În Bihor, nu mai avem zone roşii, unde şcolile să rămână închise. Oradea a intrat în scenariul verde, 18 UAT-uri în cel galben (VIDEO)
Prefectul Dumitru Ţiplea şi şeful IŞJ Bihor, Virgil Blage, au anunţat, joi, cele mai proaspete veşti privind debutul anului şcolar, precizând că scenariile epidemiologice din judeţ au fost actualizate. Astfel, nicio localitate din Bihor nu se mai află în scenariu roşu, care presupune că toţi elevii stau acasă. În schimb, 18 UAT-uri sunt în scenariul galben, care înseamnă că o parte din elevi merg la şcoală, alţii urmăresc lecţiile online. Oradea a ieşit din scenariul galben, fiind acum o zonă verde, unde toţi elevii pot merge la şcoală.