Folosirea bicicletelor ca mijloace alternative de transport a prins un mic avânt în Oradea după anul 2000. Atunci, în oraș nu exista infrastructură pentru bicicliști, așa că autoritățile locale au profitat de asfaltarea străzii Emilian Mircea Chitul, de pe malul drept al Crișului, pentru a trasa pe ea o pistă pentru biciclete. Azi,...
Perioada Oradiei interbelice a fost presărată cu evenimente majore, susținute de musafiri de top. Personalități de seamă ale culturii naționale, între care Nicolae Iorga ori George Enescu, au poposit în urbea de pe Crișul Repede în epoca dintre cele două războaie, când Oradea își recupera și dezvolta cu repeziciune dimensiunea românească.
După accederea la putere a comuniștilor, în marile orașe din România a început înființarea de noi instituții de cultură, precum teatre, filarmonici, case și cămine culturale, care însă prezentau repertorii atent verificate, inclusiv de susținere a regimului. În 1950, activitatea teatrală din Oradea, veche deja de peste un secol, s-a extins prin înființarea în cadrul Teatrului Maghiar de Stat (trupa română a fost creată doar în 1955) a unei secții de păpuși.
În plină criză economică a finalului anilor 1920 și începutul anilor 1930, aspectul orașului lăsa mult de dorit, atât în ce privește spațiul public, cât și clădirile, publice ori private. Pentru îmbunătățirea imaginii urbane, în începutul lui 1931, Primăria, prin regulamentul de construcții, obliga toți proprietarii de case să-și repare fațadele și gardurile până la data de 1 mai, în același an, sub presiunea amenzilor.
Una dintre instituţiile necesare unui oraş în creştere, cum era Oradea finalului de secol XIX, era Şcoala de Moaşe. Înfiinţată în anul 1873, ea pregătea personalul pentru maternitate şi a funcţionat, la început, într-o clădire aflată în partea sudică a actualului Parc Petőfi Sándor. Pentru că spaţiul era impropriu, în 1881 s-a mutat într-o clădire cu etaj ridicată în capătul străzii József, în spatele fostei clădiri a Judecătoriei.
Una dintre clădirile reprezentative ale stilului eclectic din Oradea este biserica romano-catolică „Pogorârea Sfântului Spirit”, din colțul străzilor Republicii și Dunărea, o zonă dominată în secolul al XVIII-lea de ordinele călugărești.
Înființarea și dezvoltarea școlilor au avut o contribuție majoră la crearea Oradiei moderne. Rețeaua de învățământ, cu predare aproape exclusiv în limba maghiară, cuprindea la începutul secolului XX instituții de toate gradele, majoritatea cu caracter confesional, dar și școli profesionale care furnizau personalul calificat necesar economiei locale.
Presa din Bihor și din țară publica și în perioada interbelică o mulțime de fake-uri, de pildă despre originea orădeană a faimosului gangster american Al Capone. Bihorul se remarca prin diversitatea știrilor și a articolelor despre actualitatea locală și internațională, multe fiind pline de senzaționalism, pentru a exploata foamea de extraordinar a publicului și a-și crește vânzările.
La jumătatea secolului trecut, Oradea era în creștere, ceea ce a generat nevoia de amenajare a noi străzi, în timp ce și cele vechi aveau nevoie de modernizare. Din aceste motive, în 1962 Comitetul executiv al Sfatului Popular Orășenesc a împărțit urbea în patru sectoare și a înființat un comandament de coordonare a activității de amenajare a străzilor, cu aportul localnicilor.
În 1990, Poliția Română a fost reînființată și organizată pe departamente, iar în primii ani structurile Poliției Oradea au funcționat în mai multe clădiri din oraș, atât pe strada Republicii, cât și în Parcul Traian, unde se află Inspectoratul Județean Bihor, și în Cetate. Pentru că spațiile erau necorespunzătoare și insuficiente, în 1991 s-a făcut o solicitare către Ministerul Afacerilor Interne pentru construirea unui sediu nou al Poliției Oradea.
În 1924, în Oradea existau cam 200 de străzi, numărul lor crescând mult în următorii zece ani prin înfiinţarea unor noi cartiere de case. Numai o mică parte dintre ele erau amenajate sau asfaltate, iar curăţarea lor era o problemă. Au existat şi atunci regulamente privind întreţinerea drumurilor publice.
Campaniile electorale și alegerile din urmă cu un secol semănau cu cele din zilele noastre, cu diferența că aveau loc neregulat și erau presărate cu violență. Alegerile generale din perioada interbelică erau adevărate bătălii, purtate din Parlament până în stradă și în presă, partidele principale având de-a face cu extremismul de dreapta și de stânga în ascensiune
Personalitatea lui Iosif Vulcan, avocat, publicist, folclorist și scriitor din Holod, este cunoscută mai ales prin scrierile sale și prin înființarea și coordonarea revistei de cultură Familia. În secolul XX, în centrul Oradiei au fost amplasate, succesiv, două busturi ale cărturarului...
În anii ’60, orădenii primeau tratamente medicale exclusiv la stat, în clinici și policlinici de diferite specializări, inclusiv stomatologice. O clinică dentară a fost deschisă în octombrie 1965 pe strada Săvineștilor (foto), în noul complex de blocuri din fața gării. Având trei niveluri și 10 cabinete, dintre care 3 pentru copii, clinica era deservită de 20 de dentiști.
În anii 1960, rețeaua orădeană de învățământ a crescut cu mai multe școli și licee, inclusiv profesionale. Fabrica de mașini-unelte Înfrățirea funcționa între cartierul Ioșia și strada Decebal, fiind în acea perioadă în plină dezvoltare și în nevoie de personal calificat. Prin urmare, în zona străzii Splaiul Crișanei, unde erau în lucru mai multe blocuri de locuințe, a fost identificat un teren pentru ridicarea unui complex școlar pentru pregătirea viitorilor angajați.
Cursul istoric al Oradiei a fost determinat de două evenimente esențiale care s-au desfășurat în 12 octombrie, unul în 1918 și celălalt în 1944. Devenită Ziua Orașului, data de 12 octombrie face trimitere la istoria conflagrațiilor mondiale ale secolului trecut și a schimbării granițelor.
Cea mai impunătoare biserică ortodoxă din Oradea împlinește în această toamnă 240 de ani de la punerea pietrei de temelie. Biserica cu Lună domină actuala Piață a Unirii încă din ultimii ani ai secolului XVIII, fiind a doua din cele trei construite în stil baroc în inima orașului.
Malurile Crișului Repede oferă azi orădenilor spații lungi pentru plimbare și pedalat, dar în anii ’90 arătau destul de rău, iar ziarele locale atrăgeau atenția asupra pericolelor de la tot pasul. De pildă, digul paralel cu strada Sovata era placat cu plăci de beton, ros de vremuri, nu exista iluminat public, iar balustradele din beton de pe aleea de jos erau distruse și chiar lipseau, trecătorii riscând să cadă în râu.
Începerea anului şcolar era motiv de bucurie pentru micii elevi și de sărbătoare în unitățile de învățământ. Cel puțin așa era prezentat evenimentul principal al lunii în ziarele locale, care remarcau sutele de buchete de flori ce soseau în fiecare școală...
Începutul anilor 1900 a fost pentru Oradea o perioadă a experimentelor urbanistice, în care arhitecții propuneau cartiere cât mai prietenoase cu locuitorii. Conceput de arhitectul Rimanóczy Kálmán junior la marginea orașului, în zona Bulevardului Ștefan cel Mare de acum, cartierul Grădini se voia o îmbinare între facilitățile urbane și natură.
Calea ferată Oradea - Cluj este una dintre cele mai importante din judeţ. Până în anii ’60, perioadă în care numărul trenurilor în circulaţie, de călători şi marfă, creştea, avea un singur fir de la Gara Mare spre Oşorhei, cu excepţia staţiei Velenţa. În vecinătatea acesteia se afla o zonă industrială, iar în 1970, pentru a sprijini traficul feroviar de marfă, înaintea gării Oradea Est a început construirea unui triaj pentru formarea, dirijarea, încărcarea şi descărcarea marfarelor, atât pentru fabricile orădene, cât şi pentru cea de ciment din Aleşd, atunci în construcţie.
Aflată în Piața Ferdinand, pe malul Crișului, cu vedere generoasă către Piața Unirii, Casa Lévay este una din primele clădiri construite în proximitatea podului în perioada de dezvoltare a orașului din jurul anului 1900. Autorizat în 1892, imobilul a fost ridicat în locul unor case cu etaj, dintre care una, aflată în Piața Ferdinand nr. 1, există parțial și azi.
Cum au fost desființate vechile case și ateliere din zona Decebal în anii 1980, pentru a face loc blocurilor. Multă vreme mărginașă, cu case cochete, dar fără drumuri, apă și canalizare, zona cuprinsă între strada Menumorut și bulevardul Dacia de azi a fost reconstruită aproape total în anii regimului comunist.
La începutul secolului XX întreaga Piață Ferdinand, numită atunci Bémer, trecea prin transformări radicale. În colțul cu strada Szent János (azi Ady Endre) se aflau două clădiri, una către pod, cealaltă către piață. Prima era o casă cu parter, iar cea de-a doua, Casa Weidlich, avea parter, etaj și un pod înalt, în spațiile ei comerciale funcționând magazinul de modă pentru femei al lui Mocsári Lajos.
Apa geotermală este cunoscută în preajma Oradiei de sute de ani, fiind folosită de generații pentru tratarea unor afecțiuni diverse, impulsionând și potențialul turistic al zonei. În anii 1930, ea avea notorietate în stațiunile de lângă oraș, Băile Episcopești (1 Mai) și Felix, iar abundența resursei a pus pe gânduri autoritățile. Geologul Ion Popescu-Voitești afirma că inclusiv sub oraș ar putea exista rezerve de apă termală, așa că Tiberiu Moșoiu, primarul Oradiei în 1933-1935, a inițiat începerea unor cercetări.
Evoluția urbanistică a Oradiei a produs schimbări structurale importante în toate cartierele orașului. Unul dintre cele mai vechi cartiere ale municipiului a primit o denumire populară, de la străzile cu numele de păsări, o treime din el rezistând și în prezent trecerii timpului.
În anii 1776 şi 1780 s-a finalizat construcţia Palatului Episcopal Romano-Catolic (Baroc), respectiv a Catedralei Romano-Catolice, aflate atunci la marginea Olosigului. În jurul lor, mai târziu, a fost amenajat un spaţiu verde generos, format din două părţi. Una era parcul englezesc din faţa Palatului, loc dedicat procesiunilor religioase, unde au fost amplasate şi două statui...
În centrul Pieței Rahovei de azi era, încă din începutul secolului al XVIII-lea, o capelă ridicată de către episcopul catolic Emeric Csaky. Ea se afla în mijlocul unui cimitir, fiind numită și „capela cimitirului”, iar mai târziu a fost dată de același episcop călugărilor capucini, nou-veniți în oraș.
Lumea politică bihoreană din perioada interbelică a fost una colorată și dinamică, cu multe conflicte și lupte pentru puterea locală și județeană. Locuitorii Oradiei și Bihorului erau chemați la vot adesea pentru a-și alege reprezentanții în consiliile comunale și în cel județean, iar o particularitate era faptul că primarul municipiului nu era desemnat direct prin votul cetățenilor, ci prin cel al consilierilor.
În perioada interbelică, pârâul Peța avea un curs complex. În satul Seleuș, azi cartierul Nufărul, cursul apei termale nu era canalizat, având mai multe brațe și formând insulițe. De acolo, cursul vechi mergea prin Velența spre șanțul Cetății, dar după 1900 a fost deviat pe la sud de centru.