În peisajul urban, locurile de joacă sunt o necesitate. În începutul anilor 1970, în Oradea apăreau noi cartiere de blocuri, unde erau și mulți copii, care aveau nevoie de spații publice numai pentru ei. În 1971, gazetarii de la Crișana făceau o anchetă în Rogerius pentru a afla situația din teren, date fiind scrisorile locuitorilor cum că locurile de joacă erau insuficiente.
În plină perioadă de destindere a regimului comunist, orădenii aveau opțiuni de culturalizare multiple, dar impregnate de ideologia vremii. Lumea culturală a Oradiei de acum o jumătate de secol era dominată de instituții cu tradiție, precum teatrul, cu nume mari, inclusiv la nivel național, iar cinematografele erau foarte populare deoarece filmul era instrumentul de propagandă favorit al comuniștilor.
În perioada industrializării intensive, în Oradea au fost dezvoltate mai multe platforme cu întreprinderi, iar asta a însemnat şi creşterea cererii pentru energie electrică şi termică. Între 1963 şi 1966, pe Şoseaua Borşului, a fost construită o centrală electro-termică, dar n-a trecut mult timp, că autorităţile locale au ridicat probleme tehnice şi de aprovizionare cu cărbuni (între 1972-1975), propunând construirea unei noi centrale, dar pe gaz.
Drumul de ieşire din Oradea către Salonta este vechi, el dezvoltându-se şi mobilându-se cu clădiri de-a lungul a două secole. În 1841, drumul ieşea din actuala stradă Primăriei, pe latura nordică începând să se construiască primele case ale aşa-numitului cartier al "păsărilor", fiindcă străzile aveau să poarte nume de păsări.
Unul dintre cele mai vechi sate din vecinătatea Oradiei a devenit unul dintre cele mai noi cartiere ale orașului. BIHOREANUL vă prezintă povestea de secole a Episcopiei Bihor, așezare cândva proprietate a episcopilor catolici, apoi târg pustiit de turci și locuit de nomazi în corturi, ajunsă în ultimele decenii o tot mai importantă zonă rezidențială, comercială și de servicii.
După alipirea unei părți a Bihorului la Regatul României, economia orădeană a intrat în sistemul românesc, adoptând moneda leu. Anii 1920 au început cu revenirea economică de după război, a urmat o perioadă de creștere, dar finalul aceluiași deceniu a aparținut crizei economice începute în 1929 în SUA și care s-a extins rapid, inclusiv în Oradea. În general, economia locală a perioadei s-a bazat pe industrie și comerț
Odată cu industrializarea intensivă de la începutul anilor 1960, pe terenuri virane sau cu puţine construcţii din Oradea au apărut cvartale de blocuri, concepute ca nişte micro-raioane. Unul dintre primele astfel de ansambluri a fost ridicat peste drum de gara centrală, în Piaţa Bucureşti. BIHOREANUL vă prezintă istoria lui...
Oradea interbelică a fost locul celor mai mari manifestații antirevizioniste de după Primul Război Mondial. Nemulțumiți de noile granițe consfințite prin Tratatul de Pace de la Trianon, politicienii ungari au lansat campanii de revizuire a acestora, care au atras o reacție masivă din partea intelectualității, dar și a populației din Bihor.
În timpul sistematizării cartierului Rogerius, numit în anii ’60-’80 Zona de Vest, printre numeroasele blocuri de locuințe și edificii social-educaționale au fost construite și spații comerciale. Pe un teren rămas liber după construirea unor blocuri a fost ridicată o clădire comercială cu un etaj: magazinul Perla. Presa vremii arăta că în primele două luni de funcționare magazinul a fost foarte căutat...
Transporturile aeriene în Bihor au început în perioada interbelică. Primele zboruri datează de mai demult, dar abia în anii 1930 autoritățile centrale și locale au făcut demersuri pentru construirea unui aeroport...
Inundaţiile au fost un fenomen des întâlnit în Oradea. În prima parte a secolului XX, oraşul era traversat de apele neregularizate ale Crişului Repede şi de pârâurile Peţa, Sălbatic şi Paris. Creşterea debitelor genera aşadar riscuri, iar în aprilie 1932 apele s-au revărsat din plin peste cartierele de case...
O infracțiune „la modă” în Bihorul interbelic, devenit județ de graniță al României Mari, a fost contrabanda cu diferite produse și cu valută. Pentru comercianți, oameni ai legii corupți și angajați feroviari care reușeau să fenteze statul erau afaceri profitabile trecerea ilegală peste hotare a valutei, mătăsurilor, aurului, dar și a... ouălor.
Sărbătorile Pascale erau o bună ocazie pentru cumpărături și în Oradea interbelică, iar comercianții se întreceau, în anii ’30, în oferte cât mai atractive. Magazinul de tricotaje al lui Alexandru Klein, de pildă, organiza un „târg eftin de Paști”, între oferte aflându-se cămăși, combinezoane, cravate, ciorapi bărbătești și de dame, „fără defect”. După 90 de ani, obiceiurile comerciale de Paşte s-au menţinut...
Splaiul Crişanei, un mic cartier de pe malul stâng al Crişului Repede, care face legătura între bulevardul Decebal şi cartierul Ioşia-Nord, a fost construit în a doua jumătate a anilor 1960. Înainte, locul a fost liber de construcţii, aici fiind probabil grădini. Terenul se învecina la nord cu albia neregularizată a Crişului, iar în sud cu târgurile de porci şi de vite de pe actualele străzi Brâncoveanu - Tudor Vladimirescu.
Comuniștii foloseau turismul și pentru crearea „omului nou”, dar și pentru a spiona străinii care veneau să ne viziteze țara. Mult mai puține decât în prezent, obiectivele turistice din Bihor erau căutate atât de către români, cât și de către străini, atrași de frumusețile naturale, dar și de posibilitățile de tratament în stațiunile balneare limitrofe Oradiei.
La începutul anilor 1920, Oradea avea circa 68.000 de locuitori. Începea o perioadă de creştere demografică, datorată migraţiei multor familii româneşti din ruralul bihorean, ceea ce impunea şi o nevoie de servicii, inclusiv sanitare...
Aflată azi la intersecția străzilor Libertății și Aurel Lazăr, cu adresa pe strada Aurel Lazăr nr. 19-21, clădirea cunoscută drept casa Markovits-Mathéser atrage atenția prin dimensiuni, volumetrie și fațada acoperită în mare parte cu cărămidă aparentă. Ridicată în anul 1911, clădirea a fost proiectată de arhitectul Frigyes Spiegel la comanda lui Markovits Sándor și Mathéser Sámuel.
La începutul anilor 1900, reţeaua orădeană de farmacii s-a extins rapid, pe măsură ce oraşul se dezvolta, iar ştiinţa farmaceutică progresa. Înainte de primul război mondial, Oradea avea 16 farmacii şi era al doilea oraş din Austro-Ungaria, după Budapesta, la numărul unor asemenea unităţi...
Falsificarea de documente, bani și produse era o industrie înfloritoare în Bihorul interbelic. Escrocii vremii măsluiau diplome de școli comerciale din Budapesta pentru a fi autentificate în România și cumpărătorii fără studii să se poată angaja ori să intre la facultăți, falsificau bancnote, monede, ba chiar și aur, pe care îl făceau dintr-un aliaj pe bază de zinc.
La finalul anilor 1960, profitând de relaxarea ideologică a comunismului, s-au înfiinţat noi instituţii, precum Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. În 1968, au început, din fondurile sindicatelor, lucrările din Parcul 1 Decembrie, după un proiect coordonat de arh. Ioan Regman, ce a cuprins sala de spectacole cu 800 de locuri, club, săli pentru diverse cercuri, bibliotecă, cabine pentru actori...
Unul dintre oamenii de cultură ai Oradiei, cunoscuţi în ultimele decenii, a fost Mircea Bradu. Născut în Lăzăreni, în 14 ianuarie 1937, fiu al folcloristului Ion Bradu, a urmat cursurile Liceului nr. 1 din Oradea şi a absolvit la Bucureşti Filologia, apoi Facultatea de Ziaristică. După terminarea primei facultăţi s-a întors în Oradea.
Pe vremuri un sat, Velența este unul dintre cele mai vechi cartiere ale Oradiei, fiind alipit în secolul al XIX-lea și urbanizat după mai mult de un secol. Ca mai toate orașele, Oradea s-a dezvoltat în timp prin unificarea localităților mărginașe și transformarea lor în noi cartiere urbane.
În perioada comunistă, Crăciunul era sărbătorit doar în familii, nu și oficial. Ultimele zile din an și primele două după Anul Nou erau generic numite „sărbătorile de iarnă”, ce încheiau „luna cadourilor”.
1 Decembrie este data aniversării unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Regatul României, în anul 1918. În perioada interbelică, data nu reprezenta o sărbătoare naţională, dar era aniversată cu vii manifestări.
Finalul anilor ’80 a adus căderea Cortinei de Fier dintre Est și Vest și dispariția regimurilor comuniste. De Crăciunul lui 1989, orădenii și-au luat „rația de libertate”, în urma căderii cuplului Ceaușescu, dar, spre deosebire de celelalte țări, schimbarea s-a făcut printr-o revoluție sângeroasă, care a lăsat în urmă numeroase victime.
În jurul anului 1980, strada Republicii a fost parțial transformată în pietonală. Locul carosabilului și al liniei de tramvai a fost luat de un spațiu de plimbare, decorat cu cercuri din marmură și ghivece cu flori. În paralel, clădirile istorice au fost renovate, iar în locul caselor cu un singur nivel au fost construite clădiri „plombă”, precum fosta fabrică Arta și câteva blocuri.
În plină criză economică interbelică, în Transilvania s-au constituit rețele largi de comerț fraudulos cu alcool. Numeroși bihoreni erau implicați în producerea și vânzarea clandestină a alcoolului și băuturilor alcoolice, apărând rețele de contrabandă organizate pe sistemul și metodele „patentate” de mafioții lui Al Capone în America, în perioada prohibiției.
Între 1962 și 1966, a fost decanul Facultății de Filologie, iar din 1990 și până în 1997, profesor consultant și conducător de doctorat. A predat limba și literatura română la universitățile din Köln, Bonn și Aachen...
Dezvoltarea Oradiei în anii comunismului a însemnat și sporirea numărului de poduri peste Crișul Repede. În jurul anului 1980, în urbe existau patru poduri rutiere, două feroviare și două pietonale, printre cele mai vechi fiind Podul Decebal, construit în 1913. În martie 1981, din cauza viiturilor, podul a fost avariat, apoi demolat.
O incursiune în trecut dezvăluie cât de frecvente și ingenioase erau furturile în Bihorul interbelic. Într-o perioadă caracterizată prin instabilitate economică și socială, autoritățile se confruntau cu infracțiuni de tot felul, de la găinării comise prin curțile caselor, până la spargeri de bănci, jafuri în trenuri și chiar asasinate.