Horea Vuşcan acuză AIO că ridică ilegal maşinile şi că suprataxează răscumpărarea lor
Preşedintele Mişcării Verzilor Bihor, Horea Vuşcan a declarat joi că Administraţia Imobiliară Oradea n-ar trebui să fie cea care ridică maşinile parcate necorespunzător, dar nici să taxeze orădenii cu 250 de lei pentru recuperarea acestora, când, spune el, legea arată că trebuie plătită doar contravaloarea "cheltuielilor" de ridicare şi transport, care, la o firmă privată, s-ar ridica la 80-100 de lei.