Complicata relaţie cu legea a oamenilor are o mulţime de explicaţii ce ţin de psihologie, de educaţie, de bagajul de tare cărate în spate de fiecare în parte şi de mulţi alţi factori. Indiferent de gradul de civilitate al unei societăţi, oamenii tot se încruntă când vine vorba de reguli, regulamente şi legi, mai ales când apar şi pedepsele la buzunar.
Dacă am fi făcut orele de română prin internet, cel mai probabil că profesoara nu și-ar mai fi amintit de un elev obscur din a VI-a C. Aș fi rămas doar o adunătură de pixeli, un cadru minuscul în colțul din dreapta jos al ecranului, o fărâmă digitală pe care o uiți imediat ce închizi calculatorul sau tableta.
Pentru o perioadă, cel puțin, vom avea câte două fețe - una originală, unică, prin care ne-am construit identitatea vizuală de până acum, și una neutră, fadă, impersonală, care ne va transforma pe toți în clone. Dar, printre atâtea neajunsuri, masca de protecție ne-a lăsat totuși ochii liberi...
Oradea a fost declarată prin hotărâre de guvern stațiune turistică de interes național, ceea ce înseamnă că va putea accesa mai ușor bani europeni pentru dezvoltarea zonei turistice. Mai există 50 de astfel de stațiuni în țară, deci nu e motiv să ne umflăm prea tare în pene... Așadar, Oradea va arăta tot mai bine și va fi tot mai atractivă pentru vizitatori. De cealaltă parte, unii localnici încep să se simtă discriminați...
Perioada asta de auto-izolare îmi aminteşte de o altă perioadă din viaţă în care m-am simţit departe de lume - cele 12 luni în care am făcut armata. Încorporat cu spaima în oase de sutele de poveşti îngrozitoare despre viaţa de buhai (aşa li se spunea celor din ciclul 1), mă aşteptam la ce e mai rău. Până la urmă n-a fost chiar aşa rău, ba chiar a fost nesperat de bine. Cu toate acestea, am aşteptat cu disperare ziua liberării, nerăbdător să revin în lumea civilă, firească.
La doar o decadă şi jumătate de la lansarea sloganului "Să trăiţi bine!", cu care s-au câştigat nişte alegeri în România, a apărut un altul, mult mai puternic, globalizat de-a dreptul: "Să vă spălaţi bine!". Cu acesta nu se câştigă alegeri, ci un pic de igienă şi sănătate pe termen scurt. Dar pe termen lung vom avea de câştigat sau de pierdut?
Mi-am amintit zilele trecute de Adrian Păunescu. Pe la începutul democraţiei româneşti, povestea, într-un interviu la radio, o istorioară din epoca Ceauşescu pe care o ştia din surse sigure. Un primar al unui oraş făcuse o cerere către un minister pentru a obţine ceva finanţare sau pentru a cere o investiţie locală, nu reţin exact. N-a primit niciun răspuns luni de zile.
Asemenea lui Dumnezeu, coronavirusul nu se vede cu ochiul liber. Astfel, îi împarte pe oameni în credincioşi şi necredincioşi - unii cred că există, alţii că nu există. La fel ca în cazul lui Dumnezeu, şi în jurul coronavirusului a înflorit o industrie de dimensiuni planetare care tinde să controleze viaţa în toate aspectele ei. Continuând comparaţiile, nici cu Dumnezeu, nici cu coronavirusul nu vrei să te întâlneşti prea repede, fiindcă de amândoi ţi-e frică, iar pentru asta eşti dispus să cheltui oricât...
E tot mai mare numărul celor care cred că această criză provocată de coronavirus a pornit de la o acţiune deliberată, că este parte a unui plan de destabilizare planetară din care unii trebuie să câştige cu preţul distrugerii altora. Reţelele sociale sunt un iad din punctul acesta de vedere. Oricâte reguli de funcţionare responsabilă ar avea, prin ele se răspândesc zilnic zeci de teorii, care mai de care mai spectaculoase.
Să strigi în gura mare că n-ai ce-ţi trebuie pentru munca de zi cu zi e interzis în sistem. În orice sistem. E revoltă, e disidenţă, e sabotaj! Dăunează la funcţie, la avansări, la sporuri sau măriri de salarii, la relaţiile cu colegii şi cu şefii. Frica de realitate şi băgatul capului în nisip prevalează în faţa sincerităţii...
Am lipsit câţiva ani din ţară şi, la întoarcere, am aflat de nişte datorii la fisc de care nu aveam habar. Nu fusesem niciodată notificat pentru ele. Pe vremea aceea, ANAF-ul era mai puţin activ ca astăzi, iar tăcerea sa mă făcuse dator cu câteva mii de euro la bugetul de stat, o bună parte fiind penalităţi. Dacă aş fi ştiut de datorii, le-aş fi achitat din timp, astfel că nu s-ar mai fi adunat ditamai purcoiul de bani...
În insula indoneziană Bali, anul nou după calendarul hindus se sărbătorește într-un fel nemaiîntâlnit nicăieri în lume. Conform credinței localnicilor, în ziua respectivă, spiritele rele trec în zbor pe deasupra insulei. Iar pentru ca nu cumva să se oprească acolo, insula trebuie să pară nelocuită. Crezând asta, spiritele își vor continua zborul spre alte locuri, iar balinezii vor avea încă un an fericit, lipsit de necazuri...
Am plusat și eu cu o idee: o dată pe an, de ziua de naștere a artistului, „Marșul lui Iancu”, ce se aude din turnul Primăriei la ora exactă, să fie înlocuit cu primele măsuri din „Om bun”. Păcat că Oradea nu are curajul să inoveze și preferă întotdeauna varianta mai confortabilă de a-i copia pe alții...
În vreme ce psihoza coronavirusului a luat minţile în masă, în lume au apărut şi alte ştiri ajunse în presă pe uşa din dos: Volkswagen va plăti peste 800 milioane de euro clienţilor germani în scandalul Dieselgate, la graniţa turco-siriană se inflamează situaţia şi e cât pe ce să izbucnească un război în toată regula, 11 milioane de brazilieni sunt ferm convinşi că pământul este plat, America fierbe de pre-campanie electorală, iar Liviu Dragnea s-a tăiat la mână cu flexul în atelierul auto al penitenciarului.
90% dintre bucureştenii care au participat la sondajul online iniţiat de primarul general Gabriela Firea au fost împotriva vinietei Oxigen, ce îşi propune să taxeze circulaţia maşinilor poluante în Bucureşti şi să le interzică de tot accesul celor sub Euro 3 în centru. E drept, nu este un sondaj făcut ca la carte, iar Firea nu-i un personaj prea simpatic, dar cu toate acestea rezultatul este uşor de interpretat - oamenilor le pasă mai mult de banii din buzunar decât de sănătate.
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Pe o străduță din Oradea țevile pocnesc mai des decât dopurile de șampanie prin restaurantele elegante. De câte ori apa rece, apa caldă sau agentul termic se infiltrează la suprafață din străfundurile bătrânei instalații, apare o echipă cu un scenariu bine stabilit: decopertează asfaltul, sapă tranșeea, ajunge la țeavă, taie bucata bolnavă, o sudează pe cea nouă, acoperă la loc, tasează pământul și betonează. Ulterior vine o altă echipă cu o basculă de asfalt și mai multe lopeți, după care, în sfârșit, pe străduța ghinionistă se lasă liniștea.
Pe bunică-mea nu cred că ar fi îngrijorat-o un virus apărut în China în vecii vecilor, iar ideea unui conflict între SUA și Iran ar fi lăsat-o la fel de indiferentă. E drept că vremurile s-au schimbat, iar un virus apărut ieri, în China, poate ajunge mâine la tine în oraș, iar un război se poate întinde în întreaga lume cât ai bate din palme...
... a început deja campania electorală pentru primărie. Actualul primar a câştigat alegerile din greşeală. Intrat în competiţie cu rol de candidat-fantomă, s-a trezit ales în locul celui care trebuia să câştige funcţia, dar care avusese, între timp, o ciocnire frontală cu legea. De atunci, primarul merge la serviciu cu acelaşi elan cu care merg copiii la şcoală în zi de teză.
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
O mare parte din sudalmele pe care le încasează autorităţile ar fi evitabile dacă s-ar comunica sincer şi corect pe canalele oficiale. Dar, de cele mai multe ori, în România se preferă tăcerea. S-au făcut paşi mari înainte în domeniul comunicării în ultimii 30 de ani, dar încă suntem departe de lumea în care, atunci când apare o problemă, se organizează rapid o conferinţă de presă, preferabil în direct.
Numele lor nu sunt importante aici, îi ştiţi bine. Dar apariţia acestor cavaleri ai românismului nu pare să fie accidentală. Discursurile lor împotriva străinătăţii, tot un fel de "Alege cu inima, Doamne fereşte să gândeşti cu creierul!", deviază atenţia de la un adevăr mult mai crud şi mai greu de acceptat – nicio naţiune străină nu ne-a făcut mai mult rău după '89 decât ne-am făcut noi înşine, prin toţi aleşii şi, mai ales, prin nealeşii care au inspirat aer românesc în ultimii 30 de ani.
Am făcut o glumiţă pe Facebook săptămâna trecută, în ziua în care era inaugurată noua scenă rotativă a teatrului Regina Maria: "Acuma, că are scenă rotativă, teatrul orădean ar putea avea şi conducere rotativă - o dată Elvira, o dată Daniel. Aşa nu se mai supără nimeni". Mi-am permis să folosesc numele mici ale ultimilor doi manageri ai trupei Iosif Vulcan, Elvira Rîmbu şi Daniel Vulcu, tocmai pentru a sublinia caracterul amical al comentariului.
Dintre toate prostiile pe care le-a făcut PSD în timpul celei mai recente guvernări, una am simţit-o - şi încă o simt - cel mai tare. M-a durut capul când l-am auzit pe Liviu Dragnea promiţând în campania electorală că va fi eliminată taxa de timbru aplicată maşinilor second-hand aduse în România.
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Un simplu „Doamne ferește!” a devenit mai eficient decât o centură trasă peste piept, iar un „Doamne ajută!” îți poate permite să îți bați joc de propria sănătate fără teama unui sfârșit în chinuri. Dumnezeu dă, ajută, păzește și miluiește, tu trebuie doar să ceri. Pentru celelalte baiuri s-au inventat ceasul rău, pisica neagră, numărul 13 și necuratul...
Klaus Iohannis știe că nu e un tip șarmant cu electoratul. I-ar plăcea la maxim dacă n-ar trebui să interacționeze cu nicio ființă umană, să nu fie nevoit să zâmbească fals în fața camerelor, să nu dea mâna cu nimeni niciodată. Trecerea de la dezinvoltura balcanică a lui Băsescu la seriozitatea atât de neromânească a lui Iohannis a fost prea brutală pentru publicul larg, în ochii căruia președintele ar trebui să fie un tip de viață, chefliu, cu vicii, slobod la gură, cu râs zgomotos și cu inima bătând în ritm de manea...
Când vorbim despre rasism avem tendinţa de a vorbi la persoana a II-a sau a III-a. Privindu-ne în oglindă, rasismul nu se vede ca un rid şi nici nu ustură ca o zgârietură. La fel şi xenofobia. Iar discriminarea nu se vindecă cu alifii sau pastile. Rasism, xenofobie, discriminare - păcate pe care le punem în cârcă altora fiindcă oglinda în care ne reflectăm este fermecată şi ne arată doar ce vrem să vedem noi...
Că e o vedetă media, artist, politician ori simplu concurent la emisiuni de talente, omul de la televizor continuă să fascineze. Mirajul televiziunii creează în timp record celebrităţi şi îi menţine în viaţă pe cei dependenţi de aparate - de aparatul de filmat, de microfon, de luminile din platou, de camera de filmat. Sâmburele dorinţei de a fi văzut şi recunoscut de toată lumea pare să germineze în fiecare dintre noi.
Să te consideri mai deştept decât toţi candidaţii poate fi o minoră compensaţie pentru anii în care politicienii au făcut şi vor face totul ca să te simţi tu prostul satului. Iată un motiv în plus pentru a nu vota după ureche, cu cel mai simpatic, cu cel mai vocal, cu cel mai isteric sau cu cel mai puţin antipatic....