Internaționalizarea legăturilor administrațiilor locale și ale instituțiilor de învățământ era practicată și acum o sută de ani. În vara anului 1927, 40 de profesori și studenți din SUA (foto) au vizitat Europa Centrală, trecând prin Viena, Budapesta, dar și Oradea, în luna iulie, prima oprire în turneul din România.
Una dintre cele mai importante artere din oraș, care asigură circulația prin nordul actualului cartier Rogerius, este bulevardul Ștefan cel Mare. Pe vremuri, era calea spre fostul sat Episcopia Bihor, un drum mic aflat dincolo de gara centrală, mărginit de câmpuri și de calea ferată dinspre Borș. El apare pe hărțile Oradiei în perioada interbelică, când a început urbanizarea.
Alimentarea cu electricitate a Oradiei a început în anul 1903, când a fost dată în folosință Uzina Electrică, aflată pe actuala stradă Griviței, în locul Pieței Cetate de azi. În anii 1920, ea furniza curent electric atât orașului, cât și satului Seleuș și băilor termale de lângă Sânmartin, rețeaua extinzându-se apoi în Ioșia și Episcopia.
Organizarea administrativ-teritorială a Bihorului s-a schimbat în funcție de vremuri, de apartenența statală și de politicile administrative. Județul Bihor există, în forma actuală, de 56 de ani, ca urmare a „revenirii” regimului comunist la structura interbelică de împărțire a României.
Clădirea cu parter şi două etaje de pe strada Postăvarului nr. 2, colţ cu strada George Coşbuc, este uşor observabilă din Piaţa Ferdinand, fiind cap de perspectivă de-a lungul străzii Teatrului. Se numeşte casa Salamon Goldstein, după numele comanditarului. Imobilul a fost proiectat în anul 1911 de către arhitectul Sztarill Ferenc, cu parter comercial (magazin de textile), două etaje cu apartamente, de 3, 4 şi 5 camere, şi o spălătorie în mansardă.
Acum 50 de ani, zona cunoscută în Oradea drept „centrul civic” era un microcartier cu locuințe, spații comerciale, autogară și străzi mici, precum Cele Trei Crișuri, Heinrich Heine și Iancu de Hunedoara, ultima intrând direct în poarta de vest a Cetății. Pentru că zona devenea tot mai aglomerată, fiind și o intersecție a tramvaielor, la începutul anilor ‘70 s-a vorbit despre sistematizarea ei, astfel încât să fie mai ușor circulabilă.
Calea ferată Episcopia-Bihor - Cluj-Napoca, intrată de curând în modernizare și electrificare, are o istorie de peste un secol și jumătate. În Bihor au fost construite sute de kilometri de cale ferată încă din vechiul Imperiu Austro-Ungar, inclusiv de o companie de anvergură mondială, care a mai realizat rețele feroviare și în SUA, Brazilia și India, piatra de temelie a Gării din Oradea fiind pusă de însuși împăratul Franz Iosef.
În anii 2000, numărul mașinilor din Oradea a crescut mult mai repede decât cel al locurilor de parcare. Cea mai simplă soluție a fost amenajarea unor zone de staționare pe terenurile virane, dar nu și în zona centrală, unde disponibilitățile erau limitate. În 2006, Oradea avea 8.000 de locuri de parcare și peste 50.000 de mașini.
Filarmonica orădeană a ajuns la Centenar, bazele fiindu-i puse în perioada când, alături de instituții și organizații maghiare și evreiești, au apărut și cele românești. Unul dintre obiectivele asociațiilor culturale locale din urmă cu un secol a fost întemeierea unei Filarmonici, sub forma unei orchestre particulare, acestea având la un moment dat și ambiția de a înființa o Operă și chiar un Conservator la Oradea.
Perioada interbelică a fost una foarte zbuciumată economic, Oradea acelei vremi fiind tulburată de numeroase greve, uneori ațâțate de socialiști și comuniști. Conflictele de muncă au fost constante atât în anii de criză, cât și în cei de relativă prosperitate, declanșând greve pentru majorări de salarii și reducerea zilei de muncă până și chelnerii, care au cerut, în schimb, și desființarea... bacșișului.
Oradea fiind un oraș în cea mai mare parte de case, desigur că iarna încălzirea se făcea cu lemne, existând și o piață de unde localnicii se puteau aproviziona. Despre termoficarea centralizată a început să se discute în timpul construirii apartamentelor de lângă Parcul 23 August (azi 1 Decembrie)...
Acum aproape 60 de ani, nevoile Oradiei erau multe și greu de rezolvat. O anchetă a ziarului România liberă la Sfatul popular (Primăria de atunci) arată cum erau tratate unele necesități. Locuitorii cartierului Ioșia, de pildă, aveau probleme cu drumurile din cartier, pline de gropi, fără trotuare, impracticabile la orice ploaie mai mare.
În anii 1920, în Oradea funcționa, deja de 140 de ani, o Academie de Drept, care pregătea specialiști pentru domeniul juridic și administrația publică, având câteva sute de studenți anual, unii veniți din afara orașului și a județului. În 1927, Academia era într-un vârf de activitate, discutându-se chiar de transformarea ei în universitate.
Tehnologia iluminării spaţiului public din Oradea s-a schimbat de mai multe ori în deceniile trecute. În anii 1950, pe străzile principale şi în parcuri erau montate corpuri de iluminat cu tuburi fluorescente, aşezate pe stâlpi de tip "banană" şi lampadare.
Dezvoltată pe Crișul Repede și traversată de mai multe pârâuri, Oradea a devenit în timp un oraș al podurilor. De câteva sute de ani, orădenii au trecut de-o parte și de alta apele ce scaldă orașul, pe poduri din lemn, din fier, apoi din beton, întâi la pas și cu trăsura, mai apoi cu vehicule motorizate. BIHOREANUL vă spune poveștile lor...
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Oradea a fost amenajat în Palatul Vulturul Negru. Sala Mare, concepută ca una de teatru, are intrarea dinspre strada Independenței și este dispusă pe două niveluri, cu decorații ce cuprind razele soarelui pe cupolă și un bandou de triunghiuri masonice cu 12 registre, simbolizând lunile anului. Printre motivele geometrice și florale se află lira, totodată ieșind în evidență vulturii...
Transportul în comun cu autobuze din Oradea se făcea, la finalul anilor 1990, pe opt linii urbane și altele preorășenești, cu DAC-uri și Ikarus-uri, vechi. În 1997, pentru a înlocui din ele, regia de transport a închiriat 10 autobuze Renault din Belgia pe o perioadă de 3 ani. Li s-au adăugat 8 autovehicule articulate fabricate de societatea franțuzească Heuliez, aduse în decembrie 1997, dar folosite puțin, din cauza chiriei ridicate...
Oradea și împrejurimile sale s-au dezvoltat și datorită belșugului de ape care străbat zona. Încă din Evul Mediu, Crișul Repede și numeroasele pârâuri au fost folosite în scopuri economice, pentru morărit, transportarea mărfurilor și în scopuri curative, în prezent majoritatea fiind acoperite de cartierele înființate de-a lungul vremurilor.
Istoricul Mircea Pașca arată că pârâul a fost întubat în anii 1912-1913 de firma lui Izsó Rozenberg pe un traseu scurtat. Astfel, de la calea ferată, canalul a fost îngropat prin spatele caselor cu numere pare de pe strada Doja, continuând pe sub bulevardul Magheru, pentru a se vărsa în Criș lângă vechiul pod Báross, azi Dacia. O primă urmare a fost crearea unei noi străzi, paralele cu Doja, azi partea nordică a străzii George Enescu.
Colțul străzilor Patrioților și Moscovei oferă un mic spectacol secession inspirat din folclor, prin două clădiri ridicate de Emil Adorján, unul dintre proprietarii Palatului Vulturul Negru. Arhitecții caselor Adorján I și II au fost Komor Marcell și Jakab Dezső, iar antreprenor Szarill Ferenc...
Ideologia comunistă a atras în Bihor, în perioada interbelică, adepţi vrăjiţi de perspectiva unei societăţi egalitariste. În Oradea a funcţionat una dintre cele mai importante celule comuniste din România interbelică, condusă de minoritari evrei şi maghiari, care activau în ilegalitate, după ce mişcarea a fost interzisă fiindcă milita pentru alipirea Basarabiei la URSS.
În peisajul urban, locurile de joacă sunt o necesitate. În începutul anilor 1970, în Oradea apăreau noi cartiere de blocuri, unde erau și mulți copii, care aveau nevoie de spații publice numai pentru ei. În 1971, gazetarii de la Crișana făceau o anchetă în Rogerius pentru a afla situația din teren, date fiind scrisorile locuitorilor cum că locurile de joacă erau insuficiente.
În plină perioadă de destindere a regimului comunist, orădenii aveau opțiuni de culturalizare multiple, dar impregnate de ideologia vremii. Lumea culturală a Oradiei de acum o jumătate de secol era dominată de instituții cu tradiție, precum teatrul, cu nume mari, inclusiv la nivel național, iar cinematografele erau foarte populare deoarece filmul era instrumentul de propagandă favorit al comuniștilor.
În perioada industrializării intensive, în Oradea au fost dezvoltate mai multe platforme cu întreprinderi, iar asta a însemnat şi creşterea cererii pentru energie electrică şi termică. Între 1963 şi 1966, pe Şoseaua Borşului, a fost construită o centrală electro-termică, dar n-a trecut mult timp, că autorităţile locale au ridicat probleme tehnice şi de aprovizionare cu cărbuni (între 1972-1975), propunând construirea unei noi centrale, dar pe gaz.
Drumul de ieşire din Oradea către Salonta este vechi, el dezvoltându-se şi mobilându-se cu clădiri de-a lungul a două secole. În 1841, drumul ieşea din actuala stradă Primăriei, pe latura nordică începând să se construiască primele case ale aşa-numitului cartier al "păsărilor", fiindcă străzile aveau să poarte nume de păsări.
Unul dintre cele mai vechi sate din vecinătatea Oradiei a devenit unul dintre cele mai noi cartiere ale orașului. BIHOREANUL vă prezintă povestea de secole a Episcopiei Bihor, așezare cândva proprietate a episcopilor catolici, apoi târg pustiit de turci și locuit de nomazi în corturi, ajunsă în ultimele decenii o tot mai importantă zonă rezidențială, comercială și de servicii.
După alipirea unei părți a Bihorului la Regatul României, economia orădeană a intrat în sistemul românesc, adoptând moneda leu. Anii 1920 au început cu revenirea economică de după război, a urmat o perioadă de creștere, dar finalul aceluiași deceniu a aparținut crizei economice începute în 1929 în SUA și care s-a extins rapid, inclusiv în Oradea. În general, economia locală a perioadei s-a bazat pe industrie și comerț
Odată cu industrializarea intensivă de la începutul anilor 1960, pe terenuri virane sau cu puţine construcţii din Oradea au apărut cvartale de blocuri, concepute ca nişte micro-raioane. Unul dintre primele astfel de ansambluri a fost ridicat peste drum de gara centrală, în Piaţa Bucureşti. BIHOREANUL vă prezintă istoria lui...
Oradea interbelică a fost locul celor mai mari manifestații antirevizioniste de după Primul Război Mondial. Nemulțumiți de noile granițe consfințite prin Tratatul de Pace de la Trianon, politicienii ungari au lansat campanii de revizuire a acestora, care au atras o reacție masivă din partea intelectualității, dar și a populației din Bihor.
În timpul sistematizării cartierului Rogerius, numit în anii ’60-’80 Zona de Vest, printre numeroasele blocuri de locuințe și edificii social-educaționale au fost construite și spații comerciale. Pe un teren rămas liber după construirea unor blocuri a fost ridicată o clădire comercială cu un etaj: magazinul Perla. Presa vremii arăta că în primele două luni de funcționare magazinul a fost foarte căutat...