Prorector nou la Universitatea din Oradea: Sorin Borza a demisionat de la conducerea instituției
Universitatea din Oradea va avea, începând din 1 septembrie, un prorector nou. Istoricul Sorin Șipoș, care a mai deținut această funcție în mandatul 2012-2016 al rectorului Constantin Bungău, a acceptat să revină la conducerea instituției academice, după ce profesorul Sorin Borza, fost politician și purtător de cuvânt al Primăriei Oradea pe vremea primarului Petru Filip, a demisionat din funcția de prorector pe care o deținea din 2020.