Opinii

Vestea că atacul de pe strada Oneștilor a avut martori şi că niciunul n-a intervenit în niciun fel pentru a schimba deznodământul a îngrozit, pe bună dreptate, oamenii. Cineva a remarcat că dacă unul dintre martori ar fi claxonat (aşa cum în alte împrejurări se întâmplă în trafic, adesea nemotivat sau, în orice caz, inutil), atenţia agresorului putea fi distrasă şi exista o probabilitate de a-şi înceta atacul. Eu însumi sunt de părere că oricare dintre persoanele aflate în cele trei maşini putea face chiar mai mult...

Avem un nume nou de stradă în Oradea - strada Sucevei a devenit Strada Evreilor Deportați. Nu e o denumire prea fericită, însă nici una care să poată fi combătută cu prea multă tărie, fiindcă, la aproape 80 de ani de la acele evenimente oribile, sentimentul generalizat de vină încă există... Dar, rememorând la nesfârșit oribilitățile trecutului, ne facem oare un viitor mai frumos? Putem spera că viața copiilor noștri va fi mai liniștită și lipsită de pericole dacă le picurăm întruna în creiere amintiri despre felurile îngrozitoare în care au murit părinții și bunicii lor?

Hoi la, hoi la, noi merem a corinda! / Anu’ ăsta-i tare prost, / Cum nici unu’ n-a mai fost. / N-a fost an, ci băşcălie, / Pe motiv de pandemie! / De va fi la fel la anu’, / Vom lua boabe cu toptanu’. / Ascultaţi a mea corindă: ...

Eram DJ la o nuntă. Naş, un bărbat încă tânăr, înalt, bine făcut, foarte prezentabil, cu un pic de barbă elegant conturată şi ochi pătrunzători. Mirii îmi spuseseră că e preot, dar nu genul ăla întunecat şi sobru care bagă spaima în populaţie. Abia lansat pe vremea aceea, cântecul "Puşca şi cureaua lată" făcea furori, iar într-un moment de respiro al petrecerii dom' părinte l-a interpretat impecabil la microfon, în aplauzele întregii audienţe. Se simţea în vocea sa antrenamentul bun din timpul facultăţii. Spre finalul petrecerii, naşu' mi-a făcut un semn să mă apropii. "Am o rugăminte. Poţi să pui ceva de la Prodigy?"...

Toate ţepele din proiectul parcării de pe Independenţei sunt mizilic pe lângă ce ţeapă i-a tras Ludovic Orban lui Ilie Bolojan. Preşedintele Consiliului Judeţean credea că se poate bizui pe cuvântul şi onestitatea lui Orban. Dar el nu ştie că orice politician, chiar şi din Ardeal, după ce stă mai mult de un cincinal la Bucureşti, devine una cu miticii? În Orban nu poţi avea încredere nici dacă-i pui bocancul pe grumaz, tot va găsi o cale să-ţi fure plachiurile.

Vă amintiţi, poate, că la începutul primăverii speram cu toţii ca pandemia să ia sfârşit cât mai rapid prin găsirea unui vaccin care să prevină ciudata boală provocată de infectarea cu noul (pe atunci) coronavirus. După 9 luni, de-a lungul cărora au murit aproape 2 milioane de oameni, aproape 15.000 în România, "minunea" s-a produs. Nu doar că s-au realizat câteva vaccinuri suficient de eficiente, dar primul ajunge şi în România. Iar asta graţie apartenenţei la Uniunea Europeană. Vă imaginaţi, mai ales deştepţii care zic că suntem o "colonie", în ce hal am fi fost în afara UE?

Am trimis nişte acte prin poştă, la începutul lunii septembrie, unei instituţii a Statului Român. Aveam nevoie de nişte modificări într-un certificat şi adunasem cu grijă toate actele necesare. Din pricina pandemiei, mi s-a recomandat să nu le depun personal, ci să le trimit prin poştă. Nu era grabă mare, nu eram contra-timp, aşa că le-am vârât într-un plic şi am trimis o recomandată.

Noul primar a ieşit la rampă cu câteva veşti care ne pot arăta direcţia în mandatul său. Oradea se va împrumuta pentru construirea de parcări: la Catedrala ortodoxă, pe strada Iosif Vulcan, la Piaţa Cetate şi, cea mai importantă, la Spitalul Judeţean. Cred că ultima trebuia făcută de acum cinci ani, iar celelalte trebuiau finalizate ca să ne putem concentra pe parcările din cartiere.

Negocierile pentru formarea guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR sunt comentate cu o înverşunare specifică galeriilor de fotbal, cu schimburi de "Hai ai noştri, huo ai voştri!" pe care suporterii partidelor şi le aruncă unii altora pe Facebook, în timp ce şefii lor joacă ministerele după reguli când de monopoly, când de popa prostu’.

Când am citit apelul disperat al redactorului-şef de la Familia, domnul Traian Ştef, m-am gândit că preşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan, a luat-o razna. Eram informaţi că revista veche de peste 160 de ani va fi desfiinţată de călăul culturii orădene şi, implicit, naţionale. Imediat, la demers s-au raliat zeci de oameni oripilaţi de această acţiune sălbatică şi toţi şi-au postat pe Facebook poze cu hashtagul "no culture, no future"...

După ce câştigă alegerile, preşedinţii spun o propoziţie standard, special concepută pentru a reunifica poporul divizat de campania electorală: "Voi fi preşedintele tuturor (românilor, în cazul nostru)!". Adică, indiferent dacă ai votat cu mine, cu celălalt sau chiar dacă nu ai votat deloc, eu voi fi preşedintele tău şi voi avea grijă de tine. E o formulă frumoasă, o invitaţie la pace şi reconciliere, unul dintre puţinele semne de eleganţă emise în mediul politic. Dar drumul de la vorbă la faptă e mai lung decât cel de la profesor la preşedinte de ţară...

Iată că în preajma Crăciunului s-a produs o minune! În ciuda tuturor aşteptărilor, cum că şeful Consiliului Judeţean va intra cu satârul reducerilor la Filarmonică, măcelul nu a mai avut loc. Deja coriştii îşi căutau locuri de muncă, iar duşmanii lui Bolojan îşi scriseseră mesajele de indignare, numai bune de a fi postate pe Facebook.

Zeci de mesaje mi-au inundat mesageria săptămâna trecută, şi cred că nu doar mie, cu un video prin care un ştiut publicist clujean făcea lobby pentru Ilie Bolojan premier. Culmea, fost membru PSD, ceea ce ar părea paradoxal dacă pentru acelaşi Bolojan nu ar fi pledat şi USR-işti din Bihor, ca Silviu Dehelean, şi de aiurea...

S-a făcut un scandal uriaş pe tema cuvântului jignitor, rasist şi discriminator pe care arbitrul Sebastian Colţescu l-a rostit la adresa antrenorului camerunez al unei echipe turceşti. Adică Colţescu, ca să-l identifice pe respectivul, i-a spus unui negru că-i negru. Cum secundul vorbeşte şi franceza, acesta a presupus că termenul negru din română e sinonim cu negro din franceză, care, într-adevăr, e jignitor, pentru că înseamnă cioară. Nefericitul Colţescu! Dacă-i spunea cioară, totul era în regulă, că respectivul nu s-ar fi prins...

Viorel Cataramă a cheltuit un munte de bani şi a alergat pe acelaşi culoar cu AUR (nici nu cred că şi-a dat seama, cum era îmbătat de propriul ego), dar a fost „descalificat” lamentabil, pe când AUR a devenit „campion” (este încă o necunoscută suma de care a dispus acest „partid”, dar mică nu poate fi, după cum nici provenienţa banilor prea albă nu pare).

Solidaritatea este un element tot mai rar de găsit la neamul nostru. Când riveranii au aflat că în Aleşd urmează să treacă centura prin cartierul lor, imediat cei 750 de oameni care locuiesc în cele 16 case afectate au pus de-o petiţie. Până atunci, însă, nu le-a păsat de cele 300 de case cu (să respectăm proporţiile) 14.000 de locuitori scuturaţi zilnic de miile de TIR-uri care brăzdează centrul Aleşdului.

Nu ştiu de ce, dar azi mi-am adus aminte de un proverb spus de colegii mei saşi în vremea facultăţii: "Fie Johann cât de prost, înalt să fie să poată ajunge la slănină". Se pare că preşedintele ţării chiar are ghinion. După cum au căzut zarurile la alegeri, nu-l mai văd cum poate să aibă Guvernul său, pentru că va trebui să le dea posturi şi aliaţilor liberalilor. În schimb, a reuşit să aibă premierul său.

Votul nu a fost creat pentru a-i aduce în funcţii pe cei mai buni, ci pentru a inventa alternanţa la putere. Cine a făcut democraţia ştia că poporul nu poate vota la nesfârşit cu aceiaşi oameni sau aceleaşi culori, ştia că părerile şi viziunile i se schimbă o dată la câţiva ani şi a considerat că, privind în ansamblu, se creează astfel un oarecare echilibru între forţe, care previne alunecarea spre dictatură.

Pentru cei care sperau asta, o veste tristă: PSD-ul nu este un partid pe cale de dispariţie. Dimpotrivă, e asemenea lui Iliescu, un bătrân care se încăpăţânează să rămână verde (a se citi roşu). Are electoratul său solid, format din nostalgicii, socialiştii, comuniştii şi stângiştii de stil nou, din pomanagiii şi dependenţii de ajutoarele sociale, din sudiştii şi tuciuriii patriei, uşor de cumpărat cu mărunţiş, din bugetari şi lefegii plantaţi şi lăsaţi să sporească şi să rodească prin pleiada de instituţii publice susţinute din greu de pălmaşii şi "liberalii" naţiei...

Urnele au vorbit, iar la acest moment rezultatele alegerilor legislative se cam cunosc. În ultimele zile înaintea scrutinului m-am îngrijorat, ca mulţi alţii, văzând revirimentul PSD din sondaje, aşa că una dintre ipoteze, deloc neplauzibilă, e ca acest partid nefast, producătorul celor mai mari dezastre din istoria noastră contemporană, să se fi clasat pe primul loc în preferinţele cetăţenilor care au votat.

Atunci când votez simt că o parte din putere este în mâinile mele. Și da, puterea este în mâinile mele pentru că, votând cinstit, demonstrez că mă respect pe mine și pe cei din jurul meu. Votez și astăzi. Votez pentru că am încredere că odată și odată totul se va schimba în bine, votez pentru că mă respect, votez pentru că România are nevoie de votul meu și votez pentru că este nevoie să se treacă la fapte, nu doar la vorbe.

În mandatul care acum se sfârșește, cel mai bine reprezentată categorie de oameni ai muncii în Parlament a fost cea a pușcăriașilor. Ieșiți la vot, ca să nu mai trebuiască să mergem cu copiii și nepoții în frig la proteste, numai pentru că niște lepădături, în virtutea mandatelor de parlamentari, cred că pot face ce vor cu țara asta! Cei care au ceva de spus să vină la vot sau să tacă pe veci, că regretele târzii nu-s de niciun folos.

Zilele trecute am vorbit cu surse din Consiliul Judeţean şi de la una dintre instituţiile subordonate unde personalul va fi înjumătăţit. În aparatul propriu al CJ Bihor, concursurile pentru ocuparea posturilor rămase s-au desfăşurat săptămâna trecută, deocamdată fără să conteste nimeni corectitudinea lor. Dar, dacă ar fi să acuze cineva ceva, ar putea fi chiar noua conducere. O funcţionară a fost prinsă copiind (ceea ce şefii CJ nu au anunţat, şi rău au făcut!), deşi bibliografia de concurs n-a conţinut noţiuni de astrofizică, ci doar normele legale ce reglementează administraţia judeţeană.

În iureşul creat de cifrele tot mai alarmante ale pandemiei a trecut aproape neobservată ideea ministrului Sănătăţii ca pe viitor spitalele să treacă înapoi în subordinea Ministerului. Mai grav decât atât, această idee a fost agreată şi de preşedintele ţării, semn că, după ce lucrurile se vor linişti, vom avea parte de numeroase surprize...

Ieşirile publice recente ale arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, sunt nişte consecinţe fireşti ale slăbiciunii Statului Român şi a instituţiilor sale în faţa Bisericii Omniprezente Române Cum bine ştim, în România nu se câştigă alegeri fără ajutorul făţiş (şi complet ilegal) al popii din sat, aşa că, odată ajunşi la putere, politicienii tac şi le înghit prelaţilor derapajele, lăsându-i să se transforme în monştri mai presus de orice...

Perioada asta de mare încercare psihică scoate din oameni nu atât lucrurile bune, cât, mai ales, pe cele rele, în fruntea lor aflându-se perechea cea mai groaznică din bagajul uman - răutatea şi prostia. Autopropulsate de propriile lipsuri, acestea colindă mână în mână în spaţiul public, înjurând şi blestemând tot ceea ce nu este după chipul şi asemănarea lor.

De ce-mi pare acum BOR precum Suedia supra-modernă în context de pandemie laică? Păi avem parte de sumedenie de pelerinaje sau liturghii în masă, urmate de apeluri naționale ale Patriarhiei pentru donat plasmă tămăduitoare… Deci strămoșeasca noastră biserică îngăduie, ca să nu zicem păstorește, imunizarea în masă. De pildă, la slujbele Mănăstirii de pe Făcliei dar și la alte biserici orădene (nu la toate!) se umplu parcările până la refuz.

În primul rând, cred că ar trebui să definim ce însemnă drum de centură. O centură în adevăratul sens al cuvântului ar trebui să fie suficient de îndepărtată de oraş, încât, atunci când o străbaţi, abia să întrezăreşti localitatea pe care o ocoleşti. Practic, nici Oradea nu mai are centură, şoseaua e deja un inel interior al oraşului. Dar aşa cum e, centură sau nu, ne foloseşte de minune şi fără ea am fi fost cu nervii la pământ!