În urmă cu câteva luni am preluat conducerea Instituției Prefectului cu gândul la un nou proiect de județ, cu obiective pragmatice, ancorate în realitățile prezentului și concentrate asupra perspectivelor viitorului.
Înainte de Anul Nou, un tânăr orădean, Cristian Cracea, a impresionat o ţară întreagă, după ce un videoclip ce-l înfăţişa plătind cumpărăturile pentru o bătrână care stă pe străzi a ajuns pe Facebook. Pentru Cristi, gestul n-a fost deloc neobişnuit, aşa că faima dobândită îl intrigă. De trei ani, alături de soţia sa, Rebeca, face fapte bune pentru mulţi sărmani. Pe unii i-au îmbrăcat, pe alţii i-au hrănit sau le-au plătit chiria, fără să aştepte nimic în schimb. "Nu pot să văd pe stradă un om care are nevoie de ajutor şi să nu-mi pese", zice Cristi.
Ca regiune juridico-politică, Partium a funcţionat circa 150 de ani, perioadă în care otomanii au cucerit, pe rând, comitatele. Apoi, începând cu secolul al XVIII-lea, toate aceste comitate au fost reîncorporate administraţiei maghiare, însă nu ca o regiune de sine stătătoare. Asta, spun istoricii români, este o dovadă că Partium nu a funcţionat ca o regiune istorică, ci mai degrabă ca un termen politico-juridic...
De acum înainte, salubrizarea stradală a Oradiei va fi monitorizată în permanenţă. Operatorul licenţiat de salubritate RER Ecologic Service a împărţit oraşul în patru sectoare şi fiecare sfert de urbe este acum în responsabilitatea unor controlori, care au sarcina să se asigure că se face curăţenie. Aceşti controlori vor lucra şi ziua, şi noaptea, primind şi utilaje necesare pentru intervenţia rapidă pe străzile oraşului.
Una dintre atracţiile naturale ale Oradiei, Crişul Repede, este folosit de localnicii certaţi cu bunul simţ drept groapă de gunoi. Cursul apei şi malurile din zonele anume lăsate nebetonate sunt "ornate" cu numeroase flacoane, zdrenţe, pungi şi alte mizerii, astfel că orădenii tentaţi să aleagă aceste locuri pentru plimbare preferă să le evite.
Orădenii înţeleg tot mai bine importanţa reciclării. Datele operatorului licenţiat de salubritate RER Ecologic Service privind cantităţile de deşeuri strânse în 2017 de la orădeni arată că aproape 20% din gunoaie au fost colectate selectiv şi, ca atare, au ajuns la reciclare. Un procent semnificativ mai mare decât în anul anterior, 2016, când doar 13% din deşeurile orădenilor s-au dovedit revalorificabile.
Oradea are nevoie de o curăţenie generală. Trecătorii care aleg să se plimbe seara pe Corso au "surpriza" de a întâlni şobolani care străbat şi ei strada pietonală.
Orădenii care au ales să împodobească, de Crăciun, brazi naturali tăiaţi, iar acum vor să scape de ei, trebuie să ştie că operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, îi transportă gratuit la staţia de compostare administrată de Eco Bihor.
Primăria Oradea are planuri verzi şi pentru 2018. Până în toamnă, vor fi finalizate lucrările la parcul Salca 3, din Nufărul, care va întregi astfel zona verde de pe malul stâng al Peţei. De asemenea, anul viitor vor începe lucrările pentru transformarea străzii Barcălului într-un coridor verde. În plus, municipalitatea mai vrea să amenajeze alte trei parcuri, pentru care deocamdată se caută cele mai potrivite terenuri.
Primăria Oradea pune accent pe curăţenia din municipiu, pentru că ne dorim să locuim într-un oraş de care să fim mândri. Faţa oraşului s-a schimbat în bine în ultimii ani, iar asta ne bucură. Modul în care arată oraşul este cartea noastră de vizită.
Anul viitor, în Oradea vor începe lucrările la patru parcări supraetajate. Consiliul Local a aprobat joia trecută indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei astfel de clădiri pe terenul fostei baze sportive Voinţa, după ce anterior aprobase proiecte similare pe strada Iosif Vulcan şi în curtea interioară a Primăriei. De asemenea, municipalitatea pregăteşte documentele pentru o parcare supraterană în curtea Spitalului Militar Avram Iancu.
În luna decembrie, operatorul licenţiat de salubritate al municipiului, RER Ecologic Service, a contabilizat un record privind cantitatea de deşeuri reciclabile colectate de la orădeni, adunând într-o singură zi 43 de tone de astfel de resturi, semnificativ peste media obişnuită de 30 de tone. Tocmai din acest motiv, şi numărul utilajelor care golesc sacii şi containerele de culoare galbenă e tot mai mare.
Responsabilitatea salubrizării unui oraş, serviciu care trebuie asigurat permanent, nu este defel o misiune uşoară. În calitate de director general tehnic-investiţii al operatorului licenţiat de salubrizare al Oradiei, RER Ecologic Service, Florin Gontariu se asigură că utilajele şi muncitorii îşi fac treaba, şi nu oricum, ci cât mai bine, astfel încât orădenii să fie mulţumiţi de servicii şi de starea de curăţenie a oraşului.
Muncitorii RER Ecologic Service încep anul 2018 la muncă. Pentru că Oradea trebuie să fie un oraş curat şi la trecerea între ani, furnizarea serviciului de salubrizare nu va fi întreruptă de Revelion, aşa cum n-a fost nici de Crăciun. Angajaţii societăţii de salubritate responsabili cu colectarea deşeurilor din Oradea vor lucra conform graficelor şi în zilele de sărbători legale.
Veste bună pentru orădeni: în 2018 va începe construcţia celui de-al doilea punct de colectare separată a deşeurilor provenite din gospodării! În şedinţa de joia trecută, Consiliul Local a votat, în unanimitate, încheierea unui act adiţional între Primărie şi RER Ecologic Service care prevede că operatorul licenţiat de salubritate va construi o platformă similară celei inaugurate luna trecută pe strada Thurzó Sándor.
Indiferent de regimul politic, pregătirile pentru sărbătorile de iarnă s-au făcut întotdeauna cu mult timp înainte şi mereu cu drag. La finalul anilor ’30, deşi în România se instaurase regimul autoritar al lui Carol II şi spectrul celui de-al Doilea Război Mondial bântuia deja, oamenii găseau în sărbătorile religioase un refugiu de voie bună.
Dacă folosiţi autogara din Decebal sau pur şi simplu sunteţi nevoiţi să mergeţi pe trotuarul dintre biserica Emanuel şi blocul ANL, fiţi atenţi pe unde călcaţi.
Folcloristul Ion Bradu este o personalitate mai puţin cunoscută peisajului cultural orădean, deşi activitatea sa, centrată asupra lumii rurale bihorene, a cuprins inclusiv episoade legate de Oradea. Născut la Nojorid în 1911, Ion Bradu a urmat şcoala primară în oraşul de pe Criş sub îndrumarea profesorului Gavril Pop, de la care a învăţat primele noţiuni despre folclor.
"Tabăra ar trebui să dureze 3 săptămâni, nu 3 zile. Ne putem muta la o cabană?", le-a spus Alex părinţilor săi, după un weekend pe munte, alături de alţi cercetaşi. La 8 ani, ştie ce este cercetăşia, de aproape 2 ani fiind membru al Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României. De mai bine de 20 de ani, organizaţia are o filială şi la noi - Centrul Local Oradea.
În galeria pe care o deţine în corpul C al Cetăţii, Uniunea Artiştilor Plastici Oradea a vernisat recent Salonul Anual de Artă, în care sunt expuse lucrări de pictură, grafică şi sculptură realizate de 53 de artişti orădeni. A fost primul Salon organizat de noua preşedintă a UAP Oradea, Vioara Bara, reputată pictoriţă şi scenografă a Teatrului Regina Maria. Bucuroasă că a reuşit să reunească în expoziţie jumătate din membrii Uniunii, artista vrea ca de acum înainte orădenii să audă mai des despre artiştii propriului oraş. "Trebuie să devenim mai vizibili, este vina noastră că până acum nu am fost", admite pictoriţa.
Pe lângă matematică, istorie, engleză şi alte discipline, tot mai mulţi elevi orădeni învaţă o altă lecţie importantă: colectarea selectivă a deşeurilor. Constrânşi să se încadreze într-un buget fix, directorii de şcoli caută să reducă cheltuielile, aşa dându-şi seama unii dintre ei că facturile pentru salubritate pot fi reduse dacă în loc să arunce de-a valma deşeurile, elevii şi profesorii le pregătesc pentru reciclare. În ultima lună, patru şcoli orădene au cerut operatorului licenţiat RER Ecologic Service să le suplimenteze numărul containerelor galbene, pentru colectarea materialelor refolosibile.
Investiţia de 150.000 euro făcută de RER Ecologic Service în amenajarea primului punct de colectare separată a deşeurilor din Oradea îşi dovedeşte utilitatea. Cel puţin zece orădeni predau, zilnic, felurite resturi, cel mai adesea moloz şi alte deşeuri rămase în urma renovărilor. Pentru a scăpa de gunoaie, oamenii nu plătesc niciun leu. Aşadar, este lesne de înţeles că platforma e tot mai căutată...
Minivacanţa din această săptămână nu afectează în niciun fel curăţenia oraşului. Muncitorii operatorului licenţiat de salubritate RER Ecologic Service responsabili de colectarea deşeurilor de la orădeni vor lucra după programul obişnuit al zilelor de joi şi vineri, astfel că vor goli recipientele şi sacii orădenilor programaţi în aceste zile.
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea este o structură în subordinea Consiliului Local Oradea, care organizează, facilitează și susține infrastructura necesară businessului cu capital local sau străin. Este rezultatul unui proiect demarat în anul 2008, prin care am deschis orașul investițiilor, astfel că acum în cele trei parcuri industriale avem 76 de rezidenți, care au investit 257 milioane euro și au creat peste 6.000 de locuri de muncă.
Iluminarea pe timp de noapte a străzilor Oradiei a fost unul dintre elementele care au creat oraşul modern. Până în prima jumătate a secolului al XIX-lea, urbea era aproape complet întunecată pe timpul nopţii, excepţie făcând câteva curţi. Cea mai veche propunere de montare a unor felinare pe gaz a avut-o în 1803 contele Rhédey Lajos, care avea o grădină publică pe locul Grădinii Zoologice de azi. Totuşi, Primăria a montat abia în anul 1852, în zona centrală, 25 de corpuri de iluminat...
La câteva zile după ce a câştigat concursul pentru funcţia de director general al OTL, Viorel Mircea Pop s-a trezit în mijlocul celui mai mare protest al angajaţilor din ultimii ani, unul nelegal, care a blocat, timp de două zile, pe 17 şi 18 octombrie, transportul public în Oradea. Inginer de meserie, fost director tehnic din 2009, Pop crede că gestul angajaţilor n-a fost corect şi spune că situaţia e în continuare "tensionată". Chiar şi aşa, este optimist că va putea moderniza sistemul de transport şi că anul viitor oraşul va avea chiar şi tramvaie noi-nouţe.
Orădenii care nu ştiu unde să-şi ţină bicicletele în timpul iernii au acum o soluţie: în oraş s-a deschis primul „hotel” de biciclete! Firma Freestyle Sport, care deţine în Oradea trei magazine specializate în comercializarea de articole sportive, a lansat un serviciu inedit, în premieră locală. Contra unei chirii lunare de 40 de lei, orice orădean îşi poate lăsa biţa într-un depozit al magazinului.
O păţanie povestită zilele trecute în grupul de Facebook "Oradea suntem noi" a adunat zeci de mesaje de felicitări. Numeroşi orădeni au lăudat un angajat al societăţii de salubritate RER Ecologic Service, care a făcut o faptă bună: a returnat un portofel găsit într-un coş de gunoi. "Făptaşul" - Nicolae Hendre - nici nu a ştiut câte aprecieri a primit. Nu doar că nu are cont pe reţeaua de socializare, dar nici nu ştie să citească. Dar gestul i s-a părut firesc...
Fie pentru că orădenii nu închid în urma lor uşile ţarcurilor metalice ce adăpostesc containerele cu deşeuri, fie pentru că lacătele acestora sunt sparte de oamenii străzii, cert este că, atunci când merg să adune deşeurile, muncitorii RER descoperă în incinte, lângă recipiente, mici gropi de gunoaie.
Operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, responsabil şi cu deszăpezirea Oradiei, a trecut cu brio de inspecţia de iarnă a Primăriei, condusă de viceprimarul Florin Birta. În total, societatea a pregătit pentru intervenţiile în zilele cu ninsoare 29 de utilaje, dintre care 4 noi, dar şi stocuri suficiente de materiale antiderapante. Ca o noutate, din acest an, RER Ecologic Service şi-a dublat numărul de baze de iarnă, de la două la patru, astfel că utilajele nu vor mai pierde timp străbătând oraşul pentru a se realimenta cu sare, nisip sau clorură.