Efectele deciziilor Curții Constituționale
În ultimii ani, în spaţiul public şi în mediul juridic, au existat discuţii interminabile despre efectele pe care o decizie a Curţii Constituţionale le produce în procesele aflate pe rol la acel moment. Inclusiv în aceste zile se discută foarte mult cu privire la efectele ultimei decizii a CCR cu privire la prescripţia penală în dosarele penale.