Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă din Bihor să meargă la olimpiadă și ea s-a întors cu locul I. Județul are cinci premianți la limba romani
Dintre cei șase elevi bihoreni calificați la Olimpiada Națională de Limba Rromani, ajunsă la a 23-a ediție, cinci s-au întors acasă cu premii. Rezultatele sunt cu atât mai lăudabile cu cât unii dintre elevi provin din familii modeste, fiind copiii unor părinți fără prea multă școală. De altfel, pentru una dintre elevele care au obținut premiul I la olimpiadă, profesorii au făcut chetă, ca să aibă toate cele necesare pentru deplasarea la olimpiadă, iar o altă elevă a mărturisit că își dorește să fie prima din familia ei care termină liceul.