Prinţul George merge la grădiniţă (FOTO/VIDEO)
Ziua de miercuri a fost pentru prinţul George al Marii Britanii prima zi de grădiniţă.
Ziua de miercuri a fost pentru prinţul George al Marii Britanii prima zi de grădiniţă.
Echipa bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea şi-a stabilit programul pregătirilor din această iarnă. Astfel, formaţia situată pe poziţia secundă în Seria a V-a a Ligii a III-a se va reuni pe data de 14 ianuarie, iar în perioada 1-12 februarie se va afla în cantonament la Băile Felix. Începând cu 27 ianuarie, echipa orădeană va disputa şi o serie de jocuri amicale.
Incident aviatic la Cluj Napoca. Un avion al companiei Blue Air, cu 116 pasageri la bord, care efectua o cursă charter de la Bucureşti, a ieşit, joi, de pe pista Aeroportului Internaţional "Avram Iancu", la aterizare. Din fericire, nu au existat persoane rănite, însă în urma incidentului aeroportul a fost închis.
Echipele orădene de baschet feminin U14 şi U16 ale clubului Crişul, respectiv CN Mihai Eminescu s-au calificat la faza semifinală a Campionatului Naţional. Cele două formaţii şi-au aflat deja şi adversarele din această fază. Jocurile din semifinalele CN vor debuta la mijlocul acestei luni.
La Beiuş consilierii locali au decis să cumpere un brad de Crăciun cu numai 25.000 de lei. Bradul este înalt de şase metri şi are un diametru de trei metri. E vorba de metri beiuşeni, care sunt la jumătate din metrul standard valabil pe întreg mapamondul. Aşa că de fapt nimuricul de brad are doar cam 4 metri şi e mult mai subţirel.
Antrenorul Dejan Stanojevic a stabilit lotul care se va deplasa la Belgrad pentru a participa la Campionatul European de polo. Din reprezentativa României fac parte şi cinci jucători ai campioanei CSM Digi Oradea, precum şi un tânăr orădean care joacă la Dinamo.
Mii de credincioşi ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici au participat miercuri la slujba de sfinţire a apelor, de Bobotează. Mult mai puţini decât în anii precendeţi, probabil intimidaţi de răcirea bruscă a vremii din ultimele zile, orădenii, în cea mai mare parte vârstnici, au aşteptat liniştiţi la rând să îşi ia apă sfinţită pentru acasă.
Nu bine a intrat în vigoare noul Cod Fiscal, că Guvernul vine cu modificări. Cabinetul Cioloș ia în calcul operarea mai multor modificări în Codul Fiscal la capitolul contribuții sociale, inclusiv în ceea ce privește plata CASS de către persoanele fără venituri.
Coreea de Nord anunţă că a testat cu succes o bombă cu hidrogen, un anunţ-surpriză care complică eforturile de stopare a activităţilor Phenianului de a se dota cu un arsenal nuclear.
Deputatul UDMR Bihor Cseke Attila şi-a prezentat bilanţul pe 2015, arătând că anul trecut a avut proiecte legislative respinse, dar şi adoptate, de larg interes public. Întrucât din prima categorie face parte o iniţiativă care ar fi instituit plata colectării deşeurilor în funcţie de cantităţile aruncate, Cseke spune că va repeta încercarea, aşa cum va face şi cu un proiect pentru instituirea unui program naţional pentru reabilitarea clădirilor din centrele istorice ale oraşelor, dar şi pentru completarea programului de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe.
Două persoane au murit, în urma unui accident rutier petrecut miercuri după amiază pe şoseaua de centură a Oradiei, în zona Cimitirului Municipal. Accidentul a fost provocat de un autoturism Fiat care a ajuns, în circumstanţe încă neclare, pe contrasens şi a intrat într-o dubiţă şi un cap tractor.
După slovenul Miha Zupan, echipa orădeană de baschet masculin CSM CSU a cooptat în lot în această iarnă un nou jucător. Este vorba despre Cătălin Petrişor, un sportiv care a început actualul sezon alături de SCM U Craiova, dar apoi a fost împrumutat la BC Timişoara. Cătălin Petrişor este un jucător de poziţia 1 şi vine din postura de liber de contract la Oradea.
Primul invitat anunţat pentru ediţia de anul acesta a festivalului Untold de la Cluj Napoca este faimosul DJ olandez Tiesto.
Un număr de 13.480 de pachete de ţigări de contrabandă au fost confiscate, marţi, din maşina unui arădean, într-o acţiune comună a poliţiştilor din cadrul Serviciului Rutier şi al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice pe DN 79. Arădeanul, un bărbat de 31 ani din localitatea Zerind, a fost reţinut.
O adolescentă în vârstă de 14 ani, pe numele ei Maria Adriana Covaci, din satul Călacea, este căutată de familie şi poliţişti, după ce, în a doua zi de Crăciun, a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. Poliţiştii fac apel la toţi cei care au văzut-o să sune la 112 sau să apeleze la cea mai apropiată unitate de poliţie.
Un raport al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă arată că şi pompierii bihoreni au primit în 2015 sponsorizări de la firme private. Potrivit informării, Lotus Center şi Trade Center au donat ISU Crişana aparatură în valoare de peste 9.000 de lei, iar Fundaţia pentru SMURD Târgu Mureş a donat echipamente în valoare de peste 32.000 de lei.
Iată că, deşi nu i-a invitat nimeni, preoţii s-au năpustit peste casele creştinilor de Bobotează. Anul acesta, operaţiunea se poate numi şi Popotează pentru că preoţii au dublă misiune. Cea financiară, normală pentru perioada aceasta a anului, şi cea civică. Mai exact, se cere modificarea Constituţiei pentru că acolo căsătoria este descrisă ca fiind între două persoane, iar Biserica Ortodoxă vrea să se specifice în mod clar că cele două persoane sunt un bărbat şi o femeie.
Şoferii trebuie să fie precauţi, miercuri, întrucât meteorologii au avertizat că în toate judeţele se va forma polei pe şosele. De asemenea, specialiştii prevestesc că în toată ţara vor avea loc precipitaţii mixte.
Mai multe monede, arme şi unelte din Evul Mediu au fost găsite, duminică, în pădurea de la Leş de către orădeanul Cosmin Pascu, acesta folosindu-se de un detector de metale pentru a face descoperirea. Micul tezaur a fost predat întâi Direcţiei de Cultură, iar mai apoi experţilor de la Muzeul Ţării Crişurilor, pentru ca piesele să fie studiate.
Milionarul salontan Dorel Ungur este anchetat pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, în urma unui eveniment rutier în care a fost implicat în localitatea arădeană Chişineu Criş, duminică seară. În timp ce se afla la volanul unui Range Rover, omul de afaceri a lovit mortal un bărbat care traversa strada pe trecerea de pietoni, după care a plecat. "Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat", spune acum Ungur.
Primăria Oradea a anunţat că orădenii vor putea reîncepe să-şi achite taxele şi impozitele din 18 ianuarie, deoarece în perioada 4-15 ianuarie angajaţii municipalităţii vor derula acţiunea de închidere a anului fiscal 2015, respectiv de deschidere a anului 2016. Totuşi, declaraţiile fiscale de clădiri şi terenuri vor fi preluate în "piramidă" şi în această perioadă, urmând să fie prelucrate după 18 ianuarie.
Utilajele operatorului licenţiat de salubritate RER Ecologic Service lucrează non-stop de luni de la ora 16, de când ninsoarea s-a depus pe şoselele din oraş. Intervenţia lor nu este însă suficientă, atenţionează Primăria, care le reaminteşte orădenilor că riscă amenzi de până la 2.000 lei dacă nu-şi curăţă zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din faţa imobilelor în care locuiesc.
Compania OMV Petrom a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ucidere din culpă, după ce un copil a murit intoxicat cu gaze din cauza neglijenţei.
Recent inaugurata grădină publică Ciuperca şi-a schimbat deja aspectul. Ninsoarea care a început să cadă luni peste Oradea a acoperit dealul în alb, iar din punctele de belvedere amenajate aici se dezvăluie oraşul nins. Muncitorii RER Ecologic Service au curăţat promenada de zăpadă, aşa că dealul este un loc numai bun pentru o plimbare.
Primăria Beiuş nu a făcut economii cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Consiliul Local din municipiu a decis să cheltuie 12.000 de lei pe patru căsuţe din lemn, care nu păreau tocmai noi, respectiv nu mai puţin de 25.000 de lei pe un brad artificial din luminiţe. Deciziile au fost luate la propunerea primarului Adrian Domocoş.
Orădeni din toate cartierele oraşului, începând din zona centrală până în Dragoş Vodă, Ioşia şi Nufărul, se plâng de frigul din apartamente. Reclamanţii spun că tremură de frig încă din timpul nopţii, când temperaturile din apartamente au coborât la 17-19 grade Celsius, situaţie în care s-a ajuns din cauza unei avarii în CET. Angajaţii Electrocentrale au oprit un ventilator la unul dintre cazanele pe cărbune pentru lucrări de reparaţii.
Afaceristul orădean Viorel Ştiube, a fost condamnat de Tribunalul Sălaj la 16 ani de închisoare cu executare, instanţa dispunând şi confiscarea specială a 9,1 milioane de lei. Sentinţa, care nu este definitivă, a fost pronunţată într-un dosar în care omul de afaceri este acuzat de participaţie improprie la evaziune fiscală și delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.
Doi adolescenţi cu vârste de 15 şi 14 ani, ambii din Vaşcău, sunt cercetaţi de poliţişti după ce, în Ajun de Anul Nou, au mers la colindat şi au plecat cu portofelul gazdei. Cei doi s-au ales cu dosare penale pentru furt.
După echipa de baschet masculin şi cea de handbal feminin, şi formaţia orădeană de handbal băieţi CSM a revenit la antrenamente şi s-a reunit pentru prima dată în noul an luni, la Arena Antonio Alexe. Începând de marţi, trupa pregătită de antrenorul Sebastian Tudor intră în cantonament la Stâna de Vale, unde va sta până pe data de 12 ianuarie. Primul joc oficial din noul an este programat pentru 7 februarie, iar din lotul din toamnă va lipsi jucătorul Stelian Babici, plecat în Norvegia.
Una dintre cele mai grăbite echipe de jocuri sportive din Bihor în noul an este formaţia de handbal feminin CSU CSM Oradea, care s-a reunit încă de duminică în vederea pregătirii sezonului din prima parte a anului 2016. Luni, elevele antrenoarei Doina Ardelean au intrat în cantonament la Băile Felix, unde vor sta şapte zile, iar pe data de 16 ianuarie au programat primul joc din retur.
Teatrul Regina Maria începe noul an cu două reprezentaţii. Marţi, orădenii sunt invitaţi să vadă spectacolul "Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas", iar miercuri este programat spectacolul "Cheia", ambele urmând să se joace la Sala Mare.
Şi anul 2016 pare că va fi unul foarte bun pentru frumoasa Mădălina Ghenea. Românca de 27 de ani a primit un rol într-o peliculă de Hollywood, "Zoolander 2".
Prima zăpadă care a început să cadă luni după amiază peste Oradea a îngreunat traficul rutier, dar i-a făcut pe copii să se bucure nespus.
Luni, 4 ianuarie, au intrat în vigoare modificările Codului Fiscal, ce prevăd între altele dublarea taxării pe spaţiile cu utilizare mixtă şi ale întreprinzătorilor independenţi, dar şi abrogarea taxării suplimentare a cetăţenilor care deţin mai mult de trei locuinţe. Cea mai importantă noutate este, însă, scăderea TVA de la 24% la 20%.
Aşteptată cu nerăbdare mai ales de copii, prima zăpadă din această iarnă şi-a făcut apariţia la Oradea. Luni după-amiază a început să ningă în oraş, iar utilajele RER Ecologic Service au şi ieşit pe străzi, împrăştiind materiale antiderapante.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor a început selecţia de muncitori pentru 540 de joburi în Germania, Danemarca şi Portugalia. Dintre acestea, o sută de locuri de muncă, toate în Germania, sunt exclusiv pentru studenţi.
Cunoscută de mulţi orădeni drept "doamna Maricica", fosta şefă a cunoscutului restaurant Oradea a încetat din viaţă, slujba de înmormântare urmând să aibă loc pe 5 ianuarie, începând cu ora 12, la Capela Haşaş din Cimitirul Municipal.
Primele trei zile ale anului 2016 au fost agitate pentru pompierii militari bihoreni, care au intervenit la opt incendii, două misiuni de salvare de animale şi una pentru îndepărtarea unor ţurţuri de gheaţă. Pompierii trag şi un semnal de alarmă: şapte din cele opt incendii au fost cauzate de coşuri de fum necurăţate sau deteriorate.
Poliţia Locală a oprit, la finalul anului trecut, activitatea barului Bogdinel din Calea Aradului deoarece societatea comercială nu avea autorizaţie de funcţionare. Măsura vine după ce nu demult restaurantul Casa Piraţilor a fost închis din acelaşi motiv.
Datele Comisiei Naţionale de Prognoză arată că, şi în acest an, Bihorul rămâne codaş la salarii. În 2016, judeţul se va situa pe locul al cincilea de la coadă în topul salariilor din România, cu un câştig mediu net lunar de 1.490 lei. Cele mai mari salarii în 2016 vor fi în Bucureşti, Cluj şi Timişoara.
În săptămâna de vacanţă dintre Crăciun şi Anul Nou, salvamontiştii bihoreni au intervenit la zece accidente şi au recuperat o persoană rătăcită în zona Vârtop. De asemenea, salvatorii montani au oferit sprijin telefonic pentru două persoane rătăcite la Vadu Crişului şi alte două la Padiş.
După ce anul trecut a devenit vicecampion balcanic cu echipa la cros şi vicecampion naţional la juniori, atletul orădean Laviniu Chiş şi-a propus anul acesta să schimbe probele şi să concureze în cursele de 1500 de metri şi 3000 de metri, la Campionatele Naţionale de sală, dar ţinta lui este şi participarea la Campionatele Mondiale din vară, în proba de 1500 de metri. Pentru aceasta, de luni Laviniu Chiş intră în cantonament la Hotel Iadolina de la Stâna de Vale, unde se va pregăti împreună cu fizioterapeutul echipei de handbal masculin, Călin Laza.
Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat, luni, că începând din seara de 4 ianuarie, ninsorile vor cuprinde întreaga ţară. De asemenea, în mai multe judeţe vor fi şi depuneri de polei. Informarea meteo este valabilă până marţi la prânz.
Magnatul orădean Zoltan Teszari este el mai bogat om de afaceri din Transilvania, conform Forbes, orădeanul ocupând locul 5 în clasamentul general, cu o avere estimată la 1,7 miliarde de lei. Proprietarul RDS&RCS e prezent în publicaţia citată şi legat de Digi 24, televiziunea de ştiri pe care o patronează, care apare în Topul Cool Brands 2015, pe locul 20.