Directorul "3 in 1"
Directorul Casei de Cultură a Municipiului a simţit nevoia să răspundă BIHOREANULUI în cadrul unei conferinţe de presă, dar - pe lângă că n-a rezistat până la finalul ei - nu a reuşit decât să ridice şi mai multe semne de întrebare asupra activităţii sale. Flavius Bunoiu şi-a recunoscut implicarea în organizarea târgului privat al amicului său Mihai Dacin şi a dezvăluit că are mână liberă de la primarul Bolojan să presteze şi alte activităţi pe lângă jobul public, chit că unele sunt incompatibile cu funcţia.