Praf, larmă şi sudoare. Şantierele din centrul Oradiei continuă și pe caniculă, cu pauze de hidratare la fiecare oră (FOTO)
Lucrările de pe şantierele din centrul Oradiei continuă și pe caniculă, cu pauze de hidratare la fiecare oră, ca să nu leşine muncitorii de la căldură. Transportul de bitum şi beton a fost sistat începând cu ora 11, pentru ca maşinile de mare tonaj să nu distrugă asfaltul înmuiat de căldură. La orele prânzului, luni, constructorii lucrau pe temperaturi de 37 grade Celsius, în timp ce orădenii traversau drumul spre Piaţa Mare printre săpături, prin praf, şuier de flex şi miros de transpiraţie. Vezi aici când ar putea fi reluată circulaţia tramvaielor prin zona centrală!