Colinde cu familia Stratan, la OSC
Oradea Shopping City organizează pe 14 decembrie, de la ora 18, un spectacol de Crăciun dat de Cleopatra şi Pavel Stratan, care vor interpreta şi colinde româneşti în versiunea proprie.
Oradea Shopping City organizează pe 14 decembrie, de la ora 18, un spectacol de Crăciun dat de Cleopatra şi Pavel Stratan, care vor interpreta şi colinde româneşti în versiunea proprie.
După ce două publicaţii centrale au susţinut că Spitalul de Recuperare Medicală Băile Felix "şi-a bătut joc" de donaţiile făcute de Mihai Neşu, care "putrezesc în curtea instituţiei", reprezentanţii unităţii medicale se apără spunând că porţile de fotbal şi panourile de baschet n-au fost folosite din cauză că între Neşu şi spital nu există încă un contract de sponorizare.
Ansambluri folclorice de copii din Bihor, Maramureş, Cluj, Timiş, Bistriţa Năsăud, dar şi grupuri care reprezintă mai multe etnii naţionale sunt invitatele spectacolului "Asta-i datina străveche", organizat pe 14 decembrie de Asociaţia Pro Bambini, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Împodobirea bradului, aşteptarea Moşului, primirea colindătorilor, ridicarea unui om de zăpadă ori adunarea familiei în jurul mesei pline sunt "ingredientele" care fac din sărbătoarea Crăciunului una mult aşteptată. Pentru mulţi, însă, sărbătorile nu sunt nici atât de pline şi nici atât de fericite. Pentru ei, câteva fundaţii organizează campanii caritabile, invitându-i pe orădeni ca, măcar de Crăciun, să fie mai buni...
Filiala Uniunii Artiştilor Plastici organizează în perioada 13-20 decembrie cea de-a VI-a ediţie a Târgului de Artă şi Cadouri handmade de Crăciun, la care orădenii vor putea găsi lucări de pictură, grafică şi sculptură, dar şi bijuterii, decoraţiuni pentru brad şi chiar rochii create de designerii locali.
24 din cei 28 de agenţi economici controlaţi de comisarii de la Protecţia Consumatorilor Bihor au fost găsiţi că vindeau jucării care prezentau diferite deficienţe, unele fiind oprite temporar de la comercizalizare. Firmele verificate s-au ales cu amenzi în valoare totală de 67.000 de lei.
Puţinii membri ai PPDD Bihor care au aşteptat duminică seară exit-pollurile la sediul din Centrul Civic spun că se aşteptau la mai mult din partea poporului „care se plânge continuu", dar au recunoscut că estimările - între 11 şi 14 procente - sunt totuşi mulţumitoare. Chiar dacă au fost principalii candidaţi în alegeri, Mircea Matei şi Elena Pop Blaga nu au aşteptat rezultatele alături de colegii de partid.
Orchestra simfonică de suflători Oradea dă pe 14 decembrie un spectacol dedicat sărbătorilor de iarnă, care va avea loc la Filarmonica de Stat şi va cuprinde o serie de partituri interpretate sub bagheta dirijorului Orosz Janos.
În preajma Crăciunului, Ansamblul Folcloric Profesionist "Crişana" a pregătit pentru orădeni un spectacol deosebit cu colinde şi cântece populare, dar şi o scenetă, puse în scenă sub numele "Sărbători de iarnă la Teatrul Regina Maria". Spectacolul va avea loc pe 11 decembrie.
În prezenţa câtorva zeci de prieteni, jurnalişti, colaboratori şi oameni politici, orădeanul Ovidiu Pop a lansat, joi, cea de-a cincea ediţie a "Monografiei ilustrate de judeţului Bihor" care reprezintă, aşa cum a descris-o directorul Muzeului, Aurel Chiriac, "o istorie în imagini a Bihorului", prezentând toate localităţile judeţului şi punând accent pe monumente şi obiective turistice.
Pentru a strânge fonduri pentru diferitele lor activităţi caritabile, printre care şi masa caldă de Crăciun pe care o vor oferi mai multor persoane neajutorate, Clubul Lions Oradea organizează, vineri, un spectacol în colaborare cu Teatrul Regina Maria, "Zbor deasupra unui cuib de cuci".
Reprezentanţii mai multor ONG-uri şi voluntari ai acestora au fost premiaţi simbolic cu o diplomă, marţi, în cadrul primei ediţii a "Galei voluntarilor din domeniul social", în cadrul căruia a fost lansat şi un ghid ce cuprinde informaţii despre toate asociaţiile şi fundaţiile din judeţ, venind în ajutorul celor care nu ştiu cui să se adreseze pentru sprijin în diferite situaţii.
Aproximativ 25 de angajaţi ai OTL, şoferi şi vatmani, protestează în faţa sediului instituţiei susţinând că societatea nu respectă Contractul Colectiv de Muncă, deoarece nu le-a mărit salariile pentru luna octombrie şi noiembrie. Directorul Csuzi Istvan susţine, însă, că negocierile urmează să se poarte şi că societatea nu era obligată să le mărească veniturile pe cele două luni.
Carol Şoldea a fost eliminat de la "Dansez pentru tine" înainte să poată arăta că se pricepe şi la... mişcări lascive. Chiar dacă a lăsat camerele de filmat în viaţa lui privată, partenerul Biancăi Drăguşanu a ascuns un detaliu din trecutul său: a activat mai mulţi ani ca stripper la petrecerile din Oradea.
Jurnalistul şi scriitorul Florin Ardelean îşi lansează oficial primul roman publicat, intitulat "Folie a trois", miercuri, într-un loc inedit, la Spitalul de Psihiatrie, motivat de faptul că povestea romanului este prezentată de personajul principal tocmai dintr-un ospiciu.
În luna cadourilor, Moş Nicolae şi Moş Crăciun le aduc orădenilor, mari şi mici, recitaluri de colinde, spectacole de teatru şi, fireşte, multe alte daruri. Printre evenimente se numără concertul de colinde susţinut de Pavel şi Cleopatra Stratan, dar şi cel al lui Ioan Bocşa împreună cu Ansamblul de Muzică Tradiţională Icoane.
Coaliţia pentru Consolidarea Sectorului ONG din Bihor va lansa, marţi, Ghidul Serviciilor Sociale furnizate de organizaţiile nonguvernamentale din judeţ, cu scopul de a-i ajuta pe cei care nu ştiu încotro să apeleze atunci când au o problemă de natură socială. Lansarea va avea loc în cadrul "Galei voluntarilor din domeniul social", organizată de ASCO.
Ce n-ar face părinţii să-şi vadă copiii fericiţi? Vrând să vină în ajutorul lor, o tânără din Oradea a înfiinţat o firmă, Prietenii Veseliei, care le trimite micuţilor la aniversare personajele preferate, fie că este vorba de prinţese, piraţi, Minnie, Mickey ori Spiderman. Iar pentru ca distracţia să aibă şi un folos, la sediul acesteia se desfăşoară şi ateliere de creativitate, unde cei mici îşi pun ideile în aplicare.
Orădenii au avut parte de un spectacol complet, sâmbătă seara, la premiera spectacolului "Ţiganiada", inspirat din epopeea lui Ion Budai-Deleanu, dramatizată şi pusă în scenă într-o poveste modernă despre integrarea romilor, superficialitatea autorităţilor, inclusiv Uniunii Europene, dar şi despre obiceiurile bune şi rele ale ţiganilor, toate acestea "condimentate" cu cântece, dansuri şi costume tradiţionale.
Bihorencele Cristina Ianc şi Raluca Ianc, împreună cu hunedoreanul Mihai Vlad, primii români care au urcat pe vârful Mramornaya Stena din Kazakhstan, înalt de 6.400 de metri, şi-au povestit, joi seară aventura, cu ajutorul imaginilor, Momentele ei amuzante, dar şi cele dificile au fost desfăşurate în fotografii, în faţa a aproximativ 70 de persoane, la Biblioteca Judeţeană.
Complexul Muzeul Ţării Crişurilor duce în localitatea Vršac, unde trăieşte a doua cea mai mare comunitate de români din Serbia, expoziţia de costume populare româneşti de sărbătoare din Ţara Crişurilor, care va putea fi vizitată până în luna februarie a anului viitor.
Profesoara de canto Dana Oprescu a compus pentru elevii ei de la cercurile Palatului şi Orăşelului Copiilor o serie de colinde noi pe care le-a adunat pe un CD ce urmează să fie lansat printr-un spectacol susţinut chiar de micii cursanţi, pe 4 decembrie, la Sala Arcadia. O mare parte din suma care se va aduna în urma cumpărării albumului va fi donată cazului unui băieţel în vârstă de 8 ani, bolnav de cancer osos.
Servirea tradiţionalelor porţii de fasole cu ciolan se va face, pe 1 decembrie, de la ora 11.30, în Parcarea Indepentenţei, locul fiind schimbat deoarece prima locaţie ar deranja prea mult traficul în centru. Pe de altă parte, în seara aceleiaşi zile, de la ora 18, luminile de Crăciun vor fi aprinse în Parcul 1 Decembrie, iar pe tot parcursul Zilei Naţionale orădenii vor circula gratuit cu mijloacele OTL.
Reprezentanţii Episcopiei Greco-Catolice, însoţiţi de executorul judecătoresc şi de jandarm,i au intrat, miercuri dimineaţa, cu forţa în Biserica din Vintere, retrocedată credincioşilor greco-catolici din localitate, şi au schimbat yalele locaşului, lăsând însă o cheie nouă şi pentru preotul ortodox. Episcopia Ortodoxă a Oradiei îi acuză pe catolici de agresiune şi intrare frauduloasă în lăcaş, iar pe jandarmi că şi-au depăşit atribuţiile.
Administraţia Bazinală de Apă Crişuri a recepţionat, marţi, lucrările de la acumulările Suplacu de Barcău, care are o capacitate 15 milioane metri cubi de apă, şi Ginta, cu o capacitate de 12 milioane metri cubi de apă. Investiţiile au o valoare totală de 46 de milioane de euro.
Şi în acest an, ceremonia oficiată de Ziua Naţională a României în centrul Oradiei va fi urmată de servirea "tradiţionalei" fasole cu ciolan, din care vor fi pregătite aproximativ 2.000 de porţii la Garnizoana Oradea.
Noua premieră a Teatrului Regina Maria din această stagiune este spectacolul "Ţiganiada", după epopeea cu acelaşi nume a lui Ion Budai-Deleanu, transpunând în acelaşi timp savuroasele aventuri ale şatrei de ţigani în vremurile de astăzi. Realizat după o dramatizare de Radu Macrinici şi regizat de Sorin Militaru, spectacolul va fi un musical, care va aduce în faţa publicului 35 de actori şi dansatori, îmbrăcaţi în costume ţigăneşti.
Bucătarul şef al unui restaurant din Oradea se luptă cu bucătari cunoscuţi din ţară pentru titlul de Top Chef. La 31 de ani şi având doar o şcoală profesională de bucătari, Ionuţ Lupu a reuşit să "fure" tehnici de la un maestru argentinian, iar acum obţine laude din partea unor specialişti ai artei gastronomice.
Dacă uneori îţi vine să te urci pe pereţi, acum ai şi unde s-o faci. Doi pasionaţi de căţărat şi de bouldering, adică de escaladă fără echipament specific, au deschis în centrul oraşului singura sală din Oradea unde se pot practica aceste sporturi.
Plutonierul Sarkadi Attila din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Bihor a participat în luna noiembrie la Campionatul Mondial de Wu Shu tradiţional, care s-a desfăşurat în China, reuşind să obţină locul al treilea la proba demonstrativă Shaolin Quan.