Opinii

M-a durut din nou stomacul, la 3 ani de la masacrul din Clubul Colectiv, când am auzit, la ştiri, aceeaşi poezie intrată deja în folclor: "Barocamera de la Spitalul de Urgenţă Floreasca nu funcţionează nici acum, la 8 ani de la inaugurare. După ce a costat 12,5 milioane de euro, cu tot cu clădirea în care este amplasată". O durere izvorâtă din neputinţă, din frustrare, din blestemul impotenţei româneşti, al cuielor bătute în talpă, al drobului de sare, al prostiei, al incompetenţei şi al lenei.

A fost odată, nu demult, acum vreo zece ani, un cuplu de tineri politicieni orădeni supranumiţi de răutăcioşi "Lolek şi Bolek" - Mircea Matei şi Dorin Corcheş. Ambii PDL-işti, şi-au câştigat faima pentru că în orice apariţie publică aveau o singură ţintă - proaspătul (pe atunci) primar Ilie Bolojan, căruia îi reproşau de ce face aia şi nu aialaltă, de ce aşa şi nu altfel.

Ghiță Pasc, directorul Aeroportului Oradea, poate dormi liniștit, iar şeful Consiliului de Administrație, domnul Bimbo Szuhai, a scăpat de emoții. Troica de la Consiliul Județean și-a mai arătat încă o dată neputința. Din noiembrie, de pe Aeroportul Oradea, spre extern zboară numai păsările călătoare.

Când acum 10 ani primarul Bolojan, în plină criză economică, s-a apucat să facă parcuri industriale, mulţi spuneau că nu are nicio şansă. Că ne-au luat-o definitiv înainte şi Clujul, şi Timişoara, ba chiar şi Aradul. A durat ceva să populăm sutele de hectare cu firme, dar iată că strategia şi-a arătat roadele.

Marţea trecută, şeful Consiliului Judeţean şi-a cheltuit câteva ore pe Facebook pretinzând într-o postare că înlocuirea Ryanair cu Tarom ar fi o afacere strălucită pentru Aeroportul Oradea. Nu-i cazul să intrăm în detalii pentru a demonstra cât pierde Bihorul odată cu zborurile low cost, nici ridicolul tezei că preţul noului zbor spre Barcelona, de la 150 euro în sus, ar fi de fapt un chilipir.

Orice construcţie, mare sau mică, civilă sau industrială, istorică sau modernă, afectează imaginea unui oraş. Cu funcţionalităţi diverse, cu bugete şi culori diferite, clădirile par uneori să crească una lângă alta ca într-un joc al soartei. Iar definiţiile diferite despre frumos pe care le au oamenii amplifică hazardul. Dacă ar exista o Comisie de Bun-Gust, probabil că s-ar fi sesizat din oficiu în primele două cazuri pomenite în articolul de faţă şi ar fi reuşit să schimbe ceva.

Acum 18 ani, în data de 25 octombrie 2000, săptămânalul BIHOREANUL a ieşit pe piaţa locală într-un tiraj de 12.000 de exemplare, care apoi a fost suplimentat cu încă 4.000! Ca să vedeţi ce-am fost şi ce-am ajuns: acum întreaga presă de limbă română din judeţ are, cumulat, acest tiraj!

Acum câţiva ani, în aeroportul din Viena, surprind o discuţie între un tată, o mamă însărcinată şi băieţelul lor de vreo 5 ani: "Ce ai vrea să îţi aducă barza, un frăţior sau o surioară?". S-a făcut linişte. Am ciulit urechea din reflex auzind limba română, dar şi din curiozitate pentru răspuns. Copilul s-a gândit câteva secunde, a ridicat ochii şi a răspuns limpede şi hotărât: "O maşinuţă!".

Ideea cu bugetarea participativă nu e deloc rea. Noi am preluat-o de la clujeni, dar nu ei au fost cei care au inventat roata. Ideea e că Primăria pune o sumă la bătaie, iar cetăţenii n-au decât să-şi spargă capul ca să găsească proiecte cât mai isteţe. Cum era de aşteptat, proiectele de anul trecut sunt încă în stadiu de avizare, pentru că nu-i destul să ai idei bune, trebuie să ai şi foarte multă răbdare, din cauza birocraţiei ucigătoare din România.

Cineva din Ministerul de Externe, însărcinat să "marcheze" Centenarul, a avut o idee bună: diplomaţii din Bucureşti să fie duşi prin oraşele importante ale României. Să vadă, să asculte, să intermedieze şi consolideze legături. Aşa au ajuns la Oradea, la finele săptămânii trecute, 27 de ambasadori.

Cu fiecare cretin care vandalizează mobilierul urban, ne dăm seama că încă suntem la stadiul de comună primitivă, intrată abuziv şi prin nebăgare de seamă în U.E.

Odată cu adoptarea OUG de „corectare” a legilor justiţiei care, de fapt, taie orice posibilitate de înfăptuire a justiţiei, şi cu decizia de interzicere a mitingurilor fără voie de la Partid, românii nu mai au absolut niciun motiv să-şi facă iluzii.

Neisprăviţii de la Ministerul Educaţiei au mai fătat o mărgică. Au elaborat un Cod de etică prin care se interzice profesorului care predă la clasă să îşi mediteze propriii elevi. Hai să zicem că acest aspect e corect, chit că poate fi uşor de eludat dacă profesorii fac schimb de elevi între ei. Mă aşteptam să interzică total meditaţiile, dar probabil că nu i-a dus capul până acolo.

Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".

Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.

Dacă tot găsesc distinşii politicieni timp să umble după "avioane" gen "homosexualii care-ţi fură copiii", ce-ar fi însă să umble după avioane la propriu? Dacă tot s-au călcat pe mândrie şi au decis să se înhame la căruţa referendumului, să repete figura şi în problema Aeroportului Oradea!

Periculoasa punere în scenă de la finele săptămânii trecute n-a fost deloc un referendum despre familie, ci un plebiscit pentru politicienii din partide şi zarafii din biserici. Familia din România, nici nu are rost să insistăm, are cu totul alte nevoi decât urgenţa „apărării” de homosexuali.

Un referendum care exploatează temerile şi fobiile oamenilor nu ar trebui permis. Rezultatul său este previzibil, iar scindarea societății este inevitabilă. Iar orice manager de țară (ar trebui să) știe că un popor puternic este un popor unit. Adică exact ceea ce nu suntem noi acum. Fiecare exercițiu presupus democratic ne desparte și mai tare...

Artistul de provincie este o fiinţă minunată. Este bine educat, este sensibil, este spectaculos, este pe alocuri chiar revoluţionar. Aduce culoare şi valoare locului în care trăieşte, este un cavaler al frumosului, vrea binele comunităţii. Nutreşte un dispreţ moderat la adresa celor care nu-l înţeleg şi s-a obişnuit greu cu lipsa de apreciere globală, atât din partea neiniţiaţilor, cât şi a colegilor de breaslă. La rândul său, îşi depreciază şi el colegii artişti, dar, în bunătatea sa nemărginită, îi lasă să trăiască în propria sa umbră protectoare.

Zilele trecute, Pavel jr., căruia intimii continuă să-i spună tot Miluţ, în ciuda înaintării în vârstă şi în organigramă, s-a remarcat printr-un comunicat în care îl desfiinţează pe fostul său coleg din PSD Cătălin Ivan, proaspăt demisionar din Partidul Socialist European ca urmare a faptului că acesta nu a sancţionat PSD pentru încălcarea normelor democratice.

Demisia primarului Ilie Bolojan din funcția de prim vicepreședinte al PNL nu trebuie să surprindă pe nimeni. Bolojan a mai fost și secretar general al partidului dar nu s-a sfiit să plece de acolo când a văzut frăția indestructibilă între liberalii și pesediștii din multe zone ale țării...

Nu înţeleg de ce se plânge lumea că ne pleacă doctorii din ţară. Eu aş fi tare fericit dacă ar pleca toţi doctorii din ţară, mai exact cei care şi-au luat doctoratul la apelul de seară. Dacă până acum râdeam de ipochimenii care au ajuns să facă facultatea, deşi în orice ţară civilizată n-ar fi fost capabili să-şi ia nici măcar un carnet de conducere al unui cărucior de butelii, acum am ajuns în situaţia jalnică să fim sufocaţi şi de grămada de sfertodocţi cu doctorate false.

Nevoia m-a trimis în ultimul timp pentru diverse acte şi contracte în câteva locuri cu potenţial birocratic major din Oradea noastră iubită. Am descoperit cu surprindere că, în România, încă se mai fac contracte cu mâna şi că pixul este în continuare împărat în ţara cu viteze de internet de top în Europa. Am văzut birouri noi şi metehne vechi la un loc, într-o ciudată coabitare, am văzut încăperi în care viteza fusese înlocuită cu tihna, iar eficienţa cu pacea.

Cel mai tânăr cartier mamut al orașului este Nufărul. În perioada în care țăranii veneau la fabricile din Oradea să se odihnească, astfel că la coasă ajungeau gata osteniți, partidul comunist a decis să-i stabilizeze, și uite așa s-a născut cartierul Nufărul.

Condiţia minimă a comunicării este să existe un mesaj (un conţinut), un emiţător (care îl transmite) şi un receptor (care îl primeşte). Partidul care pune mai presus de orice "comunicarea" (cuvânt prin care, de fapt, înţelege propagandă şi atât) ignoră însă tocmai condiţia ei elementară: receptarea şi procesarea mesajului.

Ştiu, investiţia a costat o grămadă de bani şi nu se poate merge la infinit pe bunăvoinţa constructorului, care schimbă pe banii lui dalele deteriorate. Dar Piaţa Unirii a fost făcută pentru ca orădenii şi turiştii să se poată bucura de ea! Dacă mergem pe ideea că Piaţa devine un loc sacru, intangibil, s-ar putea să fim nevoiţi ca la intrare să ne descălţăm şi să umblăm cu tălpici, ca pe vremuri în Palatul Baroc.

Abia aştept să-l văd pe domnu’ Nelu Mang, întâiul familist al Bihorului, având de-a dreapta sa vreun popă în sutană şi în stânga un frate cu şorţuleţ, echer şi compas (sau invers), propovăduind printre bihoreni modificarea Constituţiei aşa încât să definească expres căsătoria ca "uniunea dintre un bărbat şi o femeie", la referendumul din 7 octombrie! În treacăt fie zis, nu-i ironic că Dragnea a pus "consultarea populară" într-o duminică fără soţ?

După ce, zeci de ani, românii au plătit taxa de drum în prețul combustibilului, rovignete pentru drumuri și taxe de trecere pentru poduri, după ce au trecut ani mulți de la semnarea celui mai păgubos contract din istorie pentru România (contractul cu Bechtel, mulțumim Adrian Năstase!) fără ca cineva să facă pușcărie, după ce s-a furat din banii de drumuri ca-n filme, ei bine, după toate acestea, românilor li se cer din nou bani pentru a nu fi tratați drept animale și pentru a avea dreptul de a circula pe o șosea cu pretenții de autostradă. O adevărată taxă pe prostie!

Prin Alexandru Mudura senior, Oradea şi-a făcut primul mall pe vremea când marile companii de profil nu aveau ochi decât pentru Capitală şi câteva centre urbane importante. Nu-i mai puţin adevărat că era şi greu ca un investitor străin să intre pe piaţa locală câtă vreme filozofia edililor de atunci se limita la "Şi mie ce-mi pică?".

Cu câteva zile înaintea noului an de învăţământ, în Bihor, tovarăşul prim-secretar adjunct Ioan Mang a tras o vizită de lucru în şcoli din Sânmartin, anunţate pentru doar două organe de "presă", între care şi oficina ce-şi spune Agenţia News Bihor...