Nicole Kidman, machiaj horror (VIDEO)
Nicole Kidman s-a făcut de râs la premiera filmului "Nine" apărând în public cu un machiaj de toată jena.
Nicole Kidman s-a făcut de râs la premiera filmului "Nine" apărând în public cu un machiaj de toată jena.
Pentru a evita aglomeraţia din preajma sărbătorilor, Poliţia de Frontieră Bihor suplimentează personalul de la controlul documentelor, iar dacă afluxul de călători va fi deosebit de mare, numărul arterelor de control pe sensul de intrare şi de ieşire din ţară va creşte.
După ce, în loc să-şi ceară scuze, patronul firmei Selina l-a persiflat în public, preşedintele CJ, Radu Ţîrle, îi atrage atenţia lui Beniamin Rus că a dezinformat opinia publică atunci când a pretins că avea o ofertă mai bună decât firma care a câştigat licitaţia de reabilitare a drumului Ianoşda-Bicaciu şi de deszăpezire pentru trei din cele cinci sectoare de drumuri judeţene din Bihor. Ţîrle îşi mai arată speranţa că Selina nu-şi tratează şi ceilalţi clienţi cu ironii şi persiflări, aşa cum îşi permite faţă de conducerea judeţului.
Rozalia Biro, viceprimar al Oradiei şi vicepreşedinte al Consiliului Reprezentanţilor Unionali al UDMR la nivel naţional, nu exclude posibilitatea ca, după intrarea la guvernare alături de PDL, reprezentanţii UDMR să denunţe protocoalele de colaborare încheiate anul trecut cu PNL în plan local, pentru conducerea primăriilor şi consiliilor judeţene.
La cea de-a XVI-a ediţie a Concursului de desene organizat de Carrefour au participat copii de la 26 de şcoli generale din Oradea. Cel mai norocos a fost un elev de clasa a VIII-a de la Liceul Teologic Penticostal Betel a câştigat marele premiu, un weekend la Disneyland în Paris, împreună cu familia.
Consilierii locali au aprobat în ultima şedinţă din 2009 "rotunjirea" în sus a taxelor de parcare, contractarea unui împrumut de 10,3 milioane euro şi a stabilit punctajul pe baza căruia se va face acordarea locuinţelor sociale.
Liberalul Daniel Negrean a depus joi jurământul de consilier local şi urmează ca în următoarele 15 zile să îşi dea demisia din Consiliul Judeţean Bihor. Negrean a intrat în deliberativul local pe locul vacantat de demisia liberalului Rareş Zbucea.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, că l-a desemnat pe preşedintele PDL, Emil Boc, pentru funcţia de premier, menţionând că a făcut acest lucru luând în considerare propunerea democrat-liberalilor.
Un hoţ de maşini urmărit, joi, la prânz, de poliţişti a deschis focul asupra lor. Rănit în schimbul de focuri care a urmat, individul s-a aruncat în Crişul Repede pentru a scăpa, dar a fost scos de pompieri.
În cel de-al doilea episod din Râia societăţii, orădeanul Darius Cornean scoate în evidenţă "bomba din trafic", adică şoferul care goneşte pe oriunde şi oricum, sfidând legile. Singura lui regulă: depăşesc, deci exist. Se comportă ca un rege al şoselelor, iar de cele mai multe ori, din nefericire, victimele lui sunt pietonii.
Lali Chaboki, un fotomodel din Rusia, a fost bătută crunt de un necunoscut la ceremonia de decernare a premiilor Omul lunii, organizată de un site rusesc. Tânăra are acum nevoie de câteva săptămâni de refacere pentru a putea profesa din nou.
Senatul Universităţii orădene a aprobat funcţionarea unui nou departament, Departamentul de educaţie permanentă. Oferta acestui departament va viza absolvenţii de studii superioare.
Asociaţia ARIA organizează un concert special de sărbători. Spectacolul "Jazz în seara de Crăciun" se va desfăşura duminică, la Casa de Cultură a Municipiului, şi va fi susţinut de Joe Balogh & Jazztoday "Internaţional" împreună cu Robert Oliver Bader.
Ovidiu Pascu, unul dintre cei mai vechi fotoreporteri orădeni şi-a inaugurat, miercuri, a doua expoziţie personală de fotografie, întitulată "Mişcare muzicală". Cele douăzeci de fotografii expuse la Muzeul Memorial Aurel Lazăr prezintă clipe surprinse de artist în timpul unor concerte la care participa ca om de presă.
CSM Oradea s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Ligii Europene de Nataţie, după un meci dramatic cu Napoli. Orădenii, care au câştigat în tur cu 12-10, au cedat în retur cu 5-7. S-au salvat, însă, în prelungiri, când au marcat de două ori spre deosebire de italieni, care au reuşit doar un gol.
Legendara trupă rock AC/DC va concerta pe 16 mai 2010 în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în cadrul turneului Black Ice World Tour 2010. De data aceasta, evenimentul e sigur, fiind anunţat şi pe siteul oficial al trupei.
Pe când ai noştri se înjurau în campanie, politicienii europeni îşi pregăteau strategiile pentru summitul UE de la Copenhaga. Iar pe când ei pledau la reuniunea ce va schimba viaţa planetei după 2015, ai noştri încă se certau pe voturile nule.
Pentru a evita situaţiile în care asociaţiile de proprietari riscă să rămână fără apă caldă şi căldură din cauza restanţelor municipalitatea va informa orădenii cu privire la datoriile acumulate şi va merge până la organizarea de adunări generale pentru înlocuirea administratorului.
Europarlamentarul Laszlo Tokes a fost decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, la 20 de ani de la Revoluţie, de către preşedintele Traian Băsescu.
Din cauza crizei economice, anul viitor salariile vor stagna sau vor creşte numai cu un nivel apropiat de cel al inflaţiei.
Magistraţii Tribunalului Bihor au emis, miercuri, o ordonanţă preşedinţială pentru scoaterea din familie a băieţelului de 7 ani rămas încă în grija soţilor Kralocky Hajnalka şi Iosif, acuzaţi că şi-au violat fiica bolnavă psihic.
Traficul este îngreunat anumite tronsoane ale Drumurilor judeţene 76D, 108K, 108J, şi 108I în Bihor, din cauza ninsorilor din ultimele 24 de ore.
Rectorul Universităţii Orădene, Cornel Antal, susţine că, de când are această funcţie, are o durere foarte mare: noua bibliotecă. Prorectorul Iacob Hanţiu, cel care supraveghează lucrările, l-a asigurat pe Antal că zi de zi, durerea sa este sub tratament.
Primăria municipiului Oradea a stabilit programul de intervenţie împotriva căderilor masive de zăpadă şi a apariţiei poleiului în această iarnă. S-a constituit Comisia municipală de combatere a poleiului şi de deszăpezire, formată din reprezentanţi ai Primăriei, Poliţiei Comunitare, Poliţiei Municipiului, RER Ecologic Service, Companiei de Apă, Regiei de Transport Local Oradea, RAPAS şi Selina.
Patru angajaţi TESA şi un cadru didactic titular din cadrul Universităţii din Oradea au optat pentru pensie, în locul salariului, respectând astfel prevederile legii reorganizării unor autorităţi şi instituţii publice.
Echipa de juniori a clubului Liberty Oradea a câştigat, marţi seară, un meci disputat cu formaţia de tineret AC Milan. Orădenii i-au bătut pe milanezi cu 2 – 1, golurile fiind înscrise de Florean şi Markus.
Timp de o săptămână, aproximativ 100 de studenţi orădeni, din totalul de aproximativ 20.000, s-au vaccinat împotriva infectării cu virusul AH1N1, iar, în trei zile de campanie, s-au imunizat zece angajaţi ai Universităţii din Oradea. Imunizarea continuă şi în această săptămână.
CSM U Oradea a mai obţinut un succes câştigând partida susţinută în deplasare cu Bega Danzio Timişoara în Divizia A de baschet feminin, Seria NV. Orădencele au învins cu 61-50 şi ocupă locul patru în clasament, cu 20 de puncte.
Google a publicat statisticile privind cele mai vizionate videoclipuri pe YouTube în 2009 şi cele mai vizionate videoclipuri muzicale. Susan Boyle deţine supremaţia, cu peste 120 de milioane de vizualizări.
Comercianţii din Italia s-au inspirat din incidentul în care Silvio Berlusconi şi-a pierdut doi dinţi şi s-a ales cu o fractură facială şi au creat o păpuşă cu chipul premierului imediat după atacul de duminică.
Prima resedinţă urbană cu emisii de carbon zero, fără deşeuri şi fără automobile, acesta este oraşul utopic pe care l-au pus la cale arabii . Masdar City face parte din Iniţiativa Masdar a capitalei Emiratelor Arabe, Abu Dhabi şi îi va costa pe investitori 15 miliarde de dolari.
Medicii îşi pun pacienţii care nu au nevoie de ntervenţii urgente pe lista de aşteptare sau le cer să aducă ei materialele necesare.
Directorul coordonator al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, Mircea Gelu Budău, a anunţat că, împreună cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor, cu Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Bihor şi cu Garda Financiară, a luat mai multe măsuri pentru combaterea "mafiei importurilor ilegale de porci" dinspre Ungaria.
Prefectul judeţului Bihor, Gavrilă Ghilea, a anunţat că nu va iniţia procedurile de demitere a şefului Inspectoratului Şcolar Bihor, Dorel Luca, pe numele căruia Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a deschis un dosar penal, sub acuzaţia de mită electorală, după ce a şantajat un profesor să voteze cu Băsescu.
Un cabinet de urgenţe stomatologice care va funcţiona 24 de ore din 24 în cadrul Unităţii de Primire a Urgenţelor a fost inaugurat, marţi, de conducerea Spitalului Clinic Judeţean Oradea.
Balerina romană Alina Cojocaru a fost inclusă în clasamentul celor mai bune dansuri ale deceniului alcătuit de cotidianul britanic The Times. Consacrarea i-a adus-o spectacolul "Giselle" din 2001, alături de spectacole ale coregrafei Pina Bausch şi ale Companiei de Dans Merce Cunningham.
Cercetătorii au găsit scuza perfectă pentru ca oamenii să se poată delecta cu 'dulcele elixir', potrivit pentru perioada sărbătorilor, deoarece faţă de alte băuturi alcoolice, consumul de şampanie este indicat.
În apropierea sărbătorilor, Blue Monday oferă un weekend de concerte cu trupe rock consacrate. Proconsul revine la Oradea cu piese de pe cel mai nou album, intitulat Sens Unic, iar Cargo va cânta, în premieră la Oradea, o serie de colinde.
Conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor a anunţat, marţi, apariţia unui caz de turbare într-o comună a judeţului, determinat de muşcătura unui lup, precum şi instituirea măsurilor speciale impuse de lege în asemenea cazuri.
Preşedintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, consideră că partidul său nu are nevoie de un congres, în urma căruia Mircea Geoană să demisioneze sau să fie schimbat prin vot, ci de o analiză "la rece" a rezultatului obţinut în turul doi al al alegerilor prezidenţiale.
Răbdarea preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor nu a fost pusă prea tare la încercare. Scuzele solicitate de acesta din partea firmei Selina au venit după numai câteva zile. Într-un comunicat de presă, cei peste 1.000 de angajaţi ai grupului orădean de firme îşi cer "scuze" într-un mod cu siguranţă mai puţin reverenţios decât aştepta şeful administraţiei judeţene.
Tronsonul dintre DN 76 şi Calea Clujului, între Selgros şi Metro, al centurii Oradiei a fost redeschis circulaţiei auto. Astfel, calvarul orădenilor din cartierele Nufărul şi Velenţa, pe unde a fost deviat traficul greu în aceste ultime luni, s-a încheiat, chiar dacă banii pentru această lucrare sunt încă departe de conturile firmei de construcţii care a realizat investiţia, Selina.
Proiectul de regulament prevede că pe spaţiul public din cartierele oraşului este interzisă amplasarea de chioşcuri care comercializează alte produse decât carte şi presă, flori, legume şi fructe, îngheţată şi produse de panificaţie.
În contextul crizei economice, ideile de afaceri ciudate apar tot mai mult şi sunt la îndemana oricui. Un american a deschis în Nevada primul bordel pentru femei, în care bărbaţii practică prostituţia masculină.
Rujeola atipică are o perioadă de incubaţie ca forma tipică, dar debutul este cu febră mare, dureri la nivelul capului, muşchilor şi abdomenului, tuse seacă şi erupţie asemănătoare urticariei, sau sub formă de mici pete roşii, hemoragice şi/sau vezicule, care apar, spre deosebire de forma tipică, începând de la mâini şi picioare, continuând spre cap, leziunile bucale fiind rare.
Pentru a-şi exercita rolul de garant al funcţionării statale şi de mediator între puterile statului, Preşedintele trebuie să-şi exercite prerogativele conferite de Constituţie. Dar care sunt limitele sale?
Pe bloguri a apărut astăzi o înregistrare cu Mircea Geoană, despre care se crede că ar fi cea care a stârnit atâtea controverse. Nu este însă vorba de imagini cu sex elect-oral, ci de o persoană din PSD care plăteşte pentru un loc eligibil pe listele partidului.
Primul ministru al Italiei, Silvio Berlusconi, a rămas fără doi dinţi, după ce a fost lovit în Milano. Agresorul lui Berlusconi l-a pocnit după ce premierul a susţinut un discurs.
Inspectoratul Şcolar Judeţean a început mai repede procedura înscrierilor la prima sesiune a Bacalaureatului. În perioada 7-11 decembrie, fişele de înscriere au fost trimise la fiecare liceu, acestea fiind completate şi depuse la secretariatele şcolilor. Cei care nu le-au depus încă, mai au timp până la finalul săptămânii.
Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului au solicitat, luni, Tribunalului Bihor emiterea unei odonanţe preşedinţiale pentru scoaterea din familie a băieţelului de 7 ani rămas încă în grija soţilor Kralocky, acuzaţi că şi-au violat fiica bolnavă psihic.