Opinii

Faţă de ediţiile de mai demult, la Gala Premiilor lui Bihorel de anul acesta au lipsit aproape toţi destinatarii înţepăturilor publice cu parfum de premiu. Nu a fost o surpriză pentru nimeni. Din păcate, acesta este un semn că, deşi râde tot mai mult, clasa politică se află într-o pierdere constantă a simţului umorului. Premiile lui Bihorel nu au vrut să umilească niciodată, ci doar au luat în balon lucruri cunoscute de toată lumea: derapaje pe lângă lege, tare de comportament, învârteli şi mânăreli făcute pe sub masă, eşecuri profesionale sau chiar condamnări.

Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.

În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.

În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...

Ne tot mândrim de câțiva ani pe rețelele de socializare și în viața reală cu dezvoltarea orașului și cu aspectul său în continuă schimbare. Ei, bine, iată că, prin aceste scumpiri, devenim într-un fel parteneri ai dezvoltării urbei. Iar modernizarea costă.

Maeştrii barei ne zic, scriitoriceşte, că-i mai bine să scape 99 de nevinovaţi decât să fie condamnat pe nedrept un singur nevinovat. N-au însă a se teme: în România zilelor noastre mai degrabă va fi osândit un singur vinovat din 99. Evident, cel care nu-şi permite să achite onorarii grase avocaţilor şi şpăgi consistente judecătorilor...

Decât să tipărim broșuri și să ne batem cu pumnii-n piept, mai bine ne aplecam pe probleme importante. Să lichidăm toaletele din fundul curții, să racordăm gospodăriile țărănești la gaz metan, să oprim migrația care duce la depopularea țării, acestea erau proiecte ce meritau închinate mărețului Centenar. De autostrăzi nici n-are rost să mai vorbim.

BIHOREANUL prezintă săptămâna asta o afacere de corupţie veche de un veac, aş zice tipic românească, prilejuită chiar de Marea Unire, cea al cărei Centenar îl sărbătorim, cu sau fără ghilimele, după cum ne mişcă inima ori ne duce mintea, în câteva zile. Ca orice afacere publică, însă, şi aceasta a prilejuit unora afaceri personale.

Săptămâna trecută, la dezvelirea bustului lui Mihai Viteazul de la Sânmartin, unde era prezent soborul de senatori PSD, un individ care răspunde la numele de Bonica Cosmin a agresat un protestatar și pe reporterul BIHOREANULUI. Numitul Bonica a fost un activ membru PDL în perioada când partidul era un etalon în furăciuni și evaziuni. A trecut apoi la PNL și-l curta pe Cornel Popa, ospătându-l la pensiunea construită prin evaziune...

Cu cât problemele unei naţii sunt mai multe şi mai profunde, cu atât festivismul îi este mai mare. Nici anul acesta nu vom face excepţie. Sărbătoarea de Ziua Naţională va fi cel mai mare exerciţiu de PR al anului. Aşa cum un om al străzii bea ca să-şi uite drama şi să evadeze dintr-o realitate chinuitoare, România, prin toate trompetele ei autoritare, se va îmbăta cu halbe de apă rece, în timp ce se va agăţa cu unghiile pline de noroi de trecutul glorios şi irepetabil, încercând să ignore prezentul. Un prezent care nu sună prea bine.

De remarcat, totuşi, solidaritatea de care dau dovadă clujenii, inclusiv la nivel de conducere. Se ceartă ca chiorii între ei, dar când este vorba de interesele județului acționează în gaşcă. La noi, în schimb, responsabilii își macină energiile în lupte de orgolii, așa că nici nu-i de mirare că între cele două orașe e o diferență atât de mare.

În timp ce îşi concentrează eforturile pentru a depista orice virgulă pusă greşit de primarul Bolojan, Prefectura ignoră bombele din actele tandemului Pásztor-Mang, iar discriminarea are o singură explicaţie raţională: cea de natură politică. În loc să asigure, cum spune propria lege de funcţionare, respectarea legalităţii de către toate instituţiile, Instituţia Prefectului devine încă una dintre armele Partidului, iar şeful ei se aliniază ca un soldat ascultător al acestuia.

Petru Filip, pe vremea când era primar, avea o tactică ce a dat mereu rezultate. De câte ori trebuia să lanseze în spaţiul public un proiect controversat îl scotea la înaintare pe consilierul său, regretatul Radu Crican. Dacă treaba nu ieşea bine, cel care încasa sudalmele era Crican, iar don Pedro rămânea curat şi uscat. Ceva de genul acesta se petrece acum la Consiliul Judeţean. 

Pe scurt, doi parlamentari implicaţi şi cu bun simţ. Ambii, însă, au dat-o în bară, şi încă rău de tot, cu o lună în urmă, când alături de alţi 8 colegi din PNL, 3 de la PSD şi câte unul de la ALDE şi Minorităţi, au semnat "Întrebarea nr. 5759A/10-10-2018", către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie...

De când avem și Piața Unirii, și Cetatea renovate, suntem în situația măgarului lui Buridan. Bietului animal i-a pus stăpânul două grămezi de fân și măgarul a murit de foame pentru că nu se putea hotărî din care să mănânce. La fel pățim și noi când e vorba de locurile unde să organizăm evenimentele importante. S-au încercat variante, ba în Piață, ba în Cetate, ba în ambele locații concomitent.

Sâmbătă, la orele 17, ora României, în sute de oraşe de pe continent, printre care şi Oradea, a fost proclamată Republica Europa, ca viitoare formă de organizare a actualelor state europene. "Prin acest gest simbolic, europenii de pe întreg continentul îşi exprimă voinţa de a trăi într-o Europă unită, cu drepturi şi îndatoriri egale pentru toţi cetăţenii, care să fie principalii actori ai unei democraţii reale".

O, ce veste minunată de la Consiliul Judeţean se arată! Acum, că ne-am lămurit cu avioanele, domnul Pasztor ne îmbrobodeşte cu poveştile despre renovarea clădirilor Teatrului Arcadia şi Policlinicii. Iată că se împlinesc doi ani de când Policlinica a fost retrocedată Consiliului Judeţean. Timpul a trecut şi oamenii se uită chiorâş la monumentala clădire împachetată în plase, ajunsă simbol al neputinţei mai marilor Judeţului.

M-a durut din nou stomacul, la 3 ani de la masacrul din Clubul Colectiv, când am auzit, la ştiri, aceeaşi poezie intrată deja în folclor: "Barocamera de la Spitalul de Urgenţă Floreasca nu funcţionează nici acum, la 8 ani de la inaugurare. După ce a costat 12,5 milioane de euro, cu tot cu clădirea în care este amplasată". O durere izvorâtă din neputinţă, din frustrare, din blestemul impotenţei româneşti, al cuielor bătute în talpă, al drobului de sare, al prostiei, al incompetenţei şi al lenei.

A fost odată, nu demult, acum vreo zece ani, un cuplu de tineri politicieni orădeni supranumiţi de răutăcioşi "Lolek şi Bolek" - Mircea Matei şi Dorin Corcheş. Ambii PDL-işti, şi-au câştigat faima pentru că în orice apariţie publică aveau o singură ţintă - proaspătul (pe atunci) primar Ilie Bolojan, căruia îi reproşau de ce face aia şi nu aialaltă, de ce aşa şi nu altfel.

Ghiță Pasc, directorul Aeroportului Oradea, poate dormi liniștit, iar şeful Consiliului de Administrație, domnul Bimbo Szuhai, a scăpat de emoții. Troica de la Consiliul Județean și-a mai arătat încă o dată neputința. Din noiembrie, de pe Aeroportul Oradea, spre extern zboară numai păsările călătoare.

Când acum 10 ani primarul Bolojan, în plină criză economică, s-a apucat să facă parcuri industriale, mulţi spuneau că nu are nicio şansă. Că ne-au luat-o definitiv înainte şi Clujul, şi Timişoara, ba chiar şi Aradul. A durat ceva să populăm sutele de hectare cu firme, dar iată că strategia şi-a arătat roadele.

Marţea trecută, şeful Consiliului Judeţean şi-a cheltuit câteva ore pe Facebook pretinzând într-o postare că înlocuirea Ryanair cu Tarom ar fi o afacere strălucită pentru Aeroportul Oradea. Nu-i cazul să intrăm în detalii pentru a demonstra cât pierde Bihorul odată cu zborurile low cost, nici ridicolul tezei că preţul noului zbor spre Barcelona, de la 150 euro în sus, ar fi de fapt un chilipir.

Orice construcţie, mare sau mică, civilă sau industrială, istorică sau modernă, afectează imaginea unui oraş. Cu funcţionalităţi diverse, cu bugete şi culori diferite, clădirile par uneori să crească una lângă alta ca într-un joc al soartei. Iar definiţiile diferite despre frumos pe care le au oamenii amplifică hazardul. Dacă ar exista o Comisie de Bun-Gust, probabil că s-ar fi sesizat din oficiu în primele două cazuri pomenite în articolul de faţă şi ar fi reuşit să schimbe ceva.

Acum 18 ani, în data de 25 octombrie 2000, săptămânalul BIHOREANUL a ieşit pe piaţa locală într-un tiraj de 12.000 de exemplare, care apoi a fost suplimentat cu încă 4.000! Ca să vedeţi ce-am fost şi ce-am ajuns: acum întreaga presă de limbă română din judeţ are, cumulat, acest tiraj!

Acum câţiva ani, în aeroportul din Viena, surprind o discuţie între un tată, o mamă însărcinată şi băieţelul lor de vreo 5 ani: "Ce ai vrea să îţi aducă barza, un frăţior sau o surioară?". S-a făcut linişte. Am ciulit urechea din reflex auzind limba română, dar şi din curiozitate pentru răspuns. Copilul s-a gândit câteva secunde, a ridicat ochii şi a răspuns limpede şi hotărât: "O maşinuţă!".

Ideea cu bugetarea participativă nu e deloc rea. Noi am preluat-o de la clujeni, dar nu ei au fost cei care au inventat roata. Ideea e că Primăria pune o sumă la bătaie, iar cetăţenii n-au decât să-şi spargă capul ca să găsească proiecte cât mai isteţe. Cum era de aşteptat, proiectele de anul trecut sunt încă în stadiu de avizare, pentru că nu-i destul să ai idei bune, trebuie să ai şi foarte multă răbdare, din cauza birocraţiei ucigătoare din România.

Cineva din Ministerul de Externe, însărcinat să "marcheze" Centenarul, a avut o idee bună: diplomaţii din Bucureşti să fie duşi prin oraşele importante ale României. Să vadă, să asculte, să intermedieze şi consolideze legături. Aşa au ajuns la Oradea, la finele săptămânii trecute, 27 de ambasadori.

Cu fiecare cretin care vandalizează mobilierul urban, ne dăm seama că încă suntem la stadiul de comună primitivă, intrată abuziv şi prin nebăgare de seamă în U.E.

Odată cu adoptarea OUG de „corectare” a legilor justiţiei care, de fapt, taie orice posibilitate de înfăptuire a justiţiei, şi cu decizia de interzicere a mitingurilor fără voie de la Partid, românii nu mai au absolut niciun motiv să-şi facă iluzii.

Neisprăviţii de la Ministerul Educaţiei au mai fătat o mărgică. Au elaborat un Cod de etică prin care se interzice profesorului care predă la clasă să îşi mediteze propriii elevi. Hai să zicem că acest aspect e corect, chit că poate fi uşor de eludat dacă profesorii fac schimb de elevi între ei. Mă aşteptam să interzică total meditaţiile, dar probabil că nu i-a dus capul până acolo.