În Bihor, ministrul Lucian Bode a dat în premieră explicaţii despre accidentul în care a fost implicat: "Nu aveam motiv să ne grăbim" (VIDEO)
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a dat, vineri, în Bihor, în premieră explicaţii pe marginea accidentului rutier în care a fost implicat, duminică, în timp ce se întorcea în Bucureşti, într-o maşină a SPP condusă de un ofiţer al serviciului. După inaugurarea sectorului de autostradă A3 Biharia – Borş, Bode a spus că regretă incidentul, însă a subliniat că în momentul impactului "se odihnea" pe bancheta din spate, că şoferul SPP este singurul care decide ce traseu urmează şi este dator să ajungă în siguranţă la destinaţie.