Clădirea Madách Imre din centrul Oradiei urmează să fie reabilitată. Devine monument istoric de valoare națională (FOTO)
Clădirea Bazar „Madách Imre” din centrul Oradiei, de lângă Teatrul Regina Maria, urmează să fie reabilitată și, în paralel, clasată ca monument istoric. Dosarul de clasare a fost înaintat Ministerului Culturii de autoritățile orădene, iar comisia de la nivel central a considerat că „bazarul” merită să fie inclus în categoria A, adică de valoare națională.