Mai multe autobuze spre şi din Podgoria
Regia de Transport Local a suplimentat cursele de autobuz de pe linia 15, care ajunge în cartierul Podgoria, inserând o nouă plecare de la Hotel Continental la ora 20.35 şi o întoarcere din Podgoria la ora 21.
Regia de Transport Local a suplimentat cursele de autobuz de pe linia 15, care ajunge în cartierul Podgoria, inserând o nouă plecare de la Hotel Continental la ora 20.35 şi o întoarcere din Podgoria la ora 21.
Conform contractelor încheiate cu RER Ecologic Service, în Oradea par a locui doar părinţi fără copii, ori copii cu doar un părinte! Acesta este motivul pentru care, explică directorul operatorului local de salubritate, Gabriela Mălinaş, orădenii rămân cu gunoiul în faţa casei.
Unii locuitori din zona străzilor Dacia, Decebal, Doina, Vasile Conta, Alexandru Odobescu, Menumorut, Eroului Necunoscut, Păcii, Sportului şi Rozmarinului vor rămâne marţi şi miercuri fără apă caldă, datorită unor lucrări de reparaţii pe care le desfăşoară angajaţii Electrocentrale.
Dintr-o greşeală a comisiei de Bacalaureat, o întreagă clasă de la Liceul Don Orione a fost dezavantajată la examenul de informatică, alegându-se cu note mai mici. Absolvenţi de mate-info neintensiv, elevii au primit la proba de informatică subiecte specifice profilului intensiv, iar corectura s-a făcut după grila greşită, astfel că fiecare a pierdut un punct la notă.
Sâmbătă debutează la Curtuişeni Festivalul Lebeniţei, ce va avea un program încărcat cu muzică, dans, sport şi concursuri, precum cea mai frumoasă şi gustoasă lebeniţă sau cel mai bun băutor de bere.
Din cei 206.000 de locuitori ai oraşului, doar 140.000 plătesc pentru gunoiul pe care îl produc, încheind contracte cu operatorul licenţiat de salubritate. Dacă până acum deşeurile celor peste 60.000 de şmecheri se adunau pe socoteala tuturor celorlaţi, situaţia se va schimba. Poliţia Comunitară verifică fiecare adresă în parte şi cere orădenilor să declare numărul real al persoanelor care locuiesc în imobilele respective. Dacă nu, plătesc amenzi.
Deputatul Lakatos Peter consideră că, pentru a ajuta sectorul privat al economiei să reia ciclul de producţie, statul ar trebui să-şi plătească datoriile către privaţi, astfel încât în aprilie 2011 aceste arierate să ajungă la zero.
Începând de vineri, capătul de linie al autobuzelor 10 va fi în Piaţa Devei. Modificarea se va păstra cât timp se va lucra la reabilitarea reţelei de apă de la intersecţia străzilor Haţegului şi Densuşianu cu Piaţa Ignatie Darabant.
Până anul viitor, drumul judeţean 763 între Boga şi Padiş va fi închis circulaţiei rutiere de luni până vineri între orele 8 şi 20, întrucât se realizează lucrările de reabilitare şi modernizare a şoselei.
Mai multe şcoli din Bihor îşi caută noi sedii după ce clădirile în care funcţionează au fost retrocedate bisericilor. Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida şi Grupul Şcolar Sanitar Vasile Voiculescu sunt două dintre unităţile de învăţământ importante ale căror clădiri au fost revendicate şi pe care, dacă vor fi evacuate, nimeni nu ştie unde să le mute.
Universităţii din Oradea i s-au alocat anul acesta 199 de bilete pentru taberele studenţeşti, din care 123 la mare şi 76 la munte. Numărul tichetelor este mai mic decât anul trecut cu 50 de locuri, iar în plus, cel mai probabil studenţii orădeni vor trebui să meargă până la Cluj-Napoca sau la Timişoara pentru a intra în posesia lor.
Bihorul are nevoie de voluntari dispuşi să identifice locurile pline de gunoaie, astfel încât pe 25 septembrie judeţul să se schimbe la faţă, scăpând de deşeurile abandonate pe malurile râurilor, în păduri sau pe marginile drumurilor.
Poliţiştii de frontieră din Borş au prins, în mai puţin de două ore, trei grupuri de câte doi moldoveni care au încercat să treacă ilegal graniţa spre vestul Europei. Toţi cei şase moldoveni şi-au obţinut cărţile false de identitate de la aceeaşi persoană, însă s-au despărţit în autoturisme separate, în speranţa că vor trece neobservaţi.
În urmă cu câteva săptămâni, o echipă de muncitori care lucra la toaletarea unor copaci pe strada Aluminei, a salvat o femeie în vârstă care căzuse în balcon şi nu se mai putea ridica. Totul, după ce, aflându-se în braţul telescopic, la nivelul etajului 1 al unui bloc, un muncitor a auzit-o pe femeie strigând după ajutor, iar apoi a intrat în casă şi a ridicat-o. Vezi cine este el, dar şi colegii care l-au ajutat în misiune.
Cu fonduri europene, elevii şcolilor din Avram Iancu, Cărăsău, Bogei, Leş şi Şuncuiuş vor fi ajutaţi de profesori să înţeleagă importanţa şcolii şi să nu o abandoneze. În cele cinci sate, riscul abandonului este printre cele mai crescute din Bihor, întrucât acolo sunt cei mai mulţi copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate.
Prima ediţie de Lecturi Urbane din Oradea a adunat circa 100 de persoane de toate vârstele, care măcar pentru câteva minute s-au oprit şi au citit în Parcul Magnoliei. Cea mai mare căutare au avut-o romanele de dragoste şi cele poliţiste, însă au fost şi orădeni care au citit cu interes manuale de limba română sau franceză.
În faţa a sute de prieteni şi rude, emoţionaţi şi mândri deopotrivă, 99 de absolvenţi ai promoţiei iulie 2010 a Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră Avram Iancu din Oradea au jurat să lupte împotriva migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere.
Primarul Ilie Bolojan a decis, în urma unei discuţii cu ministrul sănătăţii, Cseke Attila, să mute secţia de psihiatrie pediatrică de la Spitalul Clinic de Psihiatrie la Spitalul Municipal, iar o secţie de neurologie la Spitalul Judeţean. Astfel, Spitalul de Psihiatrie rămâne cu şapte secţii: două de neurologie şi cinci de psihiatrie.
Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, a anunţat că i-a oferit premierului Ungariei, Viktor Orban, documentaţia aferentă unor cazuri de "deturnare" a unor sponsorizări oferite de guvernul ungar organizaţiilor minoritare din Transilvania, dar şi cazurile unor colaboratori ai Securităţii care "ameninţă securitatea naţională" a Ungariei.
Faţă de anul trecut, Universitatea din Oradea a primit o stea în plus din partea Coaliţiei pentru Universităţi Curate în Topul Integrităţii Universităţilor Publice. Astfel, în acest an, Universitatea orădeană este cotată la fel ca Universităţile Politehnice din Bucureşti şi Timişoara.
Convins că dacă vor fi uniţi, maghiarii din România vor obţine autonomia, vicepreşedintele Parlamentului European Laszlo Tokes spune că nu înţelege isteria creată după nişte "afirmaţii nevinovate" de-ale sale şi că nu vede o problemă în modificarea Constituţiei în favoarea autonomiei Ţinutului Secuiesc, întrucât legea fundamentală nu este Sfânta Scriptură.
Orădenii sunt îndemnaţi să citească în aer liber, alături de alţi pasionaţi de cărţi. După modelul unor evenimente similare organizate în alte oraşe, vineri vor avea loc în Oradea primele "Lecturi urbane", o întâlnire la care oricine e liber să vină pentru a citi.
Vi s-a întâmplat să aveţi simptome de răceală în plină vară şi să nu ştiţi din ce cauză? Aflaţi că s-ar putea să fiţi alergic la ambrozie, o plantă care înfloreşte mai târziu decât celelalte şi care, din august până în septembrie, cauzează alergii severe din cauză că produce polen în exces. Iar autorităţile nu ştiu să o stârpească...
Cornelia Deiac, Lenard Norbert, Alexandra Keri, Lorena Pop şi Antonia Miclău sunt câteva din numele cu care Universitatea din Oradea se mândreşte. Asta pentru că toţi au adus la Clubul Sportiv al Universităţii titluri de campioni naţionali la tir şi la atletism.
Consiliul Local şi Consiliul Judeţean au donat Universităţii din Oradea porţiunea de teren situată între campusul 2 al Universităţii şi terenul primit anul trecut de la aceleaşi instituţii. Astfel, campusul de vizavi de Universitate se întregeşte acum, devenind unitar.
După ce Facultatea de Medicină şi Farmacie a combătut cu succes copiatul la examenul de admitere folosind aparatură de bruiaj a căştilor hands-free invizibile, rectorul Cornel Antal s-a interesat cât ar costa o astfel de investiţie la Universitate, dorind să doteze fiecare sală de examen cu asemenea aparatură. Totodată, Antal îşi încurajează colegii să pedepsească drastic copiatul la examene.
Mai multe grile de evaluare a cadrelor didactice universitare orădene vor fi analizate de Comisia de cercetare disciplinară, pentru că respectivii profesori fie au obţinut un punctaj prea mic la evaluare, semn că nu au desfăşurat activităţi de cercetare sau perfecţionare, fie au punctaje uriaşe, cu mult peste medie, ceea ce înseamnă ori că sunt nişte genii, ori că şi-au "umflat" activităţile.
Primăria desfăşoară proiectul "Cadastrul verde al municipiului Oradea", la finalul căruia va fi creată o bază de date ce va cuprinde fiecare spaţiu verde din oraş, dar şi fiecare pom. Pe lângă faptul că se va şti exact câţi copaci sunt în Oradea, proiectul va fi oferi date concrete despre arbori, precum specia, diametrul sau vârsta.
Judeţul Bihor e pe primul loc în ţară privind numărul de solicitări depuse în cadrul programului "Casa Verde". Deşi fondurile alocate judeţului s-au epuizat, Agenţia pentru Protecţia Mediului mai înregistrează dosare, întrucât fondurile nefolosite de alte judeţe vor fi redistribuite.
Asistenta şefă a Spitalului de Obstetrică-Ginecologie din Oradea, Daciana Sabău, a demisionat din funcţie. După ce directoarea medicală, Liana Antal, a fost mazilită de primarul Ilie Bolojan, iar directoarea financiar-contabilă, Monica Hercuţ, şi-a dat şi ea demisia, conducerea Maternităţii va fi cu totul alta faţă de cea de dinaintea preluării spitalului de către Primărie.