Batman vs Superman vs Bunul-Simţ
Cei care spun în stânga şi în dreapta că primarul Bolojan distruge Oradea ar trebui să meargă la filmul "Batman vs Superman - Dawn Of Justice" să vadă ce potenţial distructiv au cei mai îndrăgiţi eroi ai Americii.
Cei care spun în stânga şi în dreapta că primarul Bolojan distruge Oradea ar trebui să meargă la filmul "Batman vs Superman - Dawn Of Justice" să vadă ce potenţial distructiv au cei mai îndrăgiţi eroi ai Americii.
"Azi mergem la pub-ul din sat", mi-au zis prietenii la care poposisem pentru câteva zile, pe drumul de la Belfast înspre casă. Eram într-un sătuc simpatic, plin de case, niciuna la fel cu alta, străbătut de străduţe pline de verdeaţă, cu tihnă la tot pasul, oameni care se cunosc de mici şi un cimitir în care liniştea se înscăunase regină pe viaţă. Era duminică, era soare, era bine.
La 82 de ani, un scriitor îşi umple portbagajul cu cărţi scrise în ultimii ani, se urcă la volan şi porneşte prin ţară într-un turneu de promovare. Se întâmplă în România, o ţară neprietenoasă cu conducătorii auto şi tot mai ostilă intelectualilor, în cadrul unui proiect intitulat, idealist, România Citeşte. La volan, dramaturgul, eseistul şi academicianul Nicolae Breban.
Grupului Scorpions îi datorez primii paşi în muzica rock. Dintre casetele audio din copilărie una făcea notă distinctă. Pe copertă, un tip cu ochelari de soare spărgea un geam cu capul şi urla. În interior erau 9 cântece pe care le-am învăţat pe de rost. Cu timpul am luat-o spre alte zone ale rock-ului şi i-am uitat.
Când echipa merge bine, îi poartă tricoul şi se făleşte cu orice ocazie. Lexicul îi e insuficient pentru laude şi, cumva, simte că şi el a contribuit la victorie. Când apar înfrângerile, suporterul se transformă în judecător aspru, în analist dezgustat, în inchizitor brutal.
"Tu cu ce echipă ţii?", mă întreabă la 5 secunde după ce a intrat. E zâmbitor, cu părul negru ca de corb şi are chef de vorbă. Amândoi suntem în chiloţi de baie în sauna umedă de la Double Tree by Hilton. Îi dau un răspuns evaziv, după care mărturiseşte neîntrebat: "Eu ţin cu Arsenal". Zice că e de la Londra şi a venit în vacanţă.
Povestind cu diverşi cunoscuţi la ieşirea de la concertele săptămânale ale Filarmonicii, fac uneori o glumă: „Nu cred că v-a plăcut, pentru că nu v-am văzut dansând”. Glumă de DJ, să fiu iertat. Ei bine, vineri seara, în sfârşit, am dansat în sala Enescu-Bartók a Filarmonicii de Stat din Oradea...
Ca o dedicaţie specială pentru detractorii modernismului în teatru, "Audiţia" propune o întoarcere la montările clasice, fără inovaţii scenografice greu digerabile, fără tehnică digitală, fără vulgaritate sau nuditate. Aplicând o reţetă verificată, rezigorul Mircea Cornişteanu nu caută gloria pentru el însuşi, ci lasă scena actorilor.
Suntem gălăgioși, ne place gălăgia, trăim într-o țară gălăgioasă. Strigăm unii la alții, dăm muzica tare, claxonăm. Marketingul se face pretutindeni prin metode tot mai agresive, locurile publice devin tot mai zgomotoase pe zi ce trece. O fi competiția acerbă, o fi teama de a nu fi auzit, o fi însăși cultura gălăgiei în care trăim?
Probabil că cel mai recent film al lui Leonardo DiCaprio nu va umple sălile de cinema din România. Cinefilului de mall îi plac poveştile dulci, imaginile vesele, finalurile cu muzică glorioasă. În "The Revenant" povestea e brutală, fiecare cadru este un cuţit rece înfipt în pântece, iar coloana sonoră, cam futuristă, te izolează în scaun şi te face mic-mic.
Cel mai bun exemplu al faptului că puterea corupe este Biserica Ortodoxă Română. În loc să-şi vadă de corporaţia lor de succes, experţii în Cartea Sfântă şi-au pus în gând să opereze nişte modificări în cealaltă carte sfântă a ţării, Constituţia, astfel încât persoanele de acelaşi sex să nu se poată căsători/
Au trecut sărbătorile, s-au terminat colindele din magazine şi de la radio, Hruşcă s-a întors în Canada, Moş Crăciun a plecat şi el de unde a venit, sticlele s-au golit până la ultima, concediile s-au încheiat, vacanţa e pe sfârşite. Am început să contorizăm risipa făcută cu mâncarea, dar şi efectele ei, şi să ne întrebăm neretoric: De ce mâncăm atât de mult de sărbători?
Forţa a fost destul de bună cu noi. Episodul VII din Star Wars e pe gustul tuturor - şi al fanilor înrăiţi, şi al fanilor de duminică, şi al celor care văd pentru prima dată Războiul Stelelor. Chiar şi pe gustul puştiului de 6 ani de lângă mine, venit la film cu bunicul, care a vorbit întruna de la început până la sfârşit. Mai puţin în cele două rânduri cât a fost plecat la pipi.
Că tot suntem în acea perioadă a anului când ni se spune pe toate canalele că trebuie să fim mai buni, m-am gândit să vă povestesc trei întâmplări care au legătură directă cu bunătatea. S-au petrecut la mare distanţă în timp între ele şi mi le amintesc cu drag adesea, ba chiar le dau exemplu de fapte care chiar fac lumea mai bună.
Cu cartierul în care m-am mutat acum trei ani m-am împrietenit foarte repede. Trotuare largi şi drepte, fără denivelări, pomi şi spaţii verzi întinse, locuri de parcare berechet, poziţionare excelentă. În scurt timp l-am declarat cel mai frumos loc din Oradea în care am locuit până acum. Dar, de la o vreme, ceva nefericit se întâmplă cu el.
Orădenii cu spirit caritabil şi dare de mână au umplut, marţi seară, sala Teatrului de Stat Regina Maria pentru a asista la un concert excepţional susţinut de trei tenori ai Operei Scala din Milano, în cadrul unui eveniment caritabil organizat de Clubului Lions 22, secţiunea de doamne a Clubului Lions Oradea.
"Antisocial" porneşte de la un caz real. Elevi ai unui liceu din Cluj Napoca şi-au făcut un grup secret pe Facebook unde, cu fotografii şi comentarii, făceau mişto de profesori. Unul dintre profesori s-a infiltrat în grup cu un profil fals, i-a demascat şi a pornit urgia: mass-media, scandal public, anchetă internă, exmatriculare...
Vorbitorii de limbă engleză îşi spun "Zi de naştere fericită", francezii "Aniversare fericită". Doar noi, românii, am inventat acest "La mulţi ani!" ciudat, care nu pare să fie deloc întâmplător. Doar în ţara lui "la mulţi ani" se putea naşte urarea asta. Pentru că aici totul durează mulţi ani. Prea mulţi ani.
Teatrul Regina Maria şi-a sărbătorit 60 de ani de existenţă neîntreruptă în Oradea printr-un spectacol minimalist, dar plin de emoţii şi simboluri. Protagonistul său a fost actorul Eugen Ţugulea, o adevărată legendă a scenei, care a făcut parte din distribuţia primului spectacol al teatrului orădean, "O scrisoare pierdută", jucat la data de 26 noiembrie 1955.
Pentru organizarea Galei Premiilor lui Bihorel de anul acesta am avut câteva idei din care au supraviețuit două: să trucăm niște convorbiri telefonice cu premianții care nu vor fi în sală, în timp ce pentru alții să facem măști cu fețele lor, care să fie purtate pe scenă de figuranți. Ideile s-au întors ca niște bumeranguri împotriva mea...
Dacă folosiţi reţelele de socializare aţi aflat cu siguranţă de o campanie umanitară pusă la cale în ultimele luni de mai mulţi actori din Oradea. Un coleg de-al lor, Răzvan Chendrean, decorator la Teatrul Arcadia, a suferit o intervenţie chirurgicală pe creier pentru îndepărtarea unei tumori. Operaţia a avut loc luna trecută la Brain Institute din Bucureşti şi, spre bucuria tuturor, a fost o reuşită. Răzvan se află acum în perioada de recuperare şi toate semnele sunt bune.
Răutatea, prostia, lenea, incorectitudinea şi corupţia se nasc dintre noi. Iar când se fac suficient de mari ajung la conducere. O clasă politică sănătoasă nu are cum să apară dintr-un popor care tolerează baiurile. Credeţi că cei pomeniţi mai sus îşi vor reveni brusc dacă se schimbă Guvernul?
"Livada de vişini" îţi va părea comedie doar dacă sarcasmul e trăsătura ta de bază. Altfel e greu să râzi de oameni ale căror destine se transformă sub ochii tăi în nisip. Un nisip pe care orice pală de vânt ţi-l poate băga între dinţi, căci tu eşti cu gura până la urechi.
În 1974, pe vremea când turnurile gemene din New York erau aproape gata, un francez le-a inaugurat într-un mod pe cât de inedit, pe atât de curajos. Philippe Petit a legat un cablu între acoperişurile celor două clădiri şi a încercat să traverseze distanţa păşind pe el, într-un act pe care toţi cei din jurul său l-au considerat nebunie.
Noua provocare pentru actorii trupei Iosif Vulcan, "Omul din La Mancha", este un muzical greu ce pare uşor. E asemenea unui om pe care, la prima vedere, îl consideri zgomotos şi superficial, pentru ca după un timp să îi descoperi înţelesurile şi sensibilităţile.
Cum a fost la Satriani la Cluj? A fost prea tare! Şi chiar vorbesc serios. Un singur artist mi-a mai provocat dureri de urechi din cauza volumului şi ăla a fost Ozzy Osbourne, care, în 2010, la Budapesta, a urlat la noi ca la duşmani. În afară de asta, la concertul lui Joe Satriani a fost excepţional spre superb.
Radio Transilvania Oradea lansează în eter o nouă emisiune. Talk show-ul "Firu-n 4", moderat de jurnalistul orădean Andrei Şandor, va fi difuzat în fiecare marţi, de la orele 16:10, imediat după buletinul de ştiri, şi va dura până la orele 17. Premiera va avea loc marţi, 13 octombrie.
Mai mult de dragul unei plimbări cu bicicleta, am mers marţi seara în Cetate, căci Monica Anghel şi Ovidiu Komornyik nu m-au atras. Cetatea m-a întâmpinat, însă, cu o jumătate de poartă închisă. Prin jumătatea deschisă, oamenii se aglomerau şi îşi dădeau prioritate cu rândul.
Dacă cineva care nu a auzit niciodată de Alexandru Andrieş ar fi intrat joi seara în Casa de Cultură a Sindicatelor, ar fi rămas mască. Patru oameni pe scenă şi atât? Unde sunt luminile colorate? Unde sunt laserele? Unde sunt proiecţiile video? Doar patru reflectoare cu lumină albă, câte unul pentru fiecare muzician?
Deşi mai scurt, festivalul de teatru de anul acesta a avut de toate: spectacole excepţionale, bune şi mediocre, surprize plăcute, mici dezamăgiri, premiere, promisiuni, reluări şi reveniri. Iar cum în tot răul e şi un bine, durata mai mică a permis o concentrare mai atentă pe spectacole din partea publicului.