Luceafărul, "zdrobită" de Energeticianul. Vlad Rusu a înscris de trei ori împotriva fostei echipe!
Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea au suferit un eşec usturător în runda inaugurală a ligii secunde. Sâmbătă, elevii antrenorului Cristian Lupuţ au cedat cu 0-4 meciul pe care l-au susţinut la Petroşani, pe terenul nou-promovatei Energeticianul. Ca o ironie a sorţii, fostul atacant al Luceafărului, Vlad Rusu, a marcat de trei ori împotriva echipei la care, anul trecut, cucerea titlul de golgheter.