Opinii

În 2018 a apărut manualul „Călător prin istoria orașului,” carte menită să-i informeze pe junii orădeni, și nu numai, despre istoria locurilor natale. După istoria propriei familii, copiii trebuie să învețe istoria locului în care s-au născut, apoi pe cea a patriei, a Europei și a mapamondului.

Recomand, înainte de citirea acestui text, să urmăriți filmarea! Cine citește site-urile din Oradea are impresia că pe la noi bandele de gangsteri fac legea și că nu mai poți ieși în oraș fără să te supui unor riscuri enorme din cauza derbedeilor de pe străzi. Povestea ar fi haioasă dacă nu ar arăta adevărata față a rebuturilor produse de sistemul nostru de educație.

Într-un sat din Bihor soseau la începutul primăverii trecute primii refugiați din calea războiului, câteva zeci de copii dintr-un orfelinat de lângă Kiev. Nu-mi iese din inimă amintirea Liubei, mezina de 4 ani a grupului, cu cel mai trist zâmbet pe care l-am văzut vreodată. De atunci am ajuns, ca probabil destui dintre noi, să-i cunosc și pe alții ajunși în bejenie pe la noi.

A trecut perioada de 5 ani în care nu puteam face mare lucru în Cetate din cauza unor legi idioate sau prost interpretate. Acum depinde numai de noi să dăm viață Cetății în care s-au investit o grămadă de bani europeni.

Doi giboni care călătoreau cu tramvaiul au luat ciocănelul pus anume pentru cazuri de urgenţă, au coborât în staţie şi au spart cu acesta copertina de plastic. Cu dotările din mijloacele OTL, nici nu trebuie să se mai obosească indivizii să caute pietre sau cărămizi pentru a-şi duce la bun sfârşit elenul distructiv. Dar mă întreb de ce onor conducerea OTL permite ca gibonii să circule pe mijloacele de transport în comun fără botniţă, lanţ şi însoţitor?

Problema nu e că Oradea se depopulează, la fel ca toate marile oraşe din ţară, ci că transferul de populaţie pune noi probleme. Dacă ai un primar de comună suburbană bătut în cap, care sfidează pe toată lumea, inclusiv bunul simţ, nu se va putea face o centură, o legătură rapidă pentru navetişti sau infrastructură şcolară şi medicală. Exemplul nefericit al Floreştiului ar trebui să dea de gândit tuturor...

Cei care stau în zonele vechi ale oraşului, pe dealuri sau în Oncea se plâng pe bună dreptate că străzile lor sunt desfundate, dar taxate de parcă ar fi asfaltate ca-n palmă. La fel, şi prin noile cartiere asfaltul ajunge foarte greu. Mai mult decât atât, atunci când în sfârşit se găsesc bani pentru asfaltare, rezultă nişte drumuri înguste pentru că locuitorii şi-au amplasat coşmeliile fix în drum sau pentru că dezvoltatorii au făcut economie de teren. Cum s-ar zice, la noi trama stradală devine drama stradală.

Vedem că pasajul Decebal începe să capete contur pe planșetă. Imagini frumoase, pomi  din belșug, clădiri dichisite și lifturi pentru pietoni. Însă nu trebuie să fii mare meșter în construcții, ci doar șofer care tranzitează zona, ca să-ți dai seama că există niște greșeli care, în loc să ne ușureze, ne vor face viața și mai grea...

Cu nu mulți ani în urmă, în epoca Dragnea, din motive lesne de înțeles, politice, depopularea României era comparată cu cea a Siriei, țară zguduită de un sângeros și îndelungat război civil. Peste 4 milioane de sirieni s-au refugiat în acei ani prin lume, iar românii, cu o estimare de peste 1,5 milioane de expatriați din 1990 până atunci, urmau pe locul al doilea. Fără ca la noi să fi avut loc, totuși, un război civil.

O veste proastă pentru liberalii bihoreni. După 13 ani de înfrângeri glorioase, Ioan Mang, liderul stângii din Bihor, e tras pe dreapta. Evident, domnia sa susţine că a făcut un pas lateral, nicidecum în spate, în speranţa că partidul o să-i mai îndulcească ieşirea la pensie cu un mandat de deputat, că oricum e printre puţinii aleşi care au terminat facultatea la zi şi la timp...

De la mijlocul și până la finele săptămânii trecute, 140 de fruntași USR din toată țara și din diaspora s-au reunit în Băile Felix, „un eveniment mare”, după cum l-a descris președintele Cătălin Drulă, care a invitat presa ca să-i spună ceea ce deja știe tot românul alfabetizat, și anume că PSD și PNL au devenit de nevotat. Întrebarea este, însă, dacă românul are opțiuni, de vreme ce prestația USR însăși e mai degrabă stridentă decât convingătoare.

În ultimii ani, s-au dat peste 600 milioane de euro de la bugetul de stat pentru construirea de stadioane. Mai sunt pe ţeavă încă şase, printre care şi stadionul din Oradea, aşa că, până la final, statul va băga în infrastructura sportivă aproape un miliard de euro. Este remarcabil că reuşim să facem într-un timp relativ mic aşa puzderie de temple ale sportului, dar din ’90 încoace nu ne-am învrednicit să ridicăm un spital din iarbă verde.

La fel ca în bancurile cu olteanul care, atunci când nu are ce face, se dezbracă și își păzește hainele, Compania Națională Poșta Română - firmă de stat care, spre deosebire de oltean, are însă multe de făcut ca să iasă din înapoiere - a intentat BIHOREANULUI un proces pentru o serie de articole publicate în primăvară.

Pentru ducerea la bun sfârșit a noianului de investiții e nevoie de câteva condiții. Să ai proiecte bune, constructori serioși și o administrație care nu a căzut la „pace” cu șantieriștii. Chiar și așa, însă, realitatea bate la scor teoria. Important e totuși ca beneficiarul, în cazul nostru Primăria, să fie flexibil, să înțeleagă greșelile și să se străduiască să le repare, pentru că dacă rămâne încremenit în proiect, toți vom avea de suferit. 

O sută de milioane de euro, atât a fost ajutorul de stat oferit de Guvernul României firmei Nokian Tyres, care face o mega-fabrică de anvelope la Oradea. În sfârşit guvernanţii şi-au dat seama că fără ajutoare de stat consistente niciun mare investitor nu vine la noi. Metoda este veche, iar vecinii unguri o aplică de mulţi ani cu foarte bune rezultate.

Sosirea preşedintei Moldovei, Maia Sandu, la Oradea a stârnit vâlvă printre concetăţeni. Nu-i de colea ca în urbea noastră să aterizeze un preşedinte de ţară care vorbeşte româneşte. Sigur, poate că şi Iohannis ar fi venit, dacă edilii noştri nu ar fi făcut nişte greşeli catastrofale...

Sigur că nu toți politicienii au proprietatea termenilor, iar genocid este un cuvânt nu doar nepotrivit, ci și total neconform cu realitatea. Dacă valahii cei răi și degrabă mâncători de unguri aplică politici de genocid împotriva minorităților, văd că fac același lucru și cu propriul neam. În 11 ani, au dispărut din România 2,5 milioane de români, victime probabil ale aceluiași genocid tăcut.

În prag de An Nou, un șofer beat a intrat pe contrasens și a ucis două persoane, iar pe altele le-a băgat în spital. Pun pariu că individul va fi acuzat de ucidere din culpă, deși cred că ar trebui încadrat la crimă cu premeditare. Pentru că, dacă te-ai decis să urci la volan beat, e clar că ai premeditat crima.

Anul 2020 a fost de uitat. Anul 2021 a fost an ratat. Anul 2022 a fost de îngropat. Mai avem puterea să sperăm că anul 2023 va fi mai bun, după ce precedentul a fost nebun? Pentru România a fost un an cât se poate de prost. Și e o iluzie să ne închipuim că putem crește viteza de deplasare a căruței numite România, cu aceeași pereche de boi...

Aho, aho, copii şi fraţi,
Inclusiv cei bombardaţi!
Anul care s-a gătat
A fost, sincer, de... uitat.

În plină permacriză (e cuvântul anului 2022 și definește „mama crizelor”, suprapunerea  problemelor generate de pandemie, război, inflație, penurii energetice, instabilitate geopolitică, migraționism și schimbări climatice), aleșii românilor au reușit, după ani de ezitări (se vorbea despre asta de prin 2015, invocându-se modelul altor țări, mai civilizate), să legifereze bacșișul, impozitându-l.

Sântandrei este o comună suburbană, așa că nu prea surprinde comportamentul specific al unora dintre locuitori. Cafteala dintre doi caizi ai crimei rurale, domnul Mihai Borciu și fostul consilier local Mihai Gabor, alias Grecu, s-a viralizat, iar în câteva ore toți bihorenii au avut ocazia să-i vadă la lucru pe cei care bagă spaima în oameni pe ulițele comunei.

Chiar dacă din primăvară Ryanair se retrage nu doar de pe aeroportul nostru, ci oprește cursele externe și din Timișoara, Sibiu și Suceava, pentru Primăria Oradea și mai ales pentru Consiliul Județean Bihor vestea pică cum nu se poate mai prost. Mult mai prost decât pentru cei aproape 90.000 de pasageri pe care aeroportul orădean i-a avut până în noiembrie anul acesta și pe care, cel puțin teoretic, îi putea păstra și anul viitor dacă serviciile companiei low cost ar fi continuat și după martie 2023.