu tricou AC-DC, sprijinit într-un cadru metalic, fotografiindu-se cu Călin Pop la finalul serii...

Dacă facem un bilanţ al lucrărilor din oraş, vedem că 90% din probleme apar din cauza greşelilor de proiectare. Cel mai celebru caz este al Grădinii Ciuperca, dar nu e singurul...

Cine cunoaşte istoria partidelor comuniste înţelege că prestaţia PSD se înscrie, în termeni marxişti, în propria "legitate istorică". Şi că, deşi logica sa e perversă, are totuşi avantajul de a fi predictibilă. Cunoaşterea, aşadar, a istoriei precursorilor PSD cu diverse denumiri (PDSR-ul lui Năstase, FSN-ul lui Iliescu, dar şi PCR-ul ceauşist şi PMR-ul lui Dej) permite identificarea traseului pe care Partidul îl urmează şi a scopurilor pe care le urmăreşte.

Urmăresc ştirile din ţară şi din străinătate mai mult la radio. O fac atât din mare drag de radio, cât şi din dorinţa de a mă proteja de imagini pe care nu mi le doresc, de agresivitatea informatică, de diverse forme de violenţă vizuală şi, mai ales, de manipulare. În toată nebunia care a cuprins mass-media în ultimii 20 de ani, radioul şi-a păstrat seriozitatea, bunul-simţ şi ştaiful, menţinându-se la mare distanţă de degradarea ce a cuprins multe televiziuni.

Am ieşit în oraş să protestez împotriva Ordonanţei scandaloase. Ultima manifestaţie la care am ieşit în stradă a fost acum 27 de ani, pentru eliberarea lui Marian Munteanu. Pentru mai tinerii cititori, Munteanu fusese bătut cu sălbăticie de hoarde minereşti şi, culmea, tot el a fost arestat.

Un miliard de euro însumează prejudiciile din dosarele DNA făcute praf prin Ordonanţa neagră, nr. 13, de marţea trecută. Dar mai ţineţi minte o sumă - 6,6 miliarde euro! - pe care PSD se pregăteşte s-o fure cu altă Ordonanţă, nr. 9, ce permite ca "fina" de la Dezvoltare, Sevil Shaidehh, să aloce baronilor chiar şi bani din bugetele cincinalelor ce vin, dându-le liber să cheltuiască pe datorie.

La volanul României, deşi fără permis de conducere, Liviu Dragnea conduce în direcţia pe care o vrea el, nu cea care trebuie. Prioritatea numărul unu pare să-i fie propriul interes, nicidecum sănătatea celui semi-leşinat de pe targă...

Cel mai recent dosar finalizat de DNA Oradea prin trimiterea în judecată a unui grup de poliţişti bihoreni - de la fostul şef judeţean, chestorul Liviu Popa, până la mărunţi agenţi din Pietroasa şi Cărpinet, şi în care sunt implicaţi şi un judecător al Tribunalului Bihor, Ovidiu Galea, şi un afacerist-politician-traseist, Ioan Mintaş, tustrei deveniţi "fraţi masoni" care se "acoperă" unii pe alţii - descrie cu precizie de anatomist o corupţie de jos în sus, cu origini, manifestări şi consecinţe de la cel mai mic la cel mai înalt nivel.

Oradea nu stă deloc rău la colectarea gunoiului. Edilii s-au îngrijit să nu aştepte ceasul al 12-lea pentru a face o groapă ecologică, aşa că în domeniul ăsta suntem peste clujeni, din moment ce aceştia erau în stare să-şi care gozurile şi cu taxiul, numai să-i lăsăm să le depună la noi. Mai ciudate sunt însă actualele legi privind colectarea. 

Îi întreb adesea pe adolescenţi care e cea mai mare pasiune a lor. Spre surprinderea şi amărăciunea mea, tot mai des mi se răspunde "Nu ştiu" sau "Nu am o pasiune". Nu consider că e obligatoriu să îţi faci meserie din pasiune, dar să nu ai o pasiune ca adolescent mi se pare extrem de grav...

Faţă de cele propuse de Primărie mi se pare că s-ar putea face câteva corecții. De pildă, linia nouă de tramvai ar trebui extinsă până la ERA, iar proiectul drumului până la Real II abandonat, dacă tot se va face centura ce ne va scoate la autostradă.

Pietrele nu mai crapă de frig. Au crăpat deja de câteva săptămâni. La minus 4 grade Celsius pare chiar călduţ, aproape confortabil. Dar perspectiva se schimbă atunci când trebuie să stai 40 de minute la coadă pentru mâncare în frig. Dar ce nu facem noi pentru mâncare?

Vestea bună e că se va prelungi linia de tramvai de pe Calea Aradului pe lângă Auchan şi Universitate până la depoul de pe Atelierelor. Dar dacă tot ne apucăm să spargem carosabilul, de ce nu se are în vedere ca tramvaiul să poată merge până la OSC, ERA şi Dedeman? Cum tot nu ni s-a arătat să facem linie până în Felix, de ce să nu poată ajunge orădeanul cu tramvaiul la nişte centre comerciale importante?

Cunosc medici care pe 11 decembrie au votat în premieră PSD. Dar să nu credeţi că au înghiţit gogoaşa lui Dragnea că până în 2020 stagiarii vor avea lefuri de minim 1.250 euro şi primarii de 3.600 euro. Explicaţia e alta: în ultimii ani, mulţi confraţi le-au fost săltaţi pentru şpăgi primite de la înălţimea catedrelor universitare...

E greu să asimilezi "Cabaretul Dada" dintr-o suflare. Şocurile vin în valuri, revelaţiile stau la coadă, ideile curg în cascadă, fiecare părticică de scenă se luptă să-ţi fure atenţia. Ritmul în care sunt montate momentele e perfect, spectacolul nu are nicio secundă de plictiseală, dar nici nu te face să gâfâi în scaun.

Acum, că ne-am lămurit ce ne aşteaptă la nivel naţional, mai bine să ne concentrăm pe problemele locale. E clar că multă vreme de-acum înainte Oradea va fi pe cont propriu, singurul ajutor fiind banii primiţi de la Uniunea Europeană.

Format din "soldaţi" fără personalitate recrutaţi din provincii, mulţi cu figuri pe măsura CV-urilor tenebroase ori în cel mai fericit caz lacunare, inexpresive, taraţi de evidente dificultăţi de exprimare (dacă vi se pare neimportant vă amintesc că, apud Humboldt, limbajul e motorul gândirii), noul Guvern a aruncat din prima zi poporului tăieri de taxe şi sporuri la pensii şi salarii...

Cu câteva seri înainte de Crăciun, unei femei din Oradea i-a sunat telefonul. O voce de bărbat politicoasă, dar fermă, a abordat-o fără ocolişuri: "V-am găsit numărul pe internet. Faceţi cumva şi acţiuni umanitare?". Vocea misterioasă suna din partea Poliţiei de Frontieră. Povestea, pe scurt: 36 de migranţi, prinşi în timp ce încercau să treacă graniţa, se aflau în custodie până a doua zi şi aveau nevoie de mâncare şi apă.

Aho, aho, copii şi fraţi / De dincoace de Carpaţi, / După cum voi aţi votat, / Harta-n roşu-aţi colorat, / Însă situaţia noastră, / Din păcate, e albastră! / Că la noi, pe la Bihor, / Între mahări e omor. / Asta nu-i rău, dragii mei, / De se mâncă între ei / Pentru că numai aşa / De toţi, poate, vom scăpa.

Pe 15 iunie 1990, în zori, soneria locuinţei studenţeşti din Cluj suna duşmănos, trezindu-mă după o noapte albă în care, în loc să îngraş porcul în ajunul nu mai ştiu cărui examen, am urmărit Televiziunea Română Liberă, unde aceiaşi crainici care cu o jumătate de an înainte înfieraseră huliganii de la Timişoara relatau cum au restabilit ordinea în Capitală detaşamentele minereşti din Valea Jiului, curăţând de golani Piaţa Universităţii.

Când bunica se stingea, apăsată tot mai tare de bătrâneţe, avea uneori un dialog cu Cel De Sus. Ridica ochii spre tavan şi spunea: "Da’ ia-mă, Doamne, nu mă mai ţine pe aici! Nu mă mai chinui! Ori ai uitat de mine?". Am făcut la fel când am ieşit săptămâna trecută de la un oficiu al Poştei Române - am privit în sus şi L-am întrebat: "De ce ne chinui, Doamne? Şi de ce o faci prin Poşta Română? De ce nu o privatizezi? Sau ai uitat de ea?".

Ca unul care în adolescenţă se aşeza cu noaptea-n cap la cozi pentru laptele trebuincios surorilor mai mici, care a prins Revoluţia în studenţie şi tot atunci făcea cunoştinţă cu gealaţii lui Iliescu, nu am cum, pentru tot restul vieţii, să pun vreodată ştampila pe urmaşii acestuia convertiţi la socialism de caviar pentru ei şi unul de favele pentru restul plebei. N-am făcut-o nici acum două duminici şi, ca atare, nu-mi pot reprima îngrijorarea înroşirii hărţii. Dar...

S-a supărat Ilie Bolojan. Pentru că sfânta treime UDMR-PSD-ALDE și-a bătut joc de primarii liberali, Bolojan le-a spus pe față că nu le mai votează la Consiliul Județean niciun proiect care are nevoie de două treimi pentru adoptare.

Sângele încă mai curge din rănile nevindecate ale iubitorilor de fotbal orădeni. Dispariția FC Bihor i-a lăsat în vrie și le va trebui o veșnicie să înțeleagă cum s-a putut întâmpla așa ceva. De o vreme, stadionul municipal are tristețea unui copil ce și-a pierdut un părinte. Și, totuși, copilul acesta trist a uitat azi de necazuri pentru câteva ceasuri.

În sfârșit o veste bună din partea Guvernului! Sectorul de autostradă din Bihor se va împărți în două tronsoane, ca să poată participa și companiile românești la licitaţii. Chiar eram de râsul lumii. Veneau firme de doi bani din Vest, ba unele și în insolvență, cum au fost spaniolii care au renunțat la contract. Aceștia oricum lucrau în subantrepriză cu români, dar își luau partea leului, iar noi rămâneam cu un drum prost și cu firmele autohtone neplătite.

Pe la sfârşitul anilor 90, pe vremea când făceam autostopul în ploaie sau vânt, bătut de soare ori ninsoare, înjurându-i în gând pe toţi cei care treceau nepăsători fără să oprească, mi-am făcut o promisiune: ca atunci când voi avea maşină să nu fac la fel. De atunci, mi-au trecut prin maşini sute de oameni. Aş putea scrie o carte întreagă despre poveştile pe care le-am adunat de-a lungul şi de-a latul ţării. Poveşti amuzante, absurde, triste sau chiar tragice.

Mulţi români au umblat prin lume, au sute de programe TV şi internet nelimitat, dar mulţi au rămas totuşi la credulitatea (sau lăcomia?) prostească a anilor ’90. Credem tot că "partidul", "statul", ne "dă" salarii, pensii, ajutoare, şi tot ce trebuie să facem e să nu-l deranjăm, iar în particular să ne rugăm ca noul Caritas, întreaga Românie de azi, să nu crape pe generaţia noastră, să nu moară înainte să ne luăm noi cele opt kile de cârnaţi...

E campanie electorală. Ne uităm la candidaţi şi râdem de ei şi de inepţiile pe care le debitează. Nişte proşti. După alegeri vor ajunge parlamentari, îşi vor vota salarii şi pensii nesimţite, îşi vor pune loazele, amantele şi neamurile în posturi bine plătite. Atunci, vă întreb, cine-i prostul?

Şi-l închipuie cineva pe Cioloş avându-l ministru de Externe pe Titus Corlăţean? Pe Ponta colaborând cu un ministru al Justiţiei pe nume Monica Macovei? Sunteţi de acord, ar fi de neînchipuit! E ca şi cum ai amesteca un Moet cu poşircă de Vaslui ori ca o tentativă de a îmbunătăţi spirt de pufoaică prin cupajare cu Hennessy. Probabil aceeaşi senzaţie aţi avea, însă, la altă poznă a imaginaţiei: Bolojan edil şef şi Andrei Luncan arhitect şef, ori Adelina Coste primăriţă şi Eduard Florea city-manager...

Dragostea de ţară e imposibilă fără o ţâră de îndoctrinare. Eu fac parte dintr-o generaţie care şi-a luat doza încă din grădiniţă: cântece, poezii, steguleţe, uniforme, cravate, portrete, poveşti, legende, lecţii de istorie... Fiinţa naţională era extrem de prezentă în jurul meu. Ah, şi mai era ceva: "Trei culooori cunoooosc pe luuuumeee...", imnul naţional de dinainte de '89.