20 de persoane au fost reținute, în cea mai amplă anchetă de braconaj din Bihor! Au fost găsite trofee de cerbi și căprioare, precum și unul de urs (FOTO)
Un număr de 21 de persoane au fost puse sub acuzare, iar 20 au fost reţinute, miercuri, în cea mai mare operaţiune de investigare a faptelor de braconaj din ultimii ani în Bihor. Acuzaţiile aduse suspecţilor sunt, după caz, de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, braconaj cinegetic, uz de armă ilegal, uciderea animalelor cu intenție fără drept, fals, uz de fals și favorizarea făptuitorului.