Primăriţa suspendată a comunei Brusturi şi edilul comunei Spinuş, urmăriţi penal pentru obținere ilegală de fonduri PNDL. Paguba: 7 milioane lei
Primăriţa suspendată a comunei Brusturi, PSD-ista Livia Bârlău, judecată deja pentru tentativă la omor, şi primarul comunei Spinuş, PNL-istul Alexandru Fonai, sunt urmăriţi penal de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor pentru obţinere ilegală de fonduri cu consecinţe deosebit de grave, în derularea unor contracte în Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL 2), paguba statului depăşind 7 milioane lei.