În ultima vreme, șeful Poliției Bihor, chestorul Alin Haniș, nu a avut viață ușoară. E și normal când ai în județ un personaj ca Victoraș Micula, care face percheziții îmbrăcat în mascat, trage cu pușca și nu ia foc, accesează date secrete din interiorul sediului Poliției municipale și îl sună noaptea pe inspectorul-șef să se plângă că subalternii lui vor să-l amendeze.
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Oradea are nevoie de un Centru Cultural care să mai reducă presiunea asupra Teatrului Regina Maria sau să fie o variantă pentru Filarmonica a cărei clădire a fost retrocedată de la București. Acum se pregătește un centru multifuncțional frumos, cu o sală mare, de peste 1.000 de locuri, plus încă două mai mici, bașca o grămadă de facilități. Investiția este serioasă, de peste 120 milioane lei, din care doar 40% fonduri europene.
E marea problemă care-i bântuie pe orădeni la ora actuală. Cum e mai bine, să fie mai largă sau mai îngustă? Asta după ce primarul Florin Birta a declanșat, oarecum pe șutic, campania de lărgire la patru benzi a Căii Aradului.
Iată că, dacă bătrânul comunism s-a luptat să șteargă diferențele dintre sat și oraș, reușind ca toate localitățile să fie la fel de jalnice, capitalismul de după e gata de o nouă premieră: să nu mai existe nicio diferență între școala profesională și universitate.
Anul trecut, premierul Marcel Ciolacu a declarat că s-a terminat epoca construirii stadioanelor, în condițiile în care visteria e goală, iar autostrăzi și spitale nu prea avem. Partea proastă este că Oradea avea spre avizare proiectul noului stadion și abia acum vedem ce daune ne-au provocat procesele cu proprietarii de terenuri din zonă.
OTL și Compania de Apă vor să se mute din oraș și să-și facă sedii prin Parcul Industrial. Sar în ochi sumele mari necesare pentru asemenea mutări, însă, vrem nu vrem, ele trebuie făcute. E drept, avem străzi neasfaltate, blocuri nereabilitate termic, subvenții mici la termie și pomeni electorale inexistente, dar astfel de relocări au rolul de a eficientiza activitatea companiilor.
Din tot activul la vârf al Partidului Național Liberal, doar cinci inși au refuzat să intre în concubinaj cu PSD-ul. Doi dintre aceștia sunt bihoreni, Ilie Bolojan și Florin Birta. După ce în ultimii ani au înghițit cu noduri alianța cu comuniștii, se pare că de data asta nu i-au mai ajutat nici cantitățile mari de lămâie.
Până acum câțiva ani, puțini știau de existența unei păduri la capătul prăfuitei străzi Gh. Doja și aproape nimeni nu știa că jumătate din ea era proprietatea municipiului Oradea. Primul noroc al pădurii: noul stadion pică exact pe vechea Grădină Zoologică, așa că e nevoie de un nou amplasament. Prin urmare, mai devreme sau mai târziu, domnul Liviu Andrica se va vedea nevoit să-și mute lighioanele.
Iată că armata, care era cantonată pe granița de Vest, acolo de unde se bănuia că ar putea veni dușmanul pe vremea când nu eram în NATO, repurtează prima sa victorie. Cam tardivă și cam fără mare miză, dar victorie.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu spune că nu trebuie să ne îngrijorăm, că nu va fi niciun război. Șeful Marelui Stat Major, generalul Gheorghiță Vlad, avertizează că ar trebui să ne îngrijorăm, ba și mai mult, să vedem cum asigurăm ostași pentru viitoarele războaie. Între generalul mirosind a tranșee și domnul Ciolacu, acest Isus despre care nu se știe ce a făcut până la 30 de ani, eu unul înclin să-l cred pe profesionistul armelor.
Orice vizită a unui premier la Oradea este un plus, pentru că mai iese omul din bârlog, mai vede ce se mai întâmplă prin țară, mai ia pulsul, dacă țara mai are așa ceva. Când am auzit că vizitează Spitalul Județean, mi-am spus că precis va scoate în evidență extraordinarele rezultate ale senatorului Florian Bodog la dezvoltarea instituției.
S-au stârnit ceva emoții la aflarea veștii că, din nou, capitalismul veros a învins luminosul comunism. Imprimeria de Vest urmează să fie demolată, iar în locul ei vor apărea mândrețe de blocuri. Poate că ar fi fost mai plăcut și mai pitoresc să avem un parc în zonă, numai că afacerea e afacere...
Oradea a fost mereu ruda mai săracă a Clujului. Asta de când, în 1934, guvernanții din Bărăgan au decis să desființeze Academia de Drept din Oradea, înființată la 1780. Că nu se făcea să existe în patrie o școală superioară creată cu 80 de ani înaintea celei din București.
Cred că toată populația României simte că e cazul să se facă o schimbare în această țară, numai că nimeni nu dorește ca schimbarea asta să înceapă cu el. Nu putem contesta sacrificiile pe care le presupune de exemplu urbanizarea, crearea de noi drumuri, de pasaje, dar de ce trebuie să treacă tramvaiul sau șoseaua tocmai pe lângă casa noastră?
Când s-au apucat europenii să ne dea bani pe de-a moaca, prima grijă a marilor noştri oameni de stat a fost să ceară deschiderea unor axe pentru asfaltarea drumurilor. Conform programului "Scoatem România din nămol".
Pentru cei care au ceva vechime în Oradea, Rimanóczy este mai mult decât o clădire lăsată în paragină, e o poveste care se pare că va mai primi un capitol. Prea puţini ştiau de această clădire ca de un hotel. Renumite erau Băile, şi acestea nu numai pentru arhitectura minunată, ci pentru că acolo se întâlneau persoane care pentru viciile lor riscau să facă puşcărie.
Primăria a ținut-o lungă cu parcarea park & ride de la Cetate, deși Florin Birta a recunoscut că orașul nu a primit fonduri europene pentru această investiție, tocmai pentru că de fapt nu e park & ride. Până la urmă, nu trebuie să ne intereseze cum o denumesc unii, ci să se facă destule parcări ca să nu mai fie nevoiți șoferii să-și lase mașinile pe marginea drumurilor.
Reacția virulentă a celor care au contestat utilitatea noului pasaj e și din cauza rezistenței la schimbare. Pentru unii e complicat să intri într-o gaură și să dai de trei ieșiri, chestie care-ți poate provoca dileme. Asta, în vreme ce pe afară dai de niște devieri și alte clinciuri de pun și GPS-ul pe gânduri.
Când s-a dat drumul la circulație în pasajele din Centrul Civic, mulți șoferi au claxonat ca la nuntă. Alții au început să critice lucrarea, scoțând în evidență hibele. Eu cred că nu e cazul să facem nici nuntă, nici înmormântare.
Anul acesta a fost complicat din pricină că toate nerealizările din programul financiar al UE 2014-2020 trebuiau recuperate până de Revelion. În perioada 2014-2020 Uniunea Europeană a dat bihorenilor cam 600 de milioane de euro, iar, pe cap de locuitor, fiecare orădean a primit aproape două mii de euro. Deci, o familie cu doi copii a căpătat 8 mii de euro, bani pe care o mare parte din populația orașului nu i-a văzut niciodată la un loc.
Aho, aho, dragi bihoreni, Orădeni și beiușeni, Aleșdani și salontani, Săcuiani, dar și tincani, Români și amestecături, Unguri, romi și vinituri! Anul ăsta care trece Pe toți anii îi întrece...
De câte ori mergeți pe Corso să admirați splendidele palate ale orașului nu se poate să nu vi se deschidă briceagul în buzunar când călcați în picioare „betonul Art Nouveau” adus din China pe vremea administrației Filip, material care efectiv sluțește zona. Luminile din pavaj arată ca niște orbite goale, cuburile sar din beton mai ceva ca puricii de pe câinii vagabonzi, iar plimbarea pe tocuri a doamnelor e o desfătare pentru medicii ortopezi.
Strategia pe termie a Oradei prevede ca prin 2032, când UE ne va pune cuțitul la gât, nu vom mai putea subvenționa agentul termic. Dacă în alte orașe - ce alte orașe, în mai toată țara - acest termen de eliminare a subvenției este complet nerealist, Oradea ar putea lejer să-și atingă țelul.
În Rogerius, în zona străzii Mihail Sadoveanu, am asistat la o premieră. S-a desființat primul loc de joacă pentru copii din Oradea, pe motiv că o parte dintre locatari sunt nemulțumiți că țâncii fac gălăgie! Dar ce ar vrea onor riveranii să facă bieții copii? Cipcă?
La Oradea, Spitalul CFR este pețit de Spitalul Clinic Județean și de Universitate. Mă bucură interesul Universității pentru acest activ și sper că este pentru că vrea cu adevărat să asigure condiții bune de tratament pacienților și condiții optime de învățătură studenților. Doar că istoria ne arată că sorboneii n-au fost prea vrednici atunci când a fost vorba de investiții în altceva decât în salariile proprii...
Problema subvenționării zborurilor de pe Aeroportul Oradea va constitui o grasă temă electorală. Ilie Bolojan, care și-a făcut o miză personală din aeroport, este acuzat de adversarii politici că vrea să susțină zboruri internaționale din banii orădenilor, în vreme ce Primăria nu vrea să subvenționeze gigacaloria...
Ce ne-am face fără Bulgaria? Am fi chiar ultimii din Europa. Acum, că s-au dat rezultatele mirifice de la testele PISA, constatăm cu stupoare că elevii noștri sunt la fel de analfabeți funcționali ca acum 20 de ani, chit că între timp am avut un președinte dascăl, care a lansat jenantul program România Educată.