Agenția Națională de Lux: Viitorul bloc al ANL din Oradea costă cât nu face
Primăria Oradea pregătește pentru ANL construirea unui bloc cu 9 etaje, în strada Cerbului nr. 9, la prețuri de lux. Consiliul Local a aprobat în septembrie indicatorii tehnico-economici ai investiției de 25,5 milioane lei plus TVA pentru edificarea imobilului cu 50 de apartamente, majoritatea cu o cameră. Conform proiectului, blocul ar urma să fie ridicat pe amplasamentul unei fundații turnate înainte de 1989 și apoi abandonate.