Profesorul de la Liceul Sportiv Bihorul care a protestat împotriva măștilor, prezent la o acţiune electorală a PSD, cu elevi de-ai săi (FOTO)
Profesorul Nelu Pop, instructor de lupte la Liceul cu Program Sportiv Bihorul, devenit faimos după ce a înregistrat şi difuzat o pledoarie contra măsurilor de prevenţie sanitară chiar într-o sală de clasă, este implicat politic. Imagini ce-l arată făcând campanie pentru PSD, în favoarea candidatului acestui partid la Primăria Oşorhei, înconjurat de copii care par să-i fie elevi, au apărut în spaţiul public, trimise de reprezentanți ai PNL, dar Pop refuză să se justifice.