Opinii

Mi-ar fi plăcut să asist la o dezbatere publică a candidaţilor la Primăria Oradea. Dacă mulţi ar fi fost curioşi să vadă cum îl încolţesc chalengerii pe favoritul Florin Birta, eu aş fi vrut să aflu şi alte lucruri care pot determina viitorul urbei. Am constatat, din programele prezentate, că niciun candidat n-a spus clar ce va face cu proiectele în derulare, cu cele ce urmează să înceapă şi cu cele aflate doar în faza de început. Să fie acesta un semn că distinşii contracandidaţi ai liberalilor nici nu-şi imaginează să ajungă la butoanele Primăriei?

Sunt situații în viață în care pur și simplu simți că nu ai soluții de a ieși din criză. Priviți ce se întâmplă la Școala Oltea Doamna! Șoferii se enervează că traficul se blochează atunci când părinții vin să-și scoată copiii de la ore. Pe lângă nenorocirea asta cu traficul, mai sunt și lucruri care țin de lipsa noastră de organizare. Mergeți la amiază la orice școală și veți vedea puhoi de părinți, înghesuiți unul în altul ca-n noaptea nunții, în așteptarea odraslelor. Adică îi chinuim pe micuți cu distanțare fizică, cu măști, băști și dezinfectanți, dar marele pericol planează asupra părinților și bunicilor care socializează fără să vrea.

Alegerile de anul acesta mă duc cu gândul la modelul şi actriţa Farrah Fawcett, o frumuseţe celebră în anii '70-'80, a cărei plecare în lumea celor drepţi a trecut aproape neobservată. De ce? Pentru că a avut ghinionul să moară în aceeaşi zi cu Michael Jackson, când internetul era să se blocheze la nivel global din pricina căutărilor despre subiect. Aşa sunt şi alegerile de anul acesta - au neşansa să se întâmple în anul Covidului.

Dacă ar fi după mine, aş pune alegerile numai toamna-iarna. Nu neapărat fiindcă în sezonul rece şi ploios nu se votează pe mititei şi bere, ci mai ales pentru că atunci tot românul simte ce bine-i să aibă asfalt ca să nu îşi ude picioarele, încălzire ca să nu dârdâie în case şi apă caldă să se îmbăieze. Toate, binefaceri ale unui trai civilizat, care nu vin de la sine, ci din buna gospodărire a localităţilor, şi care ar trebui să definească nu doar marile oraşe (în cel mai mare, Bucureşti, crapă toate reţelele, dar încep şi în altele), ci şi aşezările rurale. 

Nu cred că există zi în care diverşi politicieni şi colegi de-ai lor din administraţie să nu cadă acest examen. Iar liberalii - zic de ei fiindcă ei sunt acum la butoane - nu fac, din păcate, excepţie. Prima zi a anului şcolar a fost cea în care şi-a luat un 4 chiar şeful Inspectoratului Şcolar Bihor, Virgil Blage, prin interdicţia stupidă de a permite accesul jurnaliştilor în unităţile de învăţământ...

Una dintre marile teme abordate de ceva vreme în Oradea este problema demolărilor. Poporul, încă traumatizat de epoca Ceauşescu, tinde să bage în aceeaşi oală demolarea unei clădiri, care prin soluţii ingenioase ar fi putut fi salvată cu raderea de pe faţa pământului a unor coşmelii pline cu mizerii şi şobolani. În această problemă spinoasă, deputatul Szabó Ödön vine cu o idee care mie mi se pare de bun-simţ...

Mi s-a părut întotdeauna fascinantă explozia de hărnicie din timpul campaniilor electorale. Se muncește cu foc, se inaugurează în draci, se taie panglici cu spume, se transpiră muncitorește, exact cum fac elevii codași în ajunul tezelor. Îi blamăm mereu pe conducători pentru că nu-și fac treaba, că nu sunt profesioniști și serioși și pentru câte și mai câte, dar nu-i lăudăm niciodată pentru programarea perfectă a inaugurărilor din perioada de campanie.

Gata, se pare că vom avea un stadion cu doar 16.000 de locuri, spre nemulțumirea nostalgicilor care-și aduc aminte că într-o sută și ceva de ani de fotbal orădean am avut o dată 25.000 de  spectatori la un meci. Dar era pe vremea când la televizor îl vedeam numai pe Ceaușescu, iar la unguri ne uitam extaziați la partidele dintre Tatabanya și Salgotarjan.

Oricât ai încerca să-ţi păstrezi firea, nu poţi să nu constaţi că pentru câteva voturi, cred că şi acelea iluzorii, există politicieni care îşi fac campanie la modul greţos. Unul dintre ei, de altfel fruntaş în întrecerea pe ramură, este şeful PSD Bihor, Ioan Mang, vicepreşedinte la Consiliul Judeţean.

Anul acesta va fi pentru noi un fel de 1989, ne vom împărți viața în perioade raportându-ne la el - înainte de 2020 și după 2020. A fost anul cu muncă mai puțină, cu stat mult pe acasă, cu câștiguri mai mici, cu reașezări financiare, cu mai multă cumpătare, cu concedii pe apucate sau deloc. A fost și anul unei noi diviziuni între oameni - cei care cred și cei care nu cred în Covid, de parcă am vorbi despre o divinitate inventată acum mii de ani, în zorii întunecați și năclăiți de necunoaștere ai civilizației umane.

Nu mai puţin de 7 politicieni pretind să fie votaţi pentru a ajunge la conducerea Primăriei Oradea şi alţi 8 la cea a Consiliului Judeţean Bihor. Recunoscând dreptul de a candida pe care îl are fiecare cetăţean român care îndeplineşte criteriile legale, nu aş da atenţie, ca alegător, decât unei singure categorii de candidaţi: cei care au un program, un set de proiecte pe care vor să le pună în aplicare în fiecare domeniu de competenţă administrativă.

Se spune că, deși va pleca la Consiliul Județean, tot Ilie Bolojan va conduce Primăria Oradea, mai ales că i-a dat aşa mult de lucru lui Florin Birta încât acesta ar avea nevoie de trei mandate ca să ducă la bun sfârșit toate proiectele începute.

Ce alegeri interesante vom avea anul acesta! Au început deja să ne invadeze atenția fotografiile candidaților acoperite regulamentar cu măști de protecție. Pentru un ins care vrea să ajungă într-o demnitate în urma votului, acoperirea parțială a chipului poate fi o problemă serioasă. Cum îl vor recunoaște alegătorii? Cum vor face diferența între el și ceilalți? Cum vor ști că el este cel mai bun, mai deștept și mai frumos?

Vestea că austriecii de la Strabag au câştigat licitaţia Centurii care va lega Oradea de Autostrada A3 m-a bucurat de două ori. O dată pentru că se face un pas important pentru una dintre cele mai mari şi mai utile investiţii pentru urbe, iar apoi pentru că am, în sfârşit, ocazia să-i văd pe austrieci cum trudesc sub soarele nemilos al Bihorului, la turnat de betoane şi asfaltări.

Mărturisesc, mă socot creştin. Nu unul model, nelipsit duminica la Liturghie, ci unul mai liberal, fericit că Dumnezeu e peste tot, nu doar în Biserică. De aceea, mă grăbesc s-o spun, apelativul din titlu privitor la fraţii penticostali şi baptişti nu are nicio intenţie peiorativă şi nu-i nicio "şopârlă", sugerând că unii poartă pe chipuri "măşti" care ascund.

Am - desigur, cu excepţiile de rigoare - o părere proastă despre prototipul "consumatorului standard" de Facebook. Îl numesc adesea "cititor de titluri" şi îl asemăn unui alt tip de biped, cu mersul un pic mai dezechilibrat, şi anume "cititorul de etichete" (etichete de sticle, evident), coeficientul de inteligenţă situându-se, chiar dacă din pricini diferite, cam în aceeaşi zonă. 

Dacă nu eşti rupt de realitate şi te interesează cum vei trăi în următorii (cel puţin) 4 ani în Oradea şi în Bihor, vânzoleala electorală nu te poate lăsa indiferent. Iar când auzi banalităţile şi prostiile debitate de cei mai mulţi candidaţi, n-ai cum să nu te revolţi, să te deprimi ori să te amuzi, depinde de conştiinţă, temperament, dispoziţie. Majoritatea dintre ei fac "declaraţii de principii" de la roz la rogvaiv.

Ioan Mang poate ajunge preşedinte al Consiliului Judeţean numai dacă alegerile se fac pe categorii de vârstă şi el participă singur la +60. În rest, Bolojan poate de pe acum să facă lista cu atârnătorii de partid care vor părăsi instituţia, cu nevestele de popi care-şi găsiseră sinecuri şi cu ceilalţi piloşi oploşiţi în darnicul sistem bugetar. Marea provocare a lui Bolojan nu va fi să construiască parcuri industriale, să bage gaz şi canalizare, să facă drumuri şi dispensare, să ctitorească şosele şi abatoare. La asta se pricepe şi nu are cum să dea greş. Altele vor fi piedicile ce-i vor ieşi în cale...

Am tot ezitat să vorbesc despre proiectul cu ţepi de deasupra parcării din Centru pentru că, sincer, la fel ca şi colegul meu Lulu Cremeneanu, nu prea pricep proiectul. Nu că nu ştiu citi nişte planşe, dar nu mă dumiresc nicicum cum va să funcţioneze instalaţia aceea. Din start văd o hibă uriaşă din punct de vedere al punerii în operă...

Cu cariera politică limitată de la centru, Ilie Bolojan pare să-şi fi atins poziţia maximă în partid. Popularitatea sa la nivel naţional ca primar harnic acţionează parcă împotriva sa în PNL. Sondajele spun că nu ar fi avut probleme să câştige un nou mandat la primărie şi să tragă după el o majoritate confortabilă în Consiliul Local, dar nu cred că-şi doreşte să ajungă cel mai longeviv primar din România...

I-am zis-o, încă din faza în care încă oscila (sau nu voia să confirme ce plănuiește), că e condamnat să candideze la Consiliul Județean. Bolojan era condamnat să preia Județul fiindcă doar el poate să repare, într-un timp record și cu barda, ceea ce au stricat acolo o serie de nepricepuți, corupți și ticăloși, dintre care nu cei din urmă sunt chiar înaintașii săi liberali (liberali după carnetul de partid, căci nu aveau decât anvergura unor popi de țară).

Am o mare admiraţie pentru cei care nu cred în Covid, care nu dau doi bani pe regulile stabilite de Guvern şi care au reuşit să afle, prin propriile mijloace, că Uniunea Europeană ne dă bani grei, chipurile,  pentru fiecare mort care ar fi decedat din cauza coronavirusului...

Sunt curios să văd cum o mai scoate la capăt Primăria Oradea de data asta. A vrut să găsească o soluţie pentru acoperişul parcării de pe Strada Independenţei şi, pentru a nu fi acuzată de totalitarism, a organizat concurs. A făcut un regulament (contestat de Ordinul Arhitecţilor din România), a adunat un juriu, a stabilit un termen limită şi tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să numere punctele primite pe fiecare proiect, să facă un clasament şi să declare un câştigător. Acum mai trebuie doar să scoată castanele fierbinţi din foc cu propriile mâini.

Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.

După formula standard de încheiere, „Lucian Cremeneanu, Pro TV”, am rămas trăsnit: oamenii care îmi fuseseră public de ocazie au început să aplaude! „Bravo, bă!”, a strigat cineva. După care s-au întors cu toții la incendiu...

Cu cât se apropie alegerile, cu atât sunt mai stridente bizareriile politice, iar ale liberalilor, ai căror lideri au dat uitării deviza "Prin noi înşine", de dragul grefelor de sorginte PSD-istă, întrec închipuirea....

De câte ori se apropie campania electorală, cei 200.000 de arhitecţi orădeni se reactivează, şi aşa aflăm pentru a nu ştiu câta oară că spânzurătorile montate acum patru ani în centru sunt hidoase, cutia de conserve din staţia de tramvai e horror, iar cârciuma nou deschisă nu se simte mai bine nici ea. Trăim în epoca "mai bine să nu se facă nimic decât să se facă prost". Dacă nu se face prost, se face cu întârziere. Iar dacă se face bine şi la timp, banii puteau fi folosiţi în cu totul altă parte. 

Tenacele primar Ilie Bolojan nu a renunțat niciodată la ideea de a face Oradea cu adevărat mare. Doar că, după eșecul referendumului pentru unirea cu Sânmartinul, și-a schimbat tactica. Și-a dat seama că nu doar PSD-ul lui Mang a fost cel care a pus talpă proiectului, ci și UDMR-ul, speriat că echilibrul etnic din Oradea se va frânge, în contextul în care în cea mai bogată comună a județului etnicii români sunt majoritari...

Urlă mulţi oameni pe internet că nu le place centrul istoric al oraşului Oradea şi cam au motive de supărare. S-au făcut lucrări nepotrivite cu vecinătatea, cu ansamblul zonei, s-au ridicat câteva construcţii în stilul NIP (Nuca In Perete), s-a mai dat cu culori neinspirate... Să nu mai vorbim de sistemul de iluminat din Piaţa Unirii, unde poţi face trafic de arme după lăsarea întunericului, fiindcă nu te vede nimeni. Iar clădirile din jur, frumos renovate, stau scufundate într-o nemeritată obscuritate până răsare soarele. Păcat!

Ştiu că nu sunt original cu întrebarea, dar nu "originalitatea" ne lipseşte nouă (ba dimpotrivă, avem aşa multă încât se scufundă în fabulaţie), ci mai degrabă bunul-simţ. Aşadar: când se strică maşina familiei, i-o duci la reparat unui mecanic sau unui lăutar? Şi dacă răspunsul este cel corect, atunci de ce ţi-ai încredinţa sănătatea nu medicilor, ci gălăgioşilor care susţin că "virusul nu există" ori că-i "inofensiv" cu aceeaşi tărie cu care acum câteva secole înaintaşii lor ziceau că Pământul este plat şi că anemia se tratează cu lăsare de sânge?