Oradea ieri, Oradea azi: Povestea parcurilor interbelice din oraş. Cum au rezistat până astăzi?
În perioada interbelică, Oradea avea câteva parcuri intens frecventate de către localnici, ca locuri de promenadă şi de petrecere a timpului liber. Dar întreţinerea lor era dificilă, lucru evidenţiat într-un raport, făcut la patru ani de administraţie aa consilierului local Virgil Givulescu, publicat în 1938. Aici se preciza că "la 1 martie 1934, toate parcurile, aleele şi străzile de pe teritoriul Municipiului Oradea erau într’o complectă părăsire", dar şi că din 1927 şi până în 1933, fiind criză economică, nu se mai făcuseră plantări, deşi anual se cheltuiau 2 milioane de lei pentru lucrări de întreţinere.