Opinii

Ce minunat proverb: "Cine nu are bătrâni să-şi cumpere". Poate că acum ar trebui să-l transformăm în "Cine are bătrâni să-i astâmpere". Oameni buni şi dragi bătrâni, staţi în case pentru că voi sunteţi cei mai vulnerabili! Staţi câteva săptămâni în case, căci apoi veţi avea berechet timp să ieşiţi în stradă, la proteste, pentru că nu vor mai fi bani de pensii...

În vremuri grele, țara are nevoie de oameni cu greutate. În nici un caz, tripleta Marcel Vela, Bogdan Despescu, Raed Arafat nu face parte din această categorie.

Când românii ”italieni” au fugit spre casă și s-au trezit blocați în județele din vestul țării, mulți români au zis în sinea lor: ”Ține-i, Doamne, acolo, până trece primejdia!”. Românii din diasporă au ajuns subiect de dispută și mulți cetățeni sunt supărați pe ei că nu stau în Italia cea infectată...

În insula indoneziană Bali, anul nou după calendarul hindus se sărbătorește într-un fel nemaiîntâlnit nicăieri în lume. Conform credinței localnicilor, în ziua respectivă, spiritele rele trec în zbor pe deasupra insulei. Iar pentru ca nu cumva să se oprească acolo, insula trebuie să pară nelocuită. Crezând asta, spiritele își vor continua zborul spre alte locuri, iar balinezii vor avea încă un an fericit, lipsit de necazuri...

În plin coşmar de coronavirus, când vedem imagini impresionante cu medici şi asistente din Italia dormind pe apucate pe holurile spitalelor, în Oradea o doctoriţă rezidentă s-a lepădat de jurământul lui Hypocrate, refuzând să participe la cea mai simplă şi benignă operaţiune medicală în asemenea situaţii - trierea persoanelor intrate în ţară prin vama Borş.

Aţi observat că de câteva luni bune preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Pasztor Sandor, a cam dispărut din peisaj? Iniţial am crezut că al cincilea concediu pe 2019, cel din decembrie, l-a comasat cu primul concediu pe 2020 din ianuarie. Nu mai auzi atacuri la adresa dictatorului Bolojan, activitatea asta ingrată căzând în sarcina vicepreşedintelui Ioan Mang...

S-a dus la Budapesta, tot la loc cu verdeaţă, că nu renunţă la meseria de florar. E una din cele mai mari pierderi pentru Oradea. Oraşul are personalitatea lui, dată nu doar de clădirile somptuoase şi infrastructura în veşnică dezvoltare, cât mai ales de oamenii care îl populează. Şi există multe personaje care ne colorează viaţa.

De când mă ştiu, sunt un tip răbduriu. Poate pentru că din copilărie, fiind cel mai mare între fraţi, a mea era corvoada să stau la cozi la lapte, în armată plutonului meu îi venea ultimul rândul să fie furajat, iar în studenţie tot de cozi dădeam la cantină. Aşa că acum, când trebuie să stau la rând, nu trişez lipindu-mă de amici găsiţi mai în faţă şi nu pufnesc emfatic de nervi. Şed cuminte şi citesc ştiri pe telefon.

Am plusat și eu cu o idee: o dată pe an, de ziua de naștere a artistului, „Marșul lui Iancu”, ce se aude din turnul Primăriei la ora exactă, să fie înlocuit cu primele măsuri din „Om bun”. Păcat că Oradea nu are curajul să inoveze și preferă întotdeauna varianta mai confortabilă de a-i copia pe alții...

APTOR-ul ne-a dat o veste pe care o așteptam din 1113, anul primei atestări documentare a urbei. Anul acesta, Primăria investeşte 435.000 de euro într-un festival de muzică, ceva melanj de indie pop, jazz și electronică. La aflarea veștii, au început comentariile. Bineînţeles că întotdeauna se vor găsi cel puțin zece locuri mai bune unde să băgăm un milion de euro (cât e bugetul total al evenimentului).

În vreme ce psihoza coronavirusului a luat minţile în masă, în lume au apărut şi alte ştiri ajunse în presă pe uşa din dos: Volkswagen va plăti peste 800 milioane de euro clienţilor germani în scandalul Dieselgate, la graniţa turco-siriană se inflamează situaţia şi e cât pe ce să izbucnească un război în toată regula, 11 milioane de brazilieni sunt ferm convinşi că pământul este plat, America fierbe de pre-campanie electorală, iar Liviu Dragnea s-a tăiat la mână cu flexul în atelierul auto al penitenciarului.

Pentru unii politicieni, cu cât e mai mare o nenorocire, cu atât e mai potrivit prilej de făcut bani. Aşa se întâmplă după războaie, aşa s-a întâmplat la noi şi după sângeroasa Revoluţie din decembrie 1989, şi după drama de la Colectiv din 2015. Dacă vă amintiţi, unul dintre mulţii zei ai sistemului medical din Bucureşti, cu nume parcă predestinat, Secureanu, a profitat atunci de durerea şi revolta unei naţiuni ca să fure şi mai mulţi bani din cei destinaţi sănătăţii, şi mai multe milioane peste cele deturnate până la acel moment.

Dacă ar fi fost botezat guturai sau junghi, cred că puțini români ar fi băgat în seamă coronavirusul. Ar fi și culmea ca acest popor, după ce a supraviețuit ciumei roșii, să se teamă de o amărâtă de febră galbenă.

În splendida luncă a Crișului, între podurile Paralelor și Ladislau, de zeci de ani se luptă să supraviețuiască sălciile pletoase, chinuite de inundații și rupte de vânt. Acum câțiva ani, chiar mă întrebam într-un editorial unde sunt ecologiștii să planteze copaci tineri în locurile rămase goale. Ei bine, iată că au apărut și ecologiștii!

Au trebuit să treacă trei mandate pentru ca primarul Ilie Bolojan să dea liber la refacerea vechilor parcuri. Este adevărat că atunci când faci o casă începi cu fundaţia, cu infrastructura, dar poate că parcurile 1 Decembrie şi Petofi meritau mai de mult o revigorare.

90% dintre bucureştenii care au participat la sondajul online iniţiat de primarul general Gabriela Firea au fost împotriva vinietei Oxigen, ce îşi propune să taxeze circulaţia maşinilor poluante în Bucureşti şi să le interzică de tot accesul celor sub Euro 3 în centru. E drept, nu este un sondaj făcut ca la carte, iar Firea nu-i un personaj prea simpatic, dar cu toate acestea rezultatul este uşor de interpretat - oamenilor le pasă mai mult de banii din buzunar decât de sănătate.

Orădenii şi bihorenii vor ţine minte doar faptul că după 4 luni de administrare a Aeroportului sub gir PNL tot nu avem curse externe. Vestea şi mai proastă e că, în pofida declaraţiilor primarului Bolojan, nici n-o să avem curând. Ceea ce iar nu spun nici CA, nici edilul, nici şefii CJ. Iar motivul e dezarmant de simplu...

Săptămâna trecută a trecut ignorată o ştire colosală: o instituţie a renunţat să mai ceară cetăţeanului un act pe care tot ea l-a emis şi pe care, bineînţeles, îl deţine în propriile registre, pe hârtie sau în calculatoare, deci bravo celui care, după 30 de ani, şi-a dat seama cât de stupid e sistemul!

Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!

Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.

Orice proiect european are și constrângeri. În afara faptului că banii sunt mai greu, spre imposibil de furat, odată terminate investițiile, acestea nu pot fi utilizate după bunul nostru plac. Așa ne-am trezit că, în pustia noastră Cetate, hotelul a trebuit să-și închidă porțile fiindcă vreme de 5 ani nu e voie ca să se producă profit acolo.

Pe o străduță din Oradea țevile pocnesc mai des decât dopurile de șampanie prin restaurantele elegante. De câte ori apa rece, apa caldă sau agentul termic se infiltrează la suprafață din străfundurile bătrânei instalații, apare o echipă cu un scenariu bine stabilit: decopertează asfaltul, sapă tranșeea, ajunge la țeavă, taie bucata bolnavă, o sudează pe cea nouă, acoperă la loc, tasează pământul și betonează. Ulterior vine o altă echipă cu o basculă de asfalt și mai multe lopeți, după care, în sfârșit, pe străduța ghinionistă se lasă liniștea.

Poate vă şochez: mie mi-a plăcut sâmbăta trecută la Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor! Recunosc, am avut o plăcere sadică, pe care am savurat-o ignorând că unii din cei 648 delegaţi veniseră la sărbătoarea de partid cu maşinile primăriilor. La fel, nu mi-a păsat nici că rezultatul "alegerilor" îmi era clar încă de două săptămâni: pentru că n-a îndrăznit nimeni să-l concureze, Mang a fost reales printr-o simplă ridicare de mâini.

În general, chiar și atunci când sunt foarte bine dotați tehnic, meteorologii o mai dau în bară, că nimic nu e mai schimbător ca vremea. Dar când, pe lângă hazardul acesteia, mai intervine și haosul specific țării noastre, efectele pot fi catastrofale la propriu.

Săptămâna trecută, Mang a jucat o conferinţă de presă în care l-a pictat pe prefect ca pe-un papagal, un novice cu caş la gură, care habar nu are de legi şi o decizie a CCR care, chipurile, le-ar interzice prefecţilor să conteste dispoziţiile preşedinţilor de CJ. Ei, bine, deşi a vrut să dea o lecţie de măiestrie juridică, doar a blufat....

Pe bunică-mea nu cred că ar fi îngrijorat-o un virus apărut în China în vecii vecilor, iar ideea unui conflict între SUA și Iran ar fi lăsat-o la fel de indiferentă. E drept că vremurile s-au schimbat, iar un virus apărut ieri, în China, poate ajunge mâine la tine în oraș, iar un război se poate întinde în întreaga lume cât ai bate din palme...

Primarul Ilie Bolojan vrea să facă o leveșe pe găina care produce ouă de aur. Altfel nu-mi explic de ce s-a gândit să dea parcările orașului unui operator privat. Cred că o afacere care îți bagă în teșcherea 5 milioane de euro anual n-ar trebui scăpată din mână...

... a început deja campania electorală pentru primărie. Actualul primar a câştigat alegerile din greşeală. Intrat în competiţie cu rol de candidat-fantomă, s-a trezit ales în locul celui care trebuia să câştige funcţia, dar care avusese, între timp, o ciocnire frontală cu legea. De atunci, primarul merge la serviciu cu acelaşi elan cu care merg copiii la şcoală în zi de teză.

Ceauşescu ne-a lăsat nişte şarade pe care nu le vom dezlega în veci. Ne-a băgat pe toţi în blocuri, deşi e clar că românul nu ştie, nu poate şi nu vrea să trăiască în condomeniu. Sistemul de termoficare centralizat a fost astfel conceput încât practic e imposibil să faci o contorizare corectă.

Discuţia despre aşa-zisul risc de a-şi pierde pensiile speciale (de serviciu) i-a făcut pe magistraţii din România să-şi fluture cu nervozitate robele la fel cum îşi pun balabustele poalele-n cap când le prinde potera cu ceva ce nu le aparţine. Pentru că şeful PSD a anunţat sesiune extraordinară a Parlamentului pentru abrogarea pensiilor speciale, iar Guvernul are de gând să-şi asume răspunderea pe o asemenea lege, sute de judecători, procurori şi grefieri au ameninţat cu greva, ţipând că anularea pensiilor de serviciu le încalcă independenţa. Ceea ce n-au făcut când politicienii au sluţit legislaţia penală, să nu uităm.