Opinii

Deja de mult timp Partidul ne toarnă în cap minciuna că toţi politicienii sunt "aceeaşi mizerie", deşi nu toţi fac totul ţăndări ca în ultimii doi ani. Sper, totuşi, să ieşim din capcana asta pe 26 mai, fiindcă totdeauna putem alege din ceea ce avem. La urma urmei, nici în viaţa unui om nu-şi găseşte nimeni jumătatea cea mai inteligentă, sexy, fermecătoare şi harnică, dar de alegere fug doar mizantropii, cei care vor să moară singuri.

Dacă credem că schimbarea va veni odată cu tinerii, poate ar trebui să ne mai gândim. Am cunoscut mulți tineri politicieni, membri prin organizațiile de tineret ale diverselor partide, și am constatat cu amărăciune că nu sunt cu nimic mai deosebiți decât cei mari, la statutul cărora aspiră. Vorbesc la fel, gândesc la fel, unii chiar se îmbracă la fel cu șefii...

Recent a fost publicată în Monitorul Oficial decizia nr. 72/2019 a Curții Constituționale prin care s-a stabilit că procesele-verbale întocmite de către organele fiscale înainte de declanșarea unui proces penal nu pot constitui mijloace de probă în cadrul acestui proces.

Formidabil cum un fapt aproape banal, până la urmă, se rostogolește pe Facebook pe baza unor știri false. Povestea a căpătat proporții tragice, mai ales la comentatorii de peste munți, care erau aproape gata să vină să ne salveze simbolul național. Frați români verzi, rămâneți la locurile voastre: Patria nu este în pericol!

Cred că încorporarea Sânmartinului trebuia făcută în primul rând organic, natural, urmând ca oficial să aibă loc numai după ce toate condițiile ar fi fost îndeplinite. Bunăoară, acum Bolojan propune un sistem de transport în comun pentru întreaga Zonă Metropolitană. Iată un mod discret și eficient de a îngloba comunele limitrofe în corpul municipiului.

La o primă analiză, bazată pe obida generală şi frustrările acumulate, motivele de a sta acasă par mai multe. Supărarea pe politicieni nu e o boală românească, funcţionează oriunde în lume. La noi pare mai aprigă din cauză că şi noi suntem mai aprigi la mânie. Pe lângă asta, mai ajută şi randamentul scăzut al clasei politice.

Anul trecut, tot la jumătatea lunii mai, vă împărtăşeam o "Poveste din Sicilia", cu un tânăr plecat din Găeşti, dar în continuare legat de ţară, inclusiv prin site-urile de ştiri, care zicea că nu s-ar întoarce. "Banii pe care voi îi primiţi acum sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult", zicea Ionuţ, mai lucid decât mulţi dintre cei de acasă, care începeau să guste majorările de salarii oferite bugetarilor.

Când vorbesc de acești învingători, nu mă refer la soldații din Primul Război Modial, ci la militarii de pe vremea lui Ceaușescu, care au câștigat lupta cu ciroza la vestitul bufet Oituz. După ce foarte mulți s-au făcut de râs la Revoluție, mulți apeviști s-au lăsat la vatră, cu frumoase salarii compensatorii. Cei de la Oradea s-au apucat de statui. Așa a apărut cea a lui Mihai Viteazul...

UDMR Bihor, condus cu măiestrie de deputatul Szabó Ödön, a decis: episcopul Csüry István este nevinovat pentru zbenguiala cu o enoriașă. Marii vinovați suntem noi, cei de la BIHOREANUL, care am dezvăluit sulfuroasa întâmplare.

Nu am informaţii că şeful UDMR Bihor ar fi ascultător fidel de manele, dar recunosc în el un versat compozitor, care a reuşit să impună organizaţiei o singură partitură, aia cu „dujmanii”. Aşa cum a sesizat săptămâna trecută şi competitorul PPMT-ist Csomortányi István, sub Szabó Ödön UDMR Bihor „a schimbat strategia”...

Când Mircea Baniciu a intrat în sală şi a traversat-o până în partea opusă, unde se află scena, lumea tocmai servea cina plătită odată cu biletul pentru spectacol. Cu toate acestea, majoritatea celor prezenţi au lăsat tacâmurile pentru câteva clipe pentru a-i aplauda apariţia. Artistul i-a lăsat să-şi termine masa, apoi a urcat pe scenă alături de Vlady Cnejevici şi Teo Boar pentru a-şi desfăşura ghemul de melodii ştiute pe de rost de câteva generaţii.

Au trebuit doi ani de insistenţe pe la indolenţii de la CFR pentru ca Oradea să poată închiria, pe bani buni, un teren al frânarilor. Tot de vreo doi ani merge Bolojan cu basca-n mână la Guvern să primească temporar un teren pe care să facă pasajul de la cimitir. După ce lucrarea va fi gata, va fi înapoiat Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră, aşa cum cere legea.

În horoscopul preşedintelui pentru ziua de 25 aprilie, scria clar: "Astăzi este o zi propice planurilor pe termen lung. Aţi putea să exprimaţi public întrebările care vă frământă de ceva timp. De ele vor depinde multe din planurile dvs. de viitor. Nu ezitaţi!". Iar preşedintele a băgat mâna până la cot în jobenul în care, de vreo jumătate de an, tot aruncă bileţele cu întrebări pentru referendum.

Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede o procedură simplificată, destinată litigiilor cu valoare de până la 10.000 lei, procedură care este destul de des utilizată în practica judiciară. Ce aveţi de făcut?

Deşi marginalizat pe lista PSD pentru Parlamentul European 2019-2024, orădeanul Emilian Pavel rămâne un soldăţel cuminte al Partidului, calitate în care a comis două noi trăsnăi. Una comică - pretenţia ca Guvernul Dăncilă (he-he!) să ţină încă 6 luni „preşedenţia” Consiliului UE, pe care Finlanda cică nu va fi în stare s-o preia, alta toxică - o laudă pe Facebook cum că „ne asigurăm că drepturile angajaților români din străinătate, și ale copiilor lor mai ales, nu sunt afectate de diverse politici populiste”.

Când am văzut floarea taximetriei orădene comasată pe Centură m-am gândit că au făcut-o ca să se desolidarizeze de colegii lor giboni din Brăila, care au călcat în picioare un client pe principiul „mulți, dar proști”. Dar nu...

În caietele de sarcini pentru reparaţia sau modernizarea drumurilor din România aş sugera introducerea unei condiţii esenţiale: firmele care vor să câştige lucrările să fie obligate să lucreze în trei schimburi. Într-o ţară cu grave deficienţe la capitolul drumuri, blocarea unui sens de mers cu semafoare pentru circulaţia alternativă provoacă pagube incalculabile pentru toată lumea - timp pierdut, consum crescut de combustibil, nervi, frustrare şi chiar diminuarea celebrei mândrii de a fi român.

După cum se ştie deja, Parchetul Oradea a decis că fata care a incendiat drapelul maghiar din Pasajul Vulturul Negru nu se face vinovată de nimic. Prin urmare, cazul s-a clasat. Am citit argumentația și doamna procuror a analizat speța în litera legii. Dar nu cred că și în spiritul ei.

Săptămâna trecută am scris despre revolta unui orădean somat pe 1 aprilie să-şi stingă o datorie de 312 lei la CASS despre care nici nu ştia, din 2014, scadentă în iunie, cu precizarea că până la 31 martie putea beneficia de o bonificaţie de 10%. De atunci, am primit mesaje din partea altor păţiţi, cărora ANAF le-a notificat restanţe în pragul prescrierii.

Aeroportul Oradea, ca orice instituţie girată de Consiliul Judeţean, este în picaj. Ghinionul său este dublu: au plecat operatorii externi şi a rămas Taromul, cu preţurile sale neruşinate. Bietul Bimbo Tibor Szuhai a fost pus preşedinte al Consiliului de Administraţie al Aeroportului probabil ca să se facă de râs, nu să facă treabă, pentru că habar nu are de avioane.

Am o mică plăcere perversă, nemărturisită până acum: îmi place să urmăresc mitingurile electorale. Acele întâlniri dintre "ne prefacem că ne pasă" şi "ne prefacem că vă credem că vă pasă" sunt o combinaţie irezistibilă ce te face să întorci capul, în timp ce, paradoxal, te atrage să priveşti mai departe.

S-au făcut studii despre preferințele turiștilor care vin la diverse festivaluri. Interesant, nu lista artiștilor este pe primul loc în decizia acestora de a participa la evenimente. Pe primul loc se află siguranța zonei, apoi curățenia și prezența toaletelor. Asta nu înseamnă neapărat că oamenii vor să vadă mai degrabă WC-uri decât artiști sau obiective turistice, ci că lumea preferă locuri sigure și igienice.

Am fost surprins, când am mers prima dată la noua piaţă de vechituri, să nu găsesc o parcare pentru biciclete. Ştiind de aglomeraţia deja celebră de pe centură, în zilele de piaţă, am preferat să merg pe două roţi. Oamenii ajunşi înaintea mea îşi legaseră ţoaglele de balustradele de pe marginea drumului şi de semnele de circulaţie. De siguranţă, am întrebat un echipaj de la poliţie aflat la intrarea în piaţă. "Nu, nu există parcare pentru biciclete", mi s-a răspuns.

Să vă previn, întâi, că în perioada următoare aţi putea afla că sunt un "securist", să vi se "devoaleze" păcate pe care le-am făcut în trecut, ba şi pe care nu le-am comis, că prestez pentru "forţe oculte". S-ar putea întâmpla asta deoarece am încercat să deznod, cât am putut, un ghem dintr-o încâlceală mai complicată prin care de-o vreme românilor li se serveşte "adevărul" că justiţia, şi mai ales anticorupţia, ar fi Răul nr. 1 al României...

Ideea schimbării numelui străzii Sucevei în "Evreilor deportaţi" a scos la iveală nişte comentarii năucitoare. Unii au spus că denumirea e neinspirată, deşi ea a fost luată după consultarea cu comunitatea evreiască.

Şefii Judeţului s-au conformat zicalei "Dă-i românului, Doamne, mintea cea de pe urmă". Joia trecută au anunţat că au alocat "câteva sute de mii de lei" pentru un studiu de prefezabilitate în baza căruia să fie făcut unul de fezabilitate şi apoi, nu se ştie când, proiectul tehnic pentru renovarea clădirii căreia orădenii încă îi spun "Policlinica Mare".

Învăţământul universitar din România a fost deseori criticat. Taberele sunt împărţite în general în două: cei care blamează "sistemul" şi cei care blamează noile generaţii. De vină ar fi sistemul pentru că nu e adaptat nevoilor pieţii sau nivelului studenţilor. Sau de vină sunt studenţii deoarece sunt delăsători şi dezinteresaţi?

S-a petrecut o bătaie între doi băieţi, un român şi un străin de culoare, săptămâna trecută în pasajul Vulturul Negru. După spusele celui care a filmat, cearta ar fi pornit de la o fată şi probabil că la mijloc era şi un pic de alcool. Bătălia s-a încheiat destul de repede, după ce străinul a fost trântit la pământ şi bumbăcit destul de tare. Dar efectele ei în spaţiul public au fost mult mai puternice.

I-am apreciat pe colegii de la Digi pentru entuziasmul și nonșalanța cu care-și făceau meseria. Nu aveau presiunea încadrării în buget, nu-i interesa reclama locală sau națională. Trăiau protejați de un trust uriaș cu resurse ce păreau nelimitate...