Noaptea vandalilor
În noaptea de vineri spre sâmbătă, când campania era deja încheiată, un grup de "necunoscuţi" a vandalizat oraşul.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, când campania era deja încheiată, un grup de "necunoscuţi" a vandalizat oraşul.
Potrivit numărătorii oficiale parţiale a Biroului Electoral Judeţean Bihor, primii trei clasaţi în preferinţele alegătorilor bihoreni, după centralizarea voturilor exprimate la 81% din totalul secţiilor de votare, sunt Traian Băsescu, Crin Antonescu, Mircea Geoană şi Kelemen Hunor.
După o zi în care i-au îndemnat prin sms-uri pe cei "care s-au săturat cu spinii să voteze crinii", liberalii bihoreni au primit cu decepţie anunţul exit-poll prin care Mircea Geoană era creditat cu foarte puţin în urma lui Traian Băsescu şi, deci, în mod sigur înscris în turul al doilea de scrutin, din care Crin Antonescu va lipsi.
Preşedintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, a anunţat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că deţine informaţii certe privind modul în care reprezentanţii PDL încearcă, în mod organizat, să influenţeze rezultatul alegerilor, intrând în birourile electorale ca membri ai partidelor ecologiste.
Directoarea Spitalului Municipal, acuzată că face economii absurde în dauna pacienţilor şi că terorizează medicii şi asistentele care nu o linguşesc. Poreclită precum personajul negativ din 101 Dalmaţieni, Marilena Crişan a reuşit ca în mai puţin de un an să intre în conflict cu subalternii, pe care îi obligă la economii care pun bolnavii în pericol şi îi încurajează la turnătorii ca pe vremea lui Ceauşescu.
Sâmbătă dimineaţa, cartierele orădene au fost umplute cu sute de afişe lipite în locuri nepermise de lege, conţinând mesaje împotriva candidatului PSD la Preşedinţia României, Mircea Geoană, dar realizate cu elemente de identitate grafică şi vizuală specifice Partidului Social-Democrat, precum şi ale unor personalităţi din cadrul acestei formaţiuni.
Prezent miercuri la Oradea, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că partidul pe care îl reprezintă va încerca schimbarea legii electorale după alegeri, iar până atunci ia în calcul să depună plângeri penale împotriva prefecţilor care, încălcând legea, au desemnat preşedinţi şi locţiitori ai birourilor secţiilor de votare fără a face acest lucru prin tragere la sorţi, aşa cum impune legea.
Proprietarul grupului de firme Selina, care execută lucrările de modernizare a şoselei de centură, a declarat că "sunt puţine şanse" ca lucrarea să fie dată în folosinţă pe 1 decembrie, aşa cum i-a promis premierului Emil Boc în 3 noiembrie, când acesta, însoţit de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a vizitat şantierul de la Oradea tocmai pentru a primi asigurări că lucrarea va putea fi inaugurată la data respectivă.
După ce o distrug de 18 ani, fraţii Micula au mai primit pe încă 10 ani, fără licitaţie, dreptul de a administra Peştera Urşilor. Fostul director Romsilva, Ionel Popa, a acordat societăţii Transilvania Tour administrarea celei mai faimoase peşteri din Bihor, deşi aceasta nu achită nici taxa de parc natural, nici nu investeşte în protejarea peşterii.
Intenţia unei salubrizări "nemţeşti" este o nouă încercare pentru primarul Oradiei. Nu numai pentru el, fiindcă riscă să dea chix, ci şi, sau mai ales, pentru orădenii înşişi.
Liberalii bihoreni au avut câştig de cauză în disputa cu reprezentanţii PDL, pe care i-au acuzat că, beneficiind şi de ajutorul prefectului Gavrilă Ghilea, au vrut să-şi pună activiştii în funcţiile apolitice de preşedinţi şi locţiitori ai birourilor secţiilor de votare. Din acest motiv, PNL cere, încă o dată, demisia prefectului Ghilea.
Candidatul PSD la Preşedinţie a fost prezent vineri la Oradea, pentru a doua oară într-o săptămână. Vizita a început prost, cu două ore şi jumătate în întârziere, şi s-a încheiat şi mai prost, lăsându-i cu ochii în soare pe muncitorii de la firma Connectronics, unde n-a mai mers, dar şi pe jurnaliştii cărora nu le-a făcut nicio declaraţie.
Preşedintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, a afirmat că deţine informaţii potrivit cărora democrat-liberalii bihoreni vor frauda alegerile prezidenţiale inclusiv prin organizarea unor grupuri de cetăţeni care vor fi duşi să voteze şi în Ungaria, dar şi prin acţiuni de intimidare organizate de primari ai PDL, precum şi de şefi ai instituţiilor deconcentrate conduse de reprezentanţi ai acestui partid.
Cei mai grei contracandidaţi ai lui Traian Băsescu au trecut prin Bihor ca să-i sufle alegătorii. Dacă PSD-iştii i-au pregătit lui Mircea Geoană un program încărcat şi cu puzderie de popor prin judeţ, liberalii au reuşit pe ultima sută de metri să-i aranjeze lui Crin Antonescu un concert Holograf la Oradea.
Fost fundaş dreapta şi mijlocaş în anii '80, preşedintele FC Bihor Ioan Lucian regretă că, deşi în 2003 promovase în Divizia A, a fost schimbat pe criterii politice. Şi recunoaşte că de atunci şi-a dorit această funcţie fără încetare.
Nimeni nu poate fi obligat să facă un bine. Însă, la câţi milionari în euro are acest oraş şi la câte pretenţii au aceştia că sunt şi "de vază", parcă frumos este să-i vedem că-şi merită statura de "stâlpi ai comunităţii". Mai ştii, poate de-acum înainte, că tot au apărut reclamele de Crăciun...
Candidatul independent la Preşedinţie Sorin Oprescu s-a declarat public "un opozant" al lui Mircea Geoană, din cauza caracterului său, şi a spus că a observat că, în această campanie, "se doreşte a-l prezenta pe Mircea Geoană ca îngerul de pe dric".
Liderul PSD Bihor, Ioan Mang, a confirmat, joi, primirea scrisorii nesemnate prin care PDL Bihor le cere foştilor parteneri de guvernare să sprijine ideea unui referendum local pe problemele pensionarilor orădeni. „Ştiam că dânşii sunt populari, nu populişti”, a taxat Mang demagogia reprezentanţilor PDL.
Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, consideră că premierul demis Emil Boc a fost lipsit de fair-play când a declarat că nu a alocat nici un leu pentru CET Oradea deoarece proiectul Ordonanţei de Guvern semnată de el după plecarea PSD de la guvernare ar fi fost întocmit de social-democraţi.
Premierul demis Emil Boc a declarat la Oradea că nu a alocat nici un ban pentru societatea locală Electrocentrale deoarece proiectul Ordonanţei de Guvern pe care a semnat-o în 12 octombrie, ca şef al Guvernului format exclusiv din reprezentanţi ai PDL, fusese pregătit de PSD.
Premierul demis Emil Boc a declarat marţi, la Oradea, că Mircea Geoană şi Crin Antonescu „şi-au bătut joc destul” de interesele românilor, provocând căderea Guvernului pe care îl conduce, în timp ce „PDL nu a greşit niciodată”.
Premierul demis Emil Boc, însoţit de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a inspectat marţi lucrările la etapa a doua a şoselei de centură a Oradiei, între Selgros şi Metro, prevăzute să se încheie pe 15 noiembrie. El l-a întrebat pe reprezentantul constructorului Selina dacă acestea vor fi finalizate pe 1 decembrie.
Fostul consilier judeţean PDL Daniel Avrămuţ, acuzat că-şi fură asociatul din firma la care este acţionar minoritar. Pus administrator la o firmă profilată pe agricultură, politicianul a profitat de încrederea pe care i-a acordat-o asociatul majoritar chiar în detrimentul acestuia, folosind utilajele pentru a face bani la negru şi doar pentru sine.
Demni urmaşi ai lui Traian, cum zicea Lenuţa Udrea, PDL-iştii orădeni au scornit, după modelul deja patentat la centru, un referendum local cu care să bruieze alegerea chibzuită a viitorului preşedinte.
A început campania: PDL s-a lansat ca din puşcă, fără economie de resurse, în timp ce restul partidelor şi le păstrează pentru ultima săptămână. PDL-iştii şi-au tras ziar “independent” şi duc prin telefon muncă de lămurire cu orădenii, iar candidaţii PSD şi PNL, Mircea Geoană şi Crin Antonescu, speră să smulgă voturile bihorenilor prin vizitele programate la Oradea săptămâna aceasta.
Deşi "investitorul-minune" apărut din sudul Italiei şi dispărut din Oradea după o săptămână fără să-şi plătească hotelul nu poate face dovada că are banii cu care s-a lăudat că vrea să cumpere clubul FC Bihor şi Stadionul Municipal, consilierii judeţeni ai PDL au cerut continuarea discuţiilor cu Giuseppe Criniti.
ITM Bihor a fost transformat în armă politică împotriva primarilor din opoziţie. Inspectorii de muncă au amendat anul acesta doar primari liberali, găsiţi vinovaţi fie pentru că oficiau cununii sâmbăta, fie pentru că paznicii de noapte lucrează… noaptea!
Facultatea de Medicină şi-a deschis o clinică de stomatologie unde, pe banii Universităţii şI ai Primăriei, orădenii vor putea fi trataţI pe gratis. De la ideea decanului Gheorghe Bumbu până la realizarea ei s-au scurs doar patru luni, timp în care acesta a strâns de la prieteni fondurile necesare pentru amenajarea clădirii şi pentru dotarea cu echipamente ultramoderne.
Chiar întreb de ce s-o fi făcut? Ne trebuia o copie a Crucii de pe Caraiman ca să mărturisim credinţa ori să "branduim" Ţara Binşului?
Senzaţional: Ioan şi Viorel Micula s-au dat în judecată, acuzându-se că-şi fură unul altuia acţiunile la firme. Pentru preluarea controlului asupra trustului pe care l-au clădit, Miculeştii se folosesc de firme necunoscute din acelaşi holding, şi şi-au implicat în răfuială nevestele, verii, notarii de casă şi pe cei mai credincioşi angajaţi.