Opinii

Nu-i frumos să invoci confesiunea cuiva, dar cred că pentru Alexandru Kiss, fostul președinte al Consiliului Județean Bihor, care sărbătorise Paștele cu două săptămâni în urmă, cea trecută chiar a fost o săptămână luminată.

Dacă ar fi să amplasăm industria nunților într-un singur oraș, cel mai potrivit ar fi Mariupol. Asta pentru că, la așa oraș, așa industrie. Ceea ce părea cel mai bun biznis, unde cererea mereu a fost mult mai mare ca oferta, a picat în cap din cauza pandemiei.

Şleahta deputaţilor din Bihor aflată în cârdăşia numită alianţa politică PSD-PNL-UDMR a făcut nişte propuneri legislative pentru ajutorarea românilor. Dacă veţi citi cu atenţie, veţi vedea şi despre care români este vorba...

Nu trecea lună, cu un deceniu şi ceva în urmă, fără ca BIHOREANUL să dezvăluie fraude de tot felul din activitatea Universităţii şi a unora dintre cei pe care i-am numit "sorbonei". Serii întregi de articole au arătat cum active primite de la stat după ce rectorul fondator Teodor Maghiar transformase în profesori universitari diverşi potentaţi ai zilei (de pildă pe fostul director SRI Virgil Măgureanu ori pe fostul ministru al Apărării, Ioan Mircea Paşcu) fuseseră transformate în feude ale clanului conducător...

Credeaţi că lupte grele s-au dat numai la Hostomel, aeroportul de lângă Kiev? La Oradea războiul pentru aeroport a început încă de-acum 20 de ani, când echipa elnökului Sanyi Kiss visa să-l mute pe la Săcueni. Nici acum nu se ştie dacă mutarea avea ca scop ca aeroportul din Debreţin să prindă aripi sau pentru ca spaţiul eliberat să devină loc de joacă pentru dezvoltatorii imobiliari. La cum îl ştiu pe fostul şef al judeţului, cred că ambele.

N-aş fi crezut vreodată că o să-mi aduc aminte de poveştile spuse de bunica despre al doilea război mondial. În epoca în care eram îndoctrinaţi că "Stalin şi poporul rus libertate ne-a adus" ea mi-a explicat că, spre deosebire de nemţi, care nu au interacţionat cu populaţia, că deh, eram aliaţi, ruşii au "fraternizat" la greu cu cei pe care-i denazificau. Asta însemna violuri, fuga după băutură şi jaf la drumul mare...

Orădenii s-au obişnuit aşa tare cu arătarea fantomatică a clădirii Poştei Mari, încât puţini se întreabă cum de-a ajuns în ultimul hal. De ce, în timp ce edificiile din centru sunt reabilitate unul după altul, acesta a rămas neatins?

Prima dată am crezut că tema nu este despre Nicolae Titulescu, ci despre Micul Titulescu, cum cu duioşie îşi alinta Adrian Năstase creaţia politică, pe Victor Ponta. Sau poate că acum, în preajma Sfintelor Paşti, domnul Năstase să fi venit ca să-i numărăm ouăle, iar cei de la Muzeu să i le încondeieze? Pentru că despre Mătuşa Tamara sunt sigur că nu mai vrea să discute...

Un june de la Colegiul Economic din Oradea și-a filmat colegii la şcoală cum făceau mici în pauză. Chestia asta nu mi se pare nemaipomenită, poate şi eu aș fi prăjit mici dacă pe vremea mea s-ar fi găsit mici în măcelării şi, mai ales, grătare electrice. Aşa că povestea asta nu e deranjantă neapărat pentru consumarea produsului tradiţional românesc, cât pentru limbajul extrem de vulgar al celui care s-a postat pe reţeaua de socializare.

Joi, 31 martie, Primăria şi firma înfiinţată de dr. Gheorghe Carp au semnat contractul de management pentru mega-Spitalul Judeţean pe următorii 4 ani, începând cu data de 1 aprilie. Nici municipalitatea şi nici spitalul nu au anunţat public "detaliul", deşi e o noutate absolută şi se cuvenea un comunicat, fie el şi la fel de scurt ca anunţul privind "câştigătorul licitaţiei"...

Să vă spun cum se împărțeau pe vremuri banii pentru ONG-uri. Se stabilea o sumă nesimțit de mare pentru bugetul destul de rahitic al municipiului, sumă care se împărțea la doi. Adică la cei care conduceau Primăria, PD-ul și UDMR-ul. Nu erau altceva decât niște sume care să recompenseze pilele și activul de partid care n-a încăput în uriașul aparat birocratic local.

Mă aştept să văd imagini dure, cu Rareş Bogdan umplându-şi batista de la piept cu muci, pe Gheorghe Flutur, acest Veresstoy de Bucovina, încercând să treacă graniţa cu Ungaria având asupra lui milioane de euro, pe Emil Boc intrând în pământ de ruşine, susţinând însă că el de fapt studiază natura solului pe unde va trece metroul...

La ce șanțuri sunt în Oradea, urbea noastră este practic de necucerit pentru rablele de tancuri sovietice. Dacă nu pot trece de pasajul săpat în Centrul Civic, rușii nu pot ocoli nici prin spatele Catedralei, că acolo zace parcarea aia sabotată de șmecherii de la Ministerul Culturii.

Oradea a contractat un împrumut de 40 milioane de euro pentru a putea pune în operă investiţiile pe care le-a planificat. Măcar prin prisma acestui împrumut putem spune că primarul Florin Birta şi-a făcut datoria. Marea problemă a unei administraţii locale nu este că se împrumută cu sume consistente, ci modul în care utilizează banii...

Nu ştiu dacă, potrivit poveştii lui Jules Verne, există "Căpitan la 15 ani", dar ştiu sigur că există căpitan pensionat la 45 de ani. Acum câţiva ani, când se zvonea că se schimbă legile, am asistat la o epidemie de pensionări. Am întâlnit mulţi poliţişti care, incapabili să treacă brusc la statutul de pensionari, în virtutea obişnuinţei, se trezeau cu noaptea-n cap şi veneau la piscină să facă mişcare. Plesneau de sănătate şi arătau pregătiţi mai degrabă de însurătoare decât de pensionare.

Cu chiu, cu vai, Spitalul Judeţean din Oradea a anunţat publicului larg, miercurea trecută, rezultatul licitaţiei pentru angajarea unei firme de management care să-l conducă, după înghiţirea Municipalului, în următorii patru ani. 

Sper ca războiul să se termine cât mai repede, pentru că pierderile de vieţi sunt uriaşe, iar numărul refugiaţilor creşte enorm. Pe de altă parte, există riscul - şi nu numai la noi în ţară - ca elanul populaţiei care îi sprijină pe refugiaţi să scadă în timp...

Dacă stau să socotesc, în familia mea sunt deja patru generaţii care nu au participat ca şi combatanţi la vreun război. Ultimele două generaţii nici n-au făcut stagiul militar. Lunga perioadă de pace ne-a asigurat tuturor nu doar o prosperitate să zicem rezonabilă, ci şi un dezinteres total faţă de pericolele care ne pot pândi.

Jur că isteria cozilor la benzină de miercurea trecută nu m-a uimit. În noua criză declanșată de război, mii de români au dovedit doar că n-au învățat nimic din cea precedentă, a pandemiei, luând cu asalt stațiile de carburanți fix cum făcuseră acum doi ani pentru a stoca drojdie, făină, hârtie igienică și ce mai vreți. 

Când s-a vorbit de situaţia geostrategică din estul Europei a fost ignorat un important pion: Ţara Beiuşului. A fost nevoie doar de un semnal de alarmă dat de beiuşeni, pentru ca toată România să fie pusă pe jar. Au ajuns oamenii să meargă la pompe cu pungi de plastic, cu bidoane, cu brichete, doar plase de rafie n-am văzut la şoferii care doreau să-şi facă provizii.

Când în zonă limba română e oropsită rău, când nu există practic decât posturi de televiziune ruseşti (vă daţi seama ce  părere îşi pot face basarabenii despre războiul de la graniţele lor cu o asemenea propagandă), tu te apuci să le faci băştinaşilor leagăne şi alei, în loc să-i împrieteneşti cu limba română? E ca şi cum ai trimite în aceste zile cumplite, drept ajutor în Ucraina, bigudiuri şi truse de unghii.

M-a cuprins revolta când am aflat că refugiaţii ucraineni au fost întorşi de la graniţă de poliţiştii de frontieră unguri pe motiv că nu au paşapoarte biometrice. Apoi mi-a venit inima la loc şi mi-am adus aminte de marele Ion Creangă, care spunea: "Ştiu că sunt prost, dar când mă uit în jur, prind curaj". E semn că nu doar politicienii noştri sunt de toată jena...

Acum 15 ani, toate regiile Primăriei erau pe minus. Vă dați seama cât se putea fura dacă piețele, inclusiv cea de vechituri, tocau banii contribuabililor? La două luni după ce a fost decapitată conducerea măiastră a fostului primar, au ajuns brusc pe plus. Nu datorită geniului managerial al noilor slujbași, ci pentru că pur și simplu s-au stopat furturile.

Nu este întâmplător că, deşi autorităţile dormitează, societatea civilă se mobilizează atât de rapid. Asta, pentru că într-o ţară în care singurele spitale noi sunt construite din donaţii private, în care politicienii s-au decuplat total de la nevoile populaţiei, românii şi-au dat seama că, dacă vor să supravieţuiască, trebuie să se descurce pe cont propriu.

Credeţi că după acest chix răsunător va fi pedepsit vreun slujbaş de la CNAIR? Sau că lui Beni i se va arăta pisica la viitoarele licitaţii? Este scandalos să vedem că nici măcar copiii noştri nu vor apuca să se bucure de o investiţie lansată încă de pe vremea lui Adrian Năstase. Şi asta pentru că angajaţii de la CNAIR habar n-au să facă un caiet de sarcini coerent şi limpede şi, chiar dacă au habar, sigur n-au chef de muncă.

Orice am face în Oradea, oricât am asfalta, demola, planta și construi, rămâne o problemă nerezolvată. E vorba despre salariile sub așteptări ale unor locuitori care vor să fie la fel de apreciați precum clădirile urbei în care locuiesc. Evident că nu poți transforma niște analfabeți funcțional în IT-iști, deși Universitatea noastră se chinuie să-i umple cu diplome. Punctul slab al orașului rămâne această instituție...

Iată că, după aproape un deceniu, episcopul Böcskei a temperat, cel puţin în această chestiune, agresivitatea din discursurile etniciste ale politicienilor, mutând însemnătatea statuii şi a locului unde va fi aşezată dinspre "întâietatea maghiară" către elemente ce ţin de tradiţie şi de spiritualitatea creştină. Cu primarul de-a dreapta sa şi cei doi şefi de partide spectatori, prelatul nu a vorbit despre maghiaritatea regelui Ladislau, ci despre "tradiţia creştină şi culturală a locului".