Opinii

Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".

Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.

Dacă tot găsesc distinşii politicieni timp să umble după "avioane" gen "homosexualii care-ţi fură copiii", ce-ar fi însă să umble după avioane la propriu? Dacă tot s-au călcat pe mândrie şi au decis să se înhame la căruţa referendumului, să repete figura şi în problema Aeroportului Oradea!

Periculoasa punere în scenă de la finele săptămânii trecute n-a fost deloc un referendum despre familie, ci un plebiscit pentru politicienii din partide şi zarafii din biserici. Familia din România, nici nu are rost să insistăm, are cu totul alte nevoi decât urgenţa „apărării” de homosexuali.

Un referendum care exploatează temerile şi fobiile oamenilor nu ar trebui permis. Rezultatul său este previzibil, iar scindarea societății este inevitabilă. Iar orice manager de țară (ar trebui să) știe că un popor puternic este un popor unit. Adică exact ceea ce nu suntem noi acum. Fiecare exercițiu presupus democratic ne desparte și mai tare...

Artistul de provincie este o fiinţă minunată. Este bine educat, este sensibil, este spectaculos, este pe alocuri chiar revoluţionar. Aduce culoare şi valoare locului în care trăieşte, este un cavaler al frumosului, vrea binele comunităţii. Nutreşte un dispreţ moderat la adresa celor care nu-l înţeleg şi s-a obişnuit greu cu lipsa de apreciere globală, atât din partea neiniţiaţilor, cât şi a colegilor de breaslă. La rândul său, îşi depreciază şi el colegii artişti, dar, în bunătatea sa nemărginită, îi lasă să trăiască în propria sa umbră protectoare.

Zilele trecute, Pavel jr., căruia intimii continuă să-i spună tot Miluţ, în ciuda înaintării în vârstă şi în organigramă, s-a remarcat printr-un comunicat în care îl desfiinţează pe fostul său coleg din PSD Cătălin Ivan, proaspăt demisionar din Partidul Socialist European ca urmare a faptului că acesta nu a sancţionat PSD pentru încălcarea normelor democratice.

Demisia primarului Ilie Bolojan din funcția de prim vicepreședinte al PNL nu trebuie să surprindă pe nimeni. Bolojan a mai fost și secretar general al partidului dar nu s-a sfiit să plece de acolo când a văzut frăția indestructibilă între liberalii și pesediștii din multe zone ale țării...

Nu înţeleg de ce se plânge lumea că ne pleacă doctorii din ţară. Eu aş fi tare fericit dacă ar pleca toţi doctorii din ţară, mai exact cei care şi-au luat doctoratul la apelul de seară. Dacă până acum râdeam de ipochimenii care au ajuns să facă facultatea, deşi în orice ţară civilizată n-ar fi fost capabili să-şi ia nici măcar un carnet de conducere al unui cărucior de butelii, acum am ajuns în situaţia jalnică să fim sufocaţi şi de grămada de sfertodocţi cu doctorate false.

Nevoia m-a trimis în ultimul timp pentru diverse acte şi contracte în câteva locuri cu potenţial birocratic major din Oradea noastră iubită. Am descoperit cu surprindere că, în România, încă se mai fac contracte cu mâna şi că pixul este în continuare împărat în ţara cu viteze de internet de top în Europa. Am văzut birouri noi şi metehne vechi la un loc, într-o ciudată coabitare, am văzut încăperi în care viteza fusese înlocuită cu tihna, iar eficienţa cu pacea.

Cel mai tânăr cartier mamut al orașului este Nufărul. În perioada în care țăranii veneau la fabricile din Oradea să se odihnească, astfel că la coasă ajungeau gata osteniți, partidul comunist a decis să-i stabilizeze, și uite așa s-a născut cartierul Nufărul.

Condiţia minimă a comunicării este să existe un mesaj (un conţinut), un emiţător (care îl transmite) şi un receptor (care îl primeşte). Partidul care pune mai presus de orice "comunicarea" (cuvânt prin care, de fapt, înţelege propagandă şi atât) ignoră însă tocmai condiţia ei elementară: receptarea şi procesarea mesajului.

Ştiu, investiţia a costat o grămadă de bani şi nu se poate merge la infinit pe bunăvoinţa constructorului, care schimbă pe banii lui dalele deteriorate. Dar Piaţa Unirii a fost făcută pentru ca orădenii şi turiştii să se poată bucura de ea! Dacă mergem pe ideea că Piaţa devine un loc sacru, intangibil, s-ar putea să fim nevoiţi ca la intrare să ne descălţăm şi să umblăm cu tălpici, ca pe vremuri în Palatul Baroc.

Abia aştept să-l văd pe domnu’ Nelu Mang, întâiul familist al Bihorului, având de-a dreapta sa vreun popă în sutană şi în stânga un frate cu şorţuleţ, echer şi compas (sau invers), propovăduind printre bihoreni modificarea Constituţiei aşa încât să definească expres căsătoria ca "uniunea dintre un bărbat şi o femeie", la referendumul din 7 octombrie! În treacăt fie zis, nu-i ironic că Dragnea a pus "consultarea populară" într-o duminică fără soţ?

După ce, zeci de ani, românii au plătit taxa de drum în prețul combustibilului, rovignete pentru drumuri și taxe de trecere pentru poduri, după ce au trecut ani mulți de la semnarea celui mai păgubos contract din istorie pentru România (contractul cu Bechtel, mulțumim Adrian Năstase!) fără ca cineva să facă pușcărie, după ce s-a furat din banii de drumuri ca-n filme, ei bine, după toate acestea, românilor li se cer din nou bani pentru a nu fi tratați drept animale și pentru a avea dreptul de a circula pe o șosea cu pretenții de autostradă. O adevărată taxă pe prostie!

Prin Alexandru Mudura senior, Oradea şi-a făcut primul mall pe vremea când marile companii de profil nu aveau ochi decât pentru Capitală şi câteva centre urbane importante. Nu-i mai puţin adevărat că era şi greu ca un investitor străin să intre pe piaţa locală câtă vreme filozofia edililor de atunci se limita la "Şi mie ce-mi pică?".

Cu câteva zile înaintea noului an de învăţământ, în Bihor, tovarăşul prim-secretar adjunct Ioan Mang a tras o vizită de lucru în şcoli din Sânmartin, anunţate pentru doar două organe de "presă", între care şi oficina ce-şi spune Agenţia News Bihor...

După ce s-a făcut centura, ne-am dat seama că o bandă pe sens nu e suficientă, aşa că a început munca pentru a doua. După ce s-a dat drumul la centură pe 2 benzi, am constatat că sensurile giratorii nu sunt bune şi s-au făcut traversări supraterane. Abia după ce s-a inaugurat turbogiraţia a apărut ideea traversării subterane a centrului. Construim prima dată mega-clădiri gen Catedrala Ortodoxă şi apoi ne gândim să facem parcări sub ele. Suntem mereu cu un pas-doi în urmă.

Dacă grosul orădenilor empatizează cu Episcopia Greco-Catolică şi suferă pentru pierderea uneia dintre "Bijuteriile Coroanei", Palatul Episcopal, există şi voci distincte, care trebuie ascultate. Nu mă refer la cei care, proveniţi din zgura comunistă, spun că e bine că s-a întâmplat aşa, că şi popii au dat afară Biblioteca. În spiritul eticii şi echităţii socialiste, aş vrea să-i văd cum ar reacţiona ei dacă ar fi daţi afară din locuinţe pentru ca Biblioteca să-şi facă nişte depozite de carte în casele lor.

Semnul cel mai clar că o societate o ia razna este atunci când, într-o situaţie care ar trebui să provoace compasiune şi solidaritate, reacţia oamenilor este opusă. Incendiul de la Palatul Episcopal din Oradea, o tragedie materială regretabilă, a generat o tragedie mult mai mare în rândul orădenilor. În vremurile în care oricine se simte îndreptăţit să emită o părere în spaţiul public, discuţiile pe marginea catastrofei au escaladat orice limită de bună măsură şi inteligenţă.

Lecţia de căpătâi a propagandei este că o minciună spusă repetat tinde să fie acceptată drept adevăr. Aşa şi în România Centenară. Comentezi că au explodat preţurile? Partidul îţi aminteşte că El ţi-a mărit doar salariul! Pricepi, în sfârşit, că deşi intri în magazin cu portofelul mai umflat decât înainte, ieşi cu sacoşa mai uşoară? Pentru prima parte, meritul e al guvernanţilor, pentru a doua, vina speculanţilor! Cârâi că s-au scumpit covrigii? Activiştii te atenţionează că de fapt le-a ajustat găurile! Te vaiţi că pentru benzină, curent, ulei şi pătrunjel te scobeşti mai adânc prin buzunare? Înjură, mândrule român, multinaţionalele!

Dacă acum 8-9 ani mi-ar fi spus cineva că în cursul săptămânii vor ieşi atâţia orădeni să asculte muzică l-aş fi trimis la un consult psihiatric. De când avem însă Piaţa Unirii, atât de hulită de unii, orădenii nu doar că ies cu orice prilej, dar chiar sunt oarecum vexaţi dacă e o săptămână în care nu se întâmplă ceva remarcabil în urbea lor.

Nu cred să existe orădean de bună credinţă şi de bună cuviinţă - greco-catolic, ortodox, romano-catolic, evanghelic, mozaic, agnostic ori ateu, român, maghiar ori de altă grupă sanguină - care să nu fi simţit cum flăcările i-au ars şi lui o parte din inimă. Unirea pentru salvarea Palatului din Piaţa Unirii ar fi, cred eu, cel mai viu, armonios şi cu rost fel al orădenilor de a sărbători Centenarul, de a se reuni.

Interesante mi se par două proiecte. Pentru prima oară, edilii merg la firul ierbii, în cartiere, şi-i întreabă pe locatari cum ar vrea să arate spaţiile dintre blocuri. Primăria vrea să regenereze spaţiile unde au mai rămas, din vremea comunismului, nişte case stinghere şi schelete din beton hidoase.

În aproape trei decenii scurse de când şi-a schimbat prima oară denumirea, PSD a avut câteva figuri iconice. Între ele, după Ion Iliescu, cel "sărac şi cinstit", la loc de seamă a fost mereu Ecaterina Andronescu, cea "săracă şi citită". Universitar, chimistă pe bune, nu ca Leana, rector al Politehnicii din Bucureşti, de două ori preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor şi de trei ori ministru al Educaţiei (sub Năstase, Boc şi Ponta), Doamna Cati s-a bucurat în partid de o popularitate reală, nu confecţionată.

După ce, secole de-a rândul, şi-au luat-o pe coajă din toate poziţiile de la cotropitorii străini, românii şi-au câştigat libertatea de a fi bătuţi de instituţiile propriului stat: Miliţia, Securitatea, Armata, Poliţia, ocazional şi de forţele para-militare ale minerilor. Ultima intrată în păruiala generală asupra poporului căruia i s-a urcat democraţia la cap este Jandarmeria Română.

Problema subvenţiilor trebuie privită însă cu reticenţă, cel puţin din două motive. O dată, pentru că la ce lipsă de forţă de muncă există în Oradea, e imposibil de crezut că oamenii săraci nu-şi pot găsi de lucru. Şi atunci, de fapt pe cine subvenţionăm? Pe oamenii săraci sau pe oamenii fără chef de muncă?

Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.

De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.

Am mai povestit despre faptele de arme ale doamnei primar Nagy Gizella, din Biharia. Până acum s-a remarcat prin geniala idee de a renunţa să conecteze comuna la reţeaua de apă introdusă prin Apa Regio. Acum băştinaşii beau apă cu mormoloci, în aşteptarea unui ipotetic proiect pritocit de UDMR exclusiv pentru comunele pe care le controlează.