Banii şi votul! UDMR a votat împotriva adoptării bugetului local pe 2013 în semn de protest faţă de nefinanţarea ONG-urilor
Bugetul local pe 2013 a fost adoptat cu patru voturi împotrivă, din partea reprezentanţilor UDMR. Consilierii maghiari au refuzat să voteze bugetul în semn de protest faţă de anularea de către Primărie a sesiunii de depunere de dosare pentru finanţarea proiectelor ONG-urilor. Municipalitatea vrea să preia iniţiativa organizării de evenimente şi să îşi impună propriul calendar de acţiuni în care să invite parteneri din partea societăţii civile.