OTL pregăteşte lansarea sistemului de închiriere trotinete electrice Trotor (FOTO)
OTL pregăteşte lansarea sistemului de închiriere trotinete electrice Trotor, finanţat de municipalitate cu 30.000 de euro în baza unui proiect de bugetare participativă. Primul stand de trotinete a fost amenajat săptămâna trecută în Parcul Salca, pentru testarea sistemului de închiriere. În următoarele două săptămâni sistemul va avea încă trei staţii de închiriere a celor 20 de trotinete în zona Piaţa Unirii, Parcul Bălcescu şi Sovata.