După 3 ani de stagnare, au început lucrările la Parcul Științific și Tehnologic care, din cauza întârzierilor, deja s-au și scumpit (FOTO)
Lansat ca idee în 2018 de fosta administrație județeană, dar fără să se fi făcut nimic până anul trecut, când a fost desemnată asocierea de firme care să asigure proiectarea și execuția, proiectul Parcului Științific și Tehnologic pentru care Consiliul Județean a încheiat un parteneriat cu Universitatea din Oradea, a intrat în linie dreaptă. CJ Bihor a anunțat luni că a emis ordinul de începere a lucrărilor, care vor fi derulate cu fonduri europene.