Opinii

"Oamenii mor oricum. Şi cu, şi fără sistem". E declaraţia purtătorului de cuvânt al CNAS şi, hai să fim sinceri, omul are dreptate. Dar anumite lucruri nu se pot rosti în gura mare când reprezinţi o instituţie. Daniel Osmanovici spune că i s-a părut revoltătoare speculaţia jurnalistului de la RFI ("Din cauza blocajului temporar informatic ar putea muri oameni") şi de aceea s-a scăpat.

Managerul Spitalului Municipal, Dacian Foncea, zice că va desfiinţa compartimentul de oncologie pediatrică, urmând ca bolnavii minori să fie trataţi la clinici din Timişoara sau Cluj. Domnia sa pune decizia pe seama faptului că nu mai sunt medici specialişti şi că, oricum, numărul pacienţilor era destul de redus.

Csomortanyi Istvan, președintele PPMT, explică rezultatul lamentabil la Bacalaureat al elevilor maghiari prin imposibilitatea de a trece examenul la limba română. El propune ca elevii maghiari din România să învețe româna ca pe o limbă străină. Şi adevărul e că, de data asta, Csomortanyi are perfectă dreptate. Poți să te naști în România, dar dacă limba ta maternă e maghiara, pentru tine româna va fi mereu o limbă străină...

Ultima ispravă este un Cod administrativ care imprimă un ritm şi mai nebun. Nu doar primăriile, ci şi consiliile judeţene, prefecturile şi serviciile guvernamentale vor fi obligate să comunice în limbile minorităţilor, adică vor face noi angajări în sistem. Foştii primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ-uri vor avea pensii speciale, tot din, chipurile, bugetele locale, iar cei actuali vor putea valorifica terenuri şi clădiri cu voturile a doar jumătate plus unu din consilieri, fapt ce va reduce şi mai drastic patrimoniile...

În spatele fiecărui om politic pe care îl vedeţi la tv sau prin ziare se află o mulţime de oameni care muncesc pe brânci. Sub funcţii de şef de cancelarie, şefi de cabinet, experţi, consilieri sau asistenţi, oamenii aceia pe care nu îi vedem niciodată fac munca efectivă despre care şeful lor bate din gură. Ei sunt marii anonimi ai lucrurilor ce se întâmplă, totuşi, în aparatul de stat, pe care, din pricina supărării noastre generalizate, le ignorăm.

Încă de acum doi ani am intuit potenţialul uriaş pe care îl are Festivalul Medieval ce se desfăşoară în Cetatea Oradea. Dacă era vorba de Festivalul Ştiucii sau de Caravana Melcilor, aş fi avut unele îndoieli. Dar cu ditamai fortăreaţa splendid renovată şi cu măreţul şanţ de apărare ai toate premisele ca sărbătoarea să-ţi iasă.

Nasol e să fii ministru. Marea mândrie județeană, Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, este în vizorul DNA pe motiv că și-ar fi angajat în fals o consilieră care locuia bine mersi la Oradea, dar cică presta cu jumătate de normă la București, prin telefon. Nu înțeleg de ce atâta nedumerire din partea organelor, din moment ce cu toții cunoaștem și alte meserii care se practică la mii de kilometri distanță de client; totul e să ai un corp frumos, trombon și o legătură bună la internet.

Indiferent dacă ideea tovarăşului Gherman va deveni sau nu lege, două concluzii: acesta e nesigur că le-a dat propriilor copii educaţia potrivită pentru a-l ajuta la bătrâneţe din proprie voinţă, altfel decât sub ameninţarea puşcăriei, iar a doua că nu scoţi cu una-cu două comunismul din pesedistul bătrân.

În relaţia cu clasa politică, suntem toţi ca femeile, ne conducem după sloganul „Nu contează ce îmi spui, ci cum îmi spui”. Veştile proaste şi ideile nepopulare alunecă mai fin dacă vin de la cineva care a fost Mister Boboc, furăciunile de la buget sunt mai uşor de trecut cu vederea dacă autorul are gura ca frăguţa şi ochi negrişori sau un decolteu larg cât Delta Dunării.

Cosmin Bursaşiu e tipul acela cu șapcă de marinar, nelipsit de la orice manifestație împotriva regimului pesedist. De câțiva ani aduce pe banii lui la Filarmonica din Oradea un tip absolut remarcabil. Roman Kim face minuni cu vioara lui, cu tehnica lui, cu repertoriul lui și cu ochelarii inconfundabili. Dar până la urmă, cine dracu’ e Roman Kim acesta? 

Sigur că vor veni mulți nostalgici să spună că un secol de tradiție se năruie sub ochii noștri neputincioși. Dar cine a fost pe un stadion modern își dă seama că Municipalul nostru este în epoca de piatră. Iar un stadion modern pe actualul amplasament este realmente imposibil.

Deconectat temporar de la ştirile încă în curs de scriere, de la rumorile care le preced până la publicarea lor, zvonul că primarul Ilie Bolojan ar plănui o televiziune „a oraşului” cu finanţare de la municipalitate m-a şocat. Îl cunosc de vreo 15 ani, ştiu că n-a fost niciodată îndrăgostit de imagine, ba chiar a sfidat percepţia publică asupra propriei persoane şi nu de puţine ori a luat decizii contra valului, fără a-i păsa că, pe moment cel puţin, era nepopular.

Suntem invitaţi, rugaţi, imploraţi aproape zilnic să donăm sânge. Dar ce se întâmplă acolo, la centrul de transfuzie, după ce i-ai trecut pragul? Cum e donarea efectivă? Durere, suferinţă şi întristare? Nici vorbă! Iată un scurt ghid al unei experienţe mai degrabă plăcute decât înspăimântătoare.

În ultima vreme, observ o mutare a atenției primarului Bolojan de la orădeni înspre Oradea. Adică, după cum merg lucrurile, e mai important să dezvolte orașul decât să le meargă bine orădenilor. Și am să dau câteva exemple.

Am să încerc să explic pe înţelesul noilor generaţii sintagma "Ai carte, ai parte" pentru că ştiu că a devenit atât de răspândit mesajul, încât s-a perimat. Când eram tânăr, nu o pricepeam nici eu şi mi se părea doar ceva vehiculat de pensionari...

Primăria Oradea se plânge că nu mai vin firmele la lucrări și uite cum stau 5 milioane de euro nepuşi în operă. Măi să fie! Să-i fi izbit brusc lenea pe constructori? Aceiaşi care, acum 10 ani, se băteau ca chiorii pe lucrări...

În aprilie 2016, înainte să accepte de la Pásztor Sándor şi Ioan Mang o decorativă funcţie de vice la Consiliul Judeţean, Traian Bodea, spunea, într-un interviu acordat BIHOREANULUI, că, într-o dregătorie publică, "atunci când nu faci nimic înseamnă că ai furat patru ani din viaţa celorlalţi". Săptămâna trecută, brusc, la trei sferturi din mandatul în care actuala administraţie a judeţului nu a reuşit să finalizeze niciun proiect preluat de la predecesori (ba a şi compromis Aeroportul Internaţional Oradea) şi n-a urnit niciun proiect nou, acelaşi Bodea a avut o epifanie: laolaltă cu cei doi tovarăşi, a furat deja bihorenilor trei ani. Din singura noastră viaţă, a fiecăruia dintre noi.

Când am citit ştirea că Poliţia Română vrea să dea în judecată trupa de hip-hop Paraziţii, am crezut că am nimerit pe un site de umor. Dar cum realitatea în Româna este mereu surprinzătoare, se făcea că nu eram pe timesnewroman.ro sau pe catavencii.ro, ci pe un organ de presă serios şi responsabil. Aşadar, oricât de ciudat ar fi, Poliţia dă în judecată Paraziţii pentru melodia "Antimiliţie".

La grădiniţă, visăm la bulinele colorate - alea negre sunt rele, cele colorate viu sunt bune, semn de apreciere. După ce mai creştem, apar diplomele. Şi primim câte nu putem duce - pentru că am participat la un curs de 3 ore, pentru că am ieşit penultimii la un concurs de atletism, pentru că la o seară de dans n-am călcat pe nimeni pe picioare sau pentru că am terminat facultatea, chiar dacă n-am susţinut licenţa. E o aşa inflaţie de diplome, încât, la 14 ani, dacă nu ai cel puţin 50 de bucăţi pe etajeră te poţi considera pierdut definitiv pe calea ratării.

S-au făcut multe investiții în Oradea, dar cred că de departe cea mai importantă este centura care ne va lega de mult dorita Autostradă Transilvania - A3. Guvernul a dat o hotărâre în acest sens, CNAIR are acum toate actele, așa că se poate ocupa de lansarea licitației, iar banii de la UE sunt asigurați. Oare ce ar trebui să mai intervină ca această centură să nu se facă?

Când s-a lucrat la brandul pentru Oradea, s-au făcut niște studii care să afle de la cetățeni percepția despre instituţiile orașului, despre modul de trai etc. Punctajul pe fiecare domeniu a fost de la 1 la 5, aceasta fiind nota maximă. Deși eșantionul era alcătuit din toate mediile, inclusiv din cel universitar, singurul punct în care Oradea a stat catastrofal, adică de nota 1, a fost Universitatea.

Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.

Cu mai puține spectacole decât în anii trecuți, mă așteptam să văd mai mulți spectatori la FITO 2019. Dar, la unele, mai ales la cele înscrise în concurs, au fost multe locuri libere în sală. Am bifat 5 zile din cele 8 ale festivalului și voi face o scurtă trecere în revistă a ceea ce am văzut.

Când am auzit că Bolojan vrea să confere unui sfert din oraș statutul de stațiune balneară m-am gândit că a luat modelul de la colegii din Consiliul Județean, unde-i trai, nenicule, pe banii babachii. Lăsând gluma deoparte, este evident că primarul pariază pe turism. Iar o ancoră foarte serioasă în acest domeniu sunt muzeele.

Eu sunt Dragnea! Asta ne-a transmis şeful PSD Bihor lunea trecută, în primul interviu dat după cea mai drastică înfrângere a PSD. În ziua în care „prietenul meu Liviu Dragnea” era condamnat pentru furt de la copii săraci în folosul Partidului şi abia ajunsese la puşcărie (sub acoperire!), Ioan Mang ne spunea, sfruntat, că „Liviu Dragnea nu merita acest lucru. Dragnea nu a furat nimic!”. Mai lipsea să adauge că nici el, Ioan Mang!

Parcă s-a rarefiat aerul și au explodat de culoare toate florile din România, până și cele din plastic, după condamnarea și încarcerarea lui Liviu Dragnea. Brusc, multora viața li se pare mai bună și viitorul mai luminos. Pericolele care până mai ieri pândeau la toate colțurile par să se disipeze. Aruncarea în temniță a unui singur om - chiar așa, cu mare tragere de timp - pare să schimbe totul în bine. Așa o fi?

Cel mai probabil, Dumnezeu se afla în campanie electorală atunci când a făcut cerul, pământul, apele, anotimpurile și vietățile în doar 6 zile, pentru ca mai apoi să-și permită o zi liberă. Atâtea fapte într-o singură săptămână mai pot face doar politrucii unui partid aflat la guvernare în săptămâna de dinaintea alegerilor, după ce vreme de 4 ani și-au ascuțit pixurile de pe birou și s-au șters la cur cu studii de fezabilitate. Ar fi gata să se sacrifice chiar și în ziua a 7-a, dar Domnul și legea electorală nu le dau voie.

Odată cu amplasarea statuii Regelui Ferdinand se încheie festivităţile dedicate Centenarului. Ne-am făcut norma la statui, am marcat cum se cuvine 100 de ani de administraţie românească, acum ne putem întoarce la problemele de zi cu zi. Din păcate, dezvelirea statuii nu a avut grandoarea dorită pentru că militarii au zis "pas", iar fanfara care trebuia să vină tocmai de la Bistriţa n-a mai onorat invitaţia.

Tata, Dumnezeu să-l ţină sănătos, a fost militar. Fiind meseriaş, maistru auto, şi având 5 copii de crescut, nu îşi permitea beţii la vestitul Oituz. Lucra şi după program, reparând maşinile altora pentru un ban în plus. Cu toate astea, la începutul anilor ’90, mama, Dumnezeu s-o ierte, îl certa în fiecare lună fiindcă, în loc să aducă în casă solda, venea cu ea dijmuită. O sumă echivalentă câtorva sute de lei de acum îi era „reţinută” direct la casieria unităţii, „contribuţie” pentru statuia lui Mihai Viteazul. Student la Cluj, am simţit pe pielea mea ce-au însemnat acei bani...

Bine i-a făcut Armata lui Bolojan că l-a sabotat cu ocazia dezvelirii statuii Regelui Ferdinand Întregitorul! Pentru că la ora asta Armata nu este a ţării, a poporului, ci a infractorilor care conduc România, a generalilor ceaușiști care furau din rația soldatului și care au dat ordin să se tragă în populație la Revoluție.