Extinderea Oradiei moderne a început prin "înghiţirea" unor sate învecinate, primul dintre acestea fiind şi unul dintre cele mai bogate. Aflat pe locul doi în clasamentul celor mai populate cartiere ale oraşului, cartierul Nufărul îşi are originea în vechiul sat Seleuş, dezvoltat cu încetinitorul din secolul XIII şi complet urbanizat în doar cinci decenii.
Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea găzduieşte, de acum, o nouă expoziţie permanentă. Este vorba despre o colecţie de piese arheologice descoperite sub Palatul Princiar odată cu cercetările arheologice realizate în timpul restaurării fortăreţei.
Una dintre puţinele scriitoare reprezentative în spaţiul românesc de la sfârşitul secolului 19 a fost orădeanca Lucreţia Suciu. Născută în 1859 în Velenţa Oradiei, ca fiică de protopop şi cu mamă poetă, Lucreţia a făcut şcoala la Institutul Ursulinelor.
Pasionaţii de istorie şi nu numai sunt invitaţi, în Joia Mare, la Muzeul Cetăţii, unde, în Corpul K, va fi inaugurată expoziţia "Rezistenţă şi represiune în Bihor". Cei interesaţi vor putea descoperi, astfel, istoriile celor care au suferit în închisorile comuniste sau la Canal şi vor putea afla date inedite despre centrele de detenţie din Oradea şi din ţară.
Oradea a experimentat sistemul de sorginte sovietică cu trei decenii înainte de comunizarea ţării. Între Marea Unire şi intrarea în oraş a trupelor conduse de generalul Traian Moşoiu, în primăvara anului 1919, oraşul a făcut parte din Republica Ungară a Sovietelor condusă de Kun Béla.
Oradea este cunoscută încă din Evul Mediu ca un centru de desfacere a mărfurilor aduse din diferite zone. La începutul secolului XX, țăranii bihoreni obişnuiau să vină săptămânal la târg cu produse de toate felurile. Vorbim despre cultivatorii de legume și fructe, crescătorii de animale și meșteșugari diverşi. La o simplă privire pe harta Oradiei din anul 1900, descoperim două puncte importante ale orașului unde se făcea comerţ...
Casa Roth, situată pe strada Vasile Alecsandri nr. 3, aparține stilului arhitectural art-nouveau. Edificat în anul 1912, imobilul a fost ultima realizare a arhitectului Mende Váler în Oradea şi unul dintre ultimele palate construite în centrul orașului înaintea Primului Război Mondial. Denumirea clădirii provine de la proprietarul său, Róth Henric, care avea şi un magazin de îmbrăcăminte la parter.
În faţa unei săli arhipline, poetul, prozatorul şi politicianul Varujan Vosganian și-a lansat, vineri, cea mai nouă carte, la Cetatea Oradea. Este vorba despre romanul istoric "Copiii războiului", care a adunat zeci de persoane la librăria Ratio et Revelatio.
Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea s-a îmbogăţit cu o nouă expoziţie permanentă. La etajul întâi, pe culoarul dedicat cultelor religioase, a fost deschisă, vineri, oficial, secţiunea Episcopiei greco-catolice. Aceasta vine să completeze secţiile deja existente, dedicate episcopiilor romano-catolică şi reformată.
În perioada interbelică, Oradea s-a extins cu câteva noi cartiere organizate după modelul american al străzilor paralele şi perpendiculare, realizate în urma reformei agrare din 1921, când au fost împărţite loturi pentru construirea de case. Unul din aceste cartiere a fost Râtul Comandantului, aflat în sudul oraşului, între actualele străzi Armatei Române şi Dimitrie Cantemir.
Puţin cunoscută în prezent, vechea Academie de Drept din Oradea a fost una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din Imperiul Habsburgic. Înființată în anul 1780, Academia Regală pregătea elita funcţionărească pentru instituţiile publice din Crişana şi Transilvania.
Azi un cartier al Oradiei, Olosigul a fost pe vremuri un sat, atestat prima dată în anul 1184, iar în 1215 sub denumirea Satul Latinilor. Denumirea demonstrează că locul a fost ocupat de italieni, care îl împărţiseră în două aşa-zise cartiere: Padua şi Bologna. Aşa cum Várad (Oradea) avea în centrul său o fortificaţie, şi Olosigul avea o cetate, localizată în partea sudică, pe malul Crişului...
Sălile dedicate expoziţiilor temporare ale secţiei de istoria fotografiei de la Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea au devenit, vineri, gazda unei noi serii de imagini, de astă dată surprinse în mediul rural clujean. Expoziţia este organizată de către Asociaţia internaţională Euro Foto Art, împreună cu instituţia muzeală şi aduce în faţa orădenilor culorile unei lumi parcă încremenite în timp.
Satele din Bihor au fost mutilate de colectivizarea agriculturii pe care regimul comunist a impus-o la scurt timp după brutala sa instalare în România. Confiscarea de către stat a pământurilor şi utilajelor agricole a determinat numeroşi ţărani bihoreni să se alăture grupurilor de rezistenţă anticomunistă, revoltele izbucnite pe Valea Crişului Negru fiind înăbuşite în sânge.
Sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX au însemnat pentru Oradea o perioadă de dezvoltare şi numeroase investiţii publice şi private. Mai mulţi arhitecţi, locali sau veniţi din Ungaria, în special de la Budapesta, au creat în Oradea adevărate bijuterii arhitecturale, unul din ei fiind Rimanóczy Kálmán junior, fiul arhitectului cu acelaşi nume.
În anii comunismului, luna decembrie era a "sărbătorilor de iarnă", dar şi "luna cadourilor". De Crăciun nu era sărbătoare oficială, nefiind zi liberă şi nici pomenit în vreo publicaţie, chiar dacă îl sărbătorea fiecare familie. La început de decembrie, magazinele erau decorate cu motive specifice perioadei: ghirlande, fulgi de nea şi tradiţionalul "pom de iarnă" împodobit.
Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane şi Şcoala Doctorală de Sociologie, din cadrul Universitatăţii din Oradea, organizează, în perioada 19 – 20 decembrie 2016, conferinţa "Tranziţii. Paşi în cercetarea doctorală în ştiinţe sociale" şi lansarea volumului "Bunăstarea văzută prin ochii copiilor români: rezultatele studiului internaţional "Lumea copiilor", avându-i ca autori pe prof.univ.dr. Sergiu Bălţătescu şi conf. univ. dr. Claudia Bacter.
O privire aruncată pe hărţile din secolul al XIX-lea scoate la iveală că actualul amplasament al Pieţei Regele Ferdinand I era o simplă întretăiere de străduţe. Zona făcuse parte din fosta localitate Olosig, alipită la Oraşul Nou, Subcetate şi Velenţa prin 1860. Locul a primit statutul de piaţă publică imediat după momentul unificării urbei, reprezentând un cap de pod aflat în oglindă cu Piaţa Unirii.
În plină lună decembrie, presărată cu evenimente culturale și specifice sărbătorilor hibernale, Cetatea din Oradea a fost, din nou, gazda unui moment de certă valoare literară și științifică. E vorba despre câteva lansări de carte, grupate într-un singur eveniment, intitulat Maraton Editorial.
Moment aniversar la Biblioteca Universității din Oradea, unde Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” Oradea-Chișinău a marcat cinci ani de existență. Evenimentul, care s-a bucurat de o prezență numeroasă, s-a dorit în același timp o pledoarie pentru ca la Oradea să existe un institut de cercetare aflat sub egida Academiei Române.
Puşcăriile politice din perioada comunistă le erau sortite românilor care înfruntau regimul, dar şi celor consideraţi doar potenţial periculoşi pentru regim. BIHOREANUL vă prezintă locurile şi condiţiile de detenţie existente în Oradea pentru "duşmanii" condamnaţi sau, uneori, doar bănuiţi de "uneltire împotriva orânduirii comuniste", aruncaţi în puşcărie chiar şi fără judecată.
Deşi titlul pare să se refere la un singur moment, încremenit în prezent, oarecum acoperit de suspansul unui viitor incert, volumul lansat joi la Oradea de profesorul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş Bolyai, "Transilvania. Starea noastră de veghe", este o carte de istorie. O istorie care ne arată cine suntem azi şi, de multe, ori, prezice ceva despre viitor.
În anul 1882, în Oradea intrau în funcţiune primele linii ferate industriale, care deserveau fabricile vremii, vagoanele de marfă fiind tractate de locomotive cu abur. De pe calea ferată, vagoanele erau trase pe străzi şi apoi împinse până în curţile întreprinderilor. Vechile linii au fost electrificate în 1906, odată cu construirea primelor linii de tramvai, iar apoi extinse. Căile ferate industriale au fost utilizate până în anii ´90, când zona industrială de pe Calea Clujului şi cea de pe vechea platformă Înfrăţirea au încetat să mai funcţioneze ori şi-au relocat activitatea.
În anul 1876, la Oradea se înfiinţa loja masonică Regele Ladislau, subordonată Marii Loje a Ioaniților, primul mare maestru fiind doctorul stomatolog Berkovits Zsigmond. Cu 15 membri împărțiți în trei grade, ucenici, calfe și maeștri, activitatea Lojei a fost la început preponderent filantropică...
După un sfert de secol de la căderea regimului, tinerii ştiu prea puţine despre felul în care "oamenii muncii", militarii şi elevii erau obligaţi să defileze prin oraş, de 1 Mai şi 23 August, fluturând lozinci de propagandă şi ridicând osanale cuplului de dictatori Elena şi Nicolae Ceauşescu.
Elevi, studenţi şi mulţi curioşi au luat parte, luni seară, la Cetatea Oradea, la o adevărată lecţie de istorie, povestită de un martor al trecutului. Dr. Galina Răduleanu şi-a prezentat la Oradea cartea "Repetiţie la moarte", în care rememorează viaţa în închisorile comuniste. În detenţie, a dezvăluit ea, "am înţeles că a fi viu e cu totul altceva decât a fi în viaţă". "Noi eram vii pentru că ne-am descoperit viaţa interioară", a mărturisit autoarea la Oradea.
Poetul s-a arătat fascinat de Oradea, scriind în numeroase ocazii despre frumuseţea bisericilor şi a palatelor, dedicând chiar şi un poem oraşului ce i-a fost gazdă mai mulţi ani. O parte a operei sale a fost editată la Oradea, "acest oraş inteligent, miraculos şi modern", după cum îl numea...
Data de 12 octombrie are o semnificație aparte pentru Oradea și județul Bihor. În primul rând pentru că aici s-a făcut un pas important către realizarea Marii Uniri. În acea zi a anului 1918, avocatul orădean Aurel Lazăr convoca ședința comitetului executiv al Partidului Național Român, la care au participat membri marcanți ai politicii românești din Transilvania...
La sfârşitul anilor ’80, odată cu dezafectarea vechiului depou de tramvaie din centrul civic, pe locul acestuia s-a mutat Piaţa 23 August, cunoscută ca Piaţa Mare. Aceasta ocupa până atunci terenul delimitat de străzile Sucevei, Kogălniceanu şi Cantemir, soluţie ce era prezentată ca provizorie, întrucât planurile de sistematizare a oraşului vizau construirea unor blocuri de locuinţe pe respectivul amplasament.
Numeroşii negustori, prelaţi, doctori, avocați şi "demnitari" care au trecut prin Bihorul medieval au lăsat mărturii bogate despre aceste meleaguri. Cronicile şi scrisorile străinilor descriu o Oradie fascinantă prin măreţia Cetăţii şi prin importanţa instituţiilor pe care le adăpostea, mai ales a Bisericii Catolice.