Mai mare şi mai tare! Începe campania de informare a populaţiei pentru referendumul unirii Oradiei cu Sînmartinul
Primăriile din Oradea şi Sînmartin lansează săptămâna aceasta campania de informare a populaţiei cu privire la referendumul pentru unificarea celor două localităţi. Un sondaj făcut în februarie arată că doar jumătate dintre orăşeni şi două treimi din populaţia comunei au auzit despre proiect şi că, dacă orădenii sunt majoritar de acord cu unificarea, locuitorii din Sînmartin trebuie încă convinşi.