Poloiştii de la CSM Oradea au pierdut la două goluri meciul cu Partizan Belgrad
Echipa orădeană de polo CSM Digi a cedat la două goluri diferenţă jocul pe care l-a disputat miercuri seara, în Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", în cadrul etapei a VIII-a din grupa principală B a Ligii Campionilor Europeni, cea mai prestigioasă competiţie continentală intercluburi. Deşi au avut un start mai slab de meci, în cele din urmă orădenii au pierdut cu 7-9.