Opinii

Dacă până acum câteva luni marea problemă a orădenilor era dacă noul stadion trebuie să aibă 25.000 de locuri sau mai puţine, acum se pune problema dacă vom mai avea un nou stadion. Şi asta nu neapărat pentru că mulţi miniştri de la Bucureşti se întreabă la ce ne trebuie stadion pe foametea asta, din moment ce n-avem echipă de fotbal...

De ani de zile, tot felul de lideri sindicali, "dascăli" şi politicieni (aceştia, nota bene, doar când se află în opoziţie) repetă ca pe o mantră că marea problemă a învăţământului românesc este "subfinanţarea" (la fel sunt prezentate lucrurile şi în ce priveşte sistemul sanitar) şi că n-o să avem o societate educată până când guvernele nu vor aloca 6% din PIB acestui sector. 

Recent, PSD-iştii bihoreni au repus pe tapet, şi bine au făcut, situaţia corecţiilor financiare aplicate de autoritatea de management din Ministerul Dezvoltării pentru două proiecte ale Oradiei pe fonduri europene. Numai pentru noua linie de tramvai riscăm să dăm din buzunarul nostru 58,7 milioane lei. Lecţia e cam scumpă, chit că aşa avem ocazia să simţim pe propria piele ce ar fi însemnat ca toate investiţiile să le fi plătit din bugetul local.

Avem în faţă 4 ani pe care analiştii îi numesc „de pace”, prezumând că noii aleşi vor lucra decent, nu cu gândul la următoarea campanie. Din păcate pentru visata pace, realitatea nu prea justifică, totuşi, optimismul. Ca dovadă, negocierile, formarea şi primii paşi ai noii şi heteroclitei coaliţii PNL, USR-PLUS, UDMR, partide care până mai ieri se detestau plenar: liberalii erau Ciuma Galbenă pentru pluserişti, aceştia sexo-marxişti pentru penelişti, singurul lucru ce-i unea şi pe unii, şi pe ceilalţi fiind certitudinea că udemeriştii sunt magyar PeSzeDe.

Mărturisesc că nu știam că Oradea a dat omenirii un campion olimpic. E vorba de Kabos Endre, care la Olimpiada din 1936 de la Berlin a câștigat o medalie de aur la scrimă. Vestea a fost dată de deputatul Szabó Ödön care propune să i se facă o statuie în Parcul 1 Decembrie și să se planteze un vlăstar al stejarului pe care l-a primit cu acea fericită ocazie...

Vestea că atacul de pe strada Oneștilor a avut martori şi că niciunul n-a intervenit în niciun fel pentru a schimba deznodământul a îngrozit, pe bună dreptate, oamenii. Cineva a remarcat că dacă unul dintre martori ar fi claxonat (aşa cum în alte împrejurări se întâmplă în trafic, adesea nemotivat sau, în orice caz, inutil), atenţia agresorului putea fi distrasă şi exista o probabilitate de a-şi înceta atacul. Eu însumi sunt de părere că oricare dintre persoanele aflate în cele trei maşini putea face chiar mai mult...

Avem un nume nou de stradă în Oradea - strada Sucevei a devenit Strada Evreilor Deportați. Nu e o denumire prea fericită, însă nici una care să poată fi combătută cu prea multă tărie, fiindcă, la aproape 80 de ani de la acele evenimente oribile, sentimentul generalizat de vină încă există... Dar, rememorând la nesfârșit oribilitățile trecutului, ne facem oare un viitor mai frumos? Putem spera că viața copiilor noștri va fi mai liniștită și lipsită de pericole dacă le picurăm întruna în creiere amintiri despre felurile îngrozitoare în care au murit părinții și bunicii lor?

Hoi la, hoi la, noi merem a corinda! / Anu’ ăsta-i tare prost, / Cum nici unu’ n-a mai fost. / N-a fost an, ci băşcălie, / Pe motiv de pandemie! / De va fi la fel la anu’, / Vom lua boabe cu toptanu’. / Ascultaţi a mea corindă: ...

Eram DJ la o nuntă. Naş, un bărbat încă tânăr, înalt, bine făcut, foarte prezentabil, cu un pic de barbă elegant conturată şi ochi pătrunzători. Mirii îmi spuseseră că e preot, dar nu genul ăla întunecat şi sobru care bagă spaima în populaţie. Abia lansat pe vremea aceea, cântecul "Puşca şi cureaua lată" făcea furori, iar într-un moment de respiro al petrecerii dom' părinte l-a interpretat impecabil la microfon, în aplauzele întregii audienţe. Se simţea în vocea sa antrenamentul bun din timpul facultăţii. Spre finalul petrecerii, naşu' mi-a făcut un semn să mă apropii. "Am o rugăminte. Poţi să pui ceva de la Prodigy?"...

Toate ţepele din proiectul parcării de pe Independenţei sunt mizilic pe lângă ce ţeapă i-a tras Ludovic Orban lui Ilie Bolojan. Preşedintele Consiliului Judeţean credea că se poate bizui pe cuvântul şi onestitatea lui Orban. Dar el nu ştie că orice politician, chiar şi din Ardeal, după ce stă mai mult de un cincinal la Bucureşti, devine una cu miticii? În Orban nu poţi avea încredere nici dacă-i pui bocancul pe grumaz, tot va găsi o cale să-ţi fure plachiurile.

Vă amintiţi, poate, că la începutul primăverii speram cu toţii ca pandemia să ia sfârşit cât mai rapid prin găsirea unui vaccin care să prevină ciudata boală provocată de infectarea cu noul (pe atunci) coronavirus. După 9 luni, de-a lungul cărora au murit aproape 2 milioane de oameni, aproape 15.000 în România, "minunea" s-a produs. Nu doar că s-au realizat câteva vaccinuri suficient de eficiente, dar primul ajunge şi în România. Iar asta graţie apartenenţei la Uniunea Europeană. Vă imaginaţi, mai ales deştepţii care zic că suntem o "colonie", în ce hal am fi fost în afara UE?

Am trimis nişte acte prin poştă, la începutul lunii septembrie, unei instituţii a Statului Român. Aveam nevoie de nişte modificări într-un certificat şi adunasem cu grijă toate actele necesare. Din pricina pandemiei, mi s-a recomandat să nu le depun personal, ci să le trimit prin poştă. Nu era grabă mare, nu eram contra-timp, aşa că le-am vârât într-un plic şi am trimis o recomandată.

Noul primar a ieşit la rampă cu câteva veşti care ne pot arăta direcţia în mandatul său. Oradea se va împrumuta pentru construirea de parcări: la Catedrala ortodoxă, pe strada Iosif Vulcan, la Piaţa Cetate şi, cea mai importantă, la Spitalul Judeţean. Cred că ultima trebuia făcută de acum cinci ani, iar celelalte trebuiau finalizate ca să ne putem concentra pe parcările din cartiere.

Negocierile pentru formarea guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR sunt comentate cu o înverşunare specifică galeriilor de fotbal, cu schimburi de "Hai ai noştri, huo ai voştri!" pe care suporterii partidelor şi le aruncă unii altora pe Facebook, în timp ce şefii lor joacă ministerele după reguli când de monopoly, când de popa prostu’.

Când am citit apelul disperat al redactorului-şef de la Familia, domnul Traian Ştef, m-am gândit că preşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan, a luat-o razna. Eram informaţi că revista veche de peste 160 de ani va fi desfiinţată de călăul culturii orădene şi, implicit, naţionale. Imediat, la demers s-au raliat zeci de oameni oripilaţi de această acţiune sălbatică şi toţi şi-au postat pe Facebook poze cu hashtagul "no culture, no future"...

După ce câştigă alegerile, preşedinţii spun o propoziţie standard, special concepută pentru a reunifica poporul divizat de campania electorală: "Voi fi preşedintele tuturor (românilor, în cazul nostru)!". Adică, indiferent dacă ai votat cu mine, cu celălalt sau chiar dacă nu ai votat deloc, eu voi fi preşedintele tău şi voi avea grijă de tine. E o formulă frumoasă, o invitaţie la pace şi reconciliere, unul dintre puţinele semne de eleganţă emise în mediul politic. Dar drumul de la vorbă la faptă e mai lung decât cel de la profesor la preşedinte de ţară...

Iată că în preajma Crăciunului s-a produs o minune! În ciuda tuturor aşteptărilor, cum că şeful Consiliului Judeţean va intra cu satârul reducerilor la Filarmonică, măcelul nu a mai avut loc. Deja coriştii îşi căutau locuri de muncă, iar duşmanii lui Bolojan îşi scriseseră mesajele de indignare, numai bune de a fi postate pe Facebook.

Zeci de mesaje mi-au inundat mesageria săptămâna trecută, şi cred că nu doar mie, cu un video prin care un ştiut publicist clujean făcea lobby pentru Ilie Bolojan premier. Culmea, fost membru PSD, ceea ce ar părea paradoxal dacă pentru acelaşi Bolojan nu ar fi pledat şi USR-işti din Bihor, ca Silviu Dehelean, şi de aiurea...

S-a făcut un scandal uriaş pe tema cuvântului jignitor, rasist şi discriminator pe care arbitrul Sebastian Colţescu l-a rostit la adresa antrenorului camerunez al unei echipe turceşti. Adică Colţescu, ca să-l identifice pe respectivul, i-a spus unui negru că-i negru. Cum secundul vorbeşte şi franceza, acesta a presupus că termenul negru din română e sinonim cu negro din franceză, care, într-adevăr, e jignitor, pentru că înseamnă cioară. Nefericitul Colţescu! Dacă-i spunea cioară, totul era în regulă, că respectivul nu s-ar fi prins...

Viorel Cataramă a cheltuit un munte de bani şi a alergat pe acelaşi culoar cu AUR (nici nu cred că şi-a dat seama, cum era îmbătat de propriul ego), dar a fost „descalificat” lamentabil, pe când AUR a devenit „campion” (este încă o necunoscută suma de care a dispus acest „partid”, dar mică nu poate fi, după cum nici provenienţa banilor prea albă nu pare).

Solidaritatea este un element tot mai rar de găsit la neamul nostru. Când riveranii au aflat că în Aleşd urmează să treacă centura prin cartierul lor, imediat cei 750 de oameni care locuiesc în cele 16 case afectate au pus de-o petiţie. Până atunci, însă, nu le-a păsat de cele 300 de case cu (să respectăm proporţiile) 14.000 de locuitori scuturaţi zilnic de miile de TIR-uri care brăzdează centrul Aleşdului.

Nu ştiu de ce, dar azi mi-am adus aminte de un proverb spus de colegii mei saşi în vremea facultăţii: "Fie Johann cât de prost, înalt să fie să poată ajunge la slănină". Se pare că preşedintele ţării chiar are ghinion. După cum au căzut zarurile la alegeri, nu-l mai văd cum poate să aibă Guvernul său, pentru că va trebui să le dea posturi şi aliaţilor liberalilor. În schimb, a reuşit să aibă premierul său.

Votul nu a fost creat pentru a-i aduce în funcţii pe cei mai buni, ci pentru a inventa alternanţa la putere. Cine a făcut democraţia ştia că poporul nu poate vota la nesfârşit cu aceiaşi oameni sau aceleaşi culori, ştia că părerile şi viziunile i se schimbă o dată la câţiva ani şi a considerat că, privind în ansamblu, se creează astfel un oarecare echilibru între forţe, care previne alunecarea spre dictatură.

Pentru cei care sperau asta, o veste tristă: PSD-ul nu este un partid pe cale de dispariţie. Dimpotrivă, e asemenea lui Iliescu, un bătrân care se încăpăţânează să rămână verde (a se citi roşu). Are electoratul său solid, format din nostalgicii, socialiştii, comuniştii şi stângiştii de stil nou, din pomanagiii şi dependenţii de ajutoarele sociale, din sudiştii şi tuciuriii patriei, uşor de cumpărat cu mărunţiş, din bugetari şi lefegii plantaţi şi lăsaţi să sporească şi să rodească prin pleiada de instituţii publice susţinute din greu de pălmaşii şi "liberalii" naţiei...

Urnele au vorbit, iar la acest moment rezultatele alegerilor legislative se cam cunosc. În ultimele zile înaintea scrutinului m-am îngrijorat, ca mulţi alţii, văzând revirimentul PSD din sondaje, aşa că una dintre ipoteze, deloc neplauzibilă, e ca acest partid nefast, producătorul celor mai mari dezastre din istoria noastră contemporană, să se fi clasat pe primul loc în preferinţele cetăţenilor care au votat.

Atunci când votez simt că o parte din putere este în mâinile mele. Și da, puterea este în mâinile mele pentru că, votând cinstit, demonstrez că mă respect pe mine și pe cei din jurul meu. Votez și astăzi. Votez pentru că am încredere că odată și odată totul se va schimba în bine, votez pentru că mă respect, votez pentru că România are nevoie de votul meu și votez pentru că este nevoie să se treacă la fapte, nu doar la vorbe.

În mandatul care acum se sfârșește, cel mai bine reprezentată categorie de oameni ai muncii în Parlament a fost cea a pușcăriașilor. Ieșiți la vot, ca să nu mai trebuiască să mergem cu copiii și nepoții în frig la proteste, numai pentru că niște lepădături, în virtutea mandatelor de parlamentari, cred că pot face ce vor cu țara asta! Cei care au ceva de spus să vină la vot sau să tacă pe veci, că regretele târzii nu-s de niciun folos.

Zilele trecute am vorbit cu surse din Consiliul Judeţean şi de la una dintre instituţiile subordonate unde personalul va fi înjumătăţit. În aparatul propriu al CJ Bihor, concursurile pentru ocuparea posturilor rămase s-au desfăşurat săptămâna trecută, deocamdată fără să conteste nimeni corectitudinea lor. Dar, dacă ar fi să acuze cineva ceva, ar putea fi chiar noua conducere. O funcţionară a fost prinsă copiind (ceea ce şefii CJ nu au anunţat, şi rău au făcut!), deşi bibliografia de concurs n-a conţinut noţiuni de astrofizică, ci doar normele legale ce reglementează administraţia judeţeană.