Contractul pentru şoseaua de centură a Aleşdului, amânat de problemele firmelor care au câştigat licitaţia CNADNR
La o lună după ce ministrul tehnocrat al Transporturilor, Sorin Buşe, a anunţat la Oradea demararea procedurilor pentru construirea centurii metropolitane a Oradiei, a celei din Beiuş-Ştei şi a celei din Aleşd, aceasta din urmă mai are de aşteptat. Buşe a fost joi în Bihor, anunţând că încă nu poate fi semnat contractul cu firma care a câştigat licitaţia pentru centura Aleşdului, deoarece aceasta ar fi suspectată de fraudarea unor fonduri europene.