Număr record de participanți la Romanian Grand Circuit 2025, jurizat la Oradea: 414 fotografi din 68 de țări (FOTO)
Oradea a fost în centrul lumii fotografiei artistice, găzduind jurizarea celei de-a opta ediții a Romanian Grand Circuit – Spring Edition 2025, singurul circuit internațional de artă fotografică din România. Ediția din acest an a stabilit un record de participare: 414 fotografi din 68 de țări au trimis nu mai puțin de 3.207 lucrări, înscrise la categoriile Open Color și Open Monochrome.