Tinerii judoka orădeni de la LPS-CSS Liberty s-au remarcat din plin la întrecerile celei de-a XIII-a ediţii a Cupei Transilvaniei pentru juniori III şi copii I de la Cluj Napoca. Astfel, sportivii orădeni au obţinut 29 de medalii, iar 16 judoka au reuşit să se califice la faza finală a Campionatului Naţional, care se va desfăşura la Miercurea Ciuc, în perioada 15-17 aprilie.
O reprezentantă a clubului Crișul Oradea s-a situat pe podium la întrecerile Cupei Mondiale de sambo din capitala Rusiei. La Moscova, Ioana Matei a concurat la categoria 48 kg, unde a ocupat locul al III-lea și implicit a intrat în posesia medaliei de bronz.
Orădenii care vor să afle ce face europarlamentarul Emilian Pavel la Bruxelles pot merge vineri la cabinetul din municipiu al politicianului. Pavel îşi va prezenta bilanţul activităţii din ultimul an şi va sta la dispoziţia orădenilor, pentru întrebări sau dezbateri.
Conducerea SC Administraţia Domeniului Public SA promovează adopţia de câini la domiciliu, punând la dispoziţia solicitanţilor care adoptă cel puţin doi câini, transport gratuit pe o rază de 60 de kilometri faţă de Oradea.
Reprezentantele clubului orădean CSS LPS Bihorul au reuşit să cucerească trei medalii, una de aur şi două de argint, la întrecerile Campionatelor Naţionale de atletism în sală pentru copii I, II şi III, de la Bucureşti. Cea care a devenit campioană naţională este Denisa Iljeş, la biatlon copii III. Vicecampioane sunt Larisa Brândaş, la triatlon copii I, şi Serena Benyi la săritura în înălţime, copii II.
Primăria orădeană vrea să-şi ierte angajaţii de plata a 4,2 milioane lei, sumă pe care Curtea de Conturi a considerat că funcţionarii au încasat-o necuvenit între 2011-2014. Directorii municipalităţii vor emite săptămâna aceasta decizii prin care funcţionarii Primăriei, Poliţiei Locale, Administraţiei Sociale Comunitare Oradea şi Direcţiei Patrimoniu Imobiliar vor fi scutiţi de returnarea în rate a unor sume între 1.000 şi 20.000 lei.
Părinţii bihoreni sunt invitaţi să participe la un seminar gratuit pe tema "Capcanele educaţiei". Întâlnirea se doreşte a fi o dezbatere inclusiv pe tema influenţei răsfăţului asupra personalităţii copilului, urmând a fi moderată de psihologul şcolar Radu Bonta.
Bihorenii pasionaţi de fotografie pot face un curs de tehnică fotografică digitală la Clubul Nufărul Oradea. Lecţiile vor fi conduse de vicepreşedintele clubului, artistul fotograf Claudiu Szabó, şi vor dura 8 săptămâni.
Echipe mixte de specialişti vor străbate pădurile din judeţ, pentru evaluarea efectivelor de animale sălbatice strict protejate, adică lup, râs, urs brun şi pisică sălbatică. Reprezentanţii ONG-urilor pot participa şi ei la numărătoare.
Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost spionată, pe parcusul lunii martie, de patru cetăţeni israelieni, anchetaţi acum de DIICOT pentru spionarea comunicaţiilor şi tentative de compromitere a acesteia. Suspecţii sunt foşti spioni Mossad.
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest pune la bătaie fonduri europene în valoare de 858 milioane euro în perioada de finanţare 2014 - 2020. Reprezentanţii agenţiei au prezentat marţi la Consiliul Judeţean ghidurile de finanţare pentru proiecte cuprinse pe cinci direcţii prioritare de la stimularea mobilităţii regionale şi sprijinirea eficienţei energetice la protejarea patrimoniului natural şi cultural, decontaminarea terenurilor industriale dezafectate şi reducerea poluării.
Fraţii Doru şi Adi Maghiar se luptă cu Primăria. Ei cer 200.000 de euro, la valoarea lor un fleac, pentru nişte terenuri pe care în 2005 oraşul a făcut şoseaua de centură. Ce mă enervează pe mine nu este că proprietarii sunt răsplătiţi regeşte, ci că eu şi alţi încă 200.000 de orădeni nu am avut norocul odraslelor răposatului Unchiu’...
Viceprimarul Mircea Mălan are o putere de convingere demnă de o cauză mai bună. Firma Euras din Satu Mare, una dintre cele două perdante la a treia licitaţie organizată pentru refacerea pavajului din Pasajul Vulturul Negru, a contestat pe 23 martie rezultatul procedurii de achiziţie publică prin care lucrările au fost atribuite orădenilor de la Drumuri Orăşeneşti. Contestatarul s-a plâns Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor că municipalitatea i-a descalificat oferta mai avantajoasă financiar.
Parchetul General a cerut redeschiderea Dosarului Revoluţiei, procurorii invocând motive precum neaudierea unor persoane cheie, lipsa valorificării unor informaţii importante sau a efectuării autopsiei în cazul unor persoane decedate.
Primarul Beiuşului, Adrian Domocoş, vrea un al treilea mandat deşi a încasat deja o primă condamnare pentru corupţie. BIHOREANUL vă prezintă detalii din seria celor 168 infracţiuni pentru care DNA Oradea l-a inculpat pe Domocoş după ce Parchetul Beiuş îl menajase ani întregi, ce arată că primarul nu semna practic nimic pe gratis, dând autorizaţii şi contracte pe şpăgi din care şi-a plătit inclusiv un curs la Academia de Poliţie, ba l-a şantajat până şi pe episcopul greco-catolic al Oradiei.
Compania de Apă Oradea îşi anunţă consumatorii situaţi pe malul stâng al Crişului Repede, că în cursul nopţilor din zilele de marţi spre miercuri, respectiv 5/6 aprilie, şi miercuri spre joi, 6/7 aprilie, furnizarea apei potabile se va întrerupe TOTAL după următorul program:
Peste 200 de orădeni au participat, la finalul săptămânii trecute, la o gală caritabilă al cărei scop a fost strângerea de fonduri pentru copiii şi tinerii afectaţi de autism. Organizatorii le-au pregătit orădenilor generoşi, care au plătit 150 lei pe loc, recitaluri şi alte momente artistice semnate de invitaţi precum Cornelia şi Lupu Rednic.
Timp de 24 de ore, te bucuri de prețuri speciale pentru mașinile aflate în stoc și de multiple avantaje la orice model Opel. Află aici detalii!
Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea dispută miercuri seară, de la ora 19.30, pe teren propriu, ultimul joc din Grupa locurilor I-VI din Liga Națională. În Arena Antonio Alexe, elevii antrenorului Cristian Achim vor primi replica formației U BT Cluj, o contracandidată la titlu, care în ultima perioadă a învins echipa orădeană. Pe lângă revanșa cu clujenii, orădeni așteaptă și un pas greșit al Stelei, în jocul de acasă cu Sibiul, pentru a reveni pe primul loc.
Trei administratori de firme, între care un tânăr de 28 de ani şi femeie de 48 de ani, din Oradea, au fost anchetaţi de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice pentru evaziune fiscală şi respectiv complicitate, după ce au făcut operaţiuni intracomunitare fictive. Prejudiciul se ridică la peste 176.000 de lei.
Primarul Ilie Bolojan a dat, marţi, la Primărie o dare de seamă, alături de echipa pe care o conduce, pe marginea mandatului care îl încheie. "Ceea ce am promis am făcut! Nu spun că totul a fost perfect, dar proiectele europene au fost realizate în proporţie de 95%", a spus edilul.
Incident cu conotaţii rasiste în tenis. Jucătoarea româncă Irina Begu, care luni a învins-o la Charleston pe franţuzoaica Caroline Garcia, a fost jignită de adversara ei. "Nu pot să cred că mă bate o ţigancă împuţită", a spus aceasta, iar vorbele ei au fost surprinse de microfoanele puse pe centralul turneului din Statele Unite.
Pentru a veni în sprijinul proprietarilor de clădiri, persoane fizice, Ministerul Finanţelor a lansat un ghid ilustrativ pentru plata impozitelor pe clădiri. Contribuabilii găsesc aici explicaţii pentru absolut toate situaţiile întâlnite în practică. Citeşte ghidul!
După ce în luna februarie primarul Ilie Bolojan a luat decizia sistării lucrărilor la parcul arheologic din incinta Cetăţii Oradea, invocând lipsa de fonduri, municipalitatea a descoperit, totuşi, 1,5 milioane lei pe care îi pune la bătaie pentru a amenaja minimal curtea interioară a fortăreţei, astfel încât aceasta să poată fi vizitată de turişti.
Poloiștii echipelor orădene CS Crișul și CSM au dominat primul turneu zonal al Campionatului Național pentru copiii născuți în anii 2003 și 2004, care s-a desfășurat la Tg. Mureș. Echipa clubului Crișul, antrenată de Ladislau Vekerdi, a obținut numai victorii categorice și s-a clasat de departe pe primul loc.
După ce a eşuat lamentabil anunţându-l candidat la funcţia de primar al Oradiei pe omul de afaceri Ionel Ghib, care s-a retras din cursă înainte de a avea măcar o ieşire politică publică, PSD Bihor se laudă cu experienţa politică şi administrativă a Adelinei Coste, noul candidat "roşu" pentru Primărie. Deşi Coste şi-a adunat experienţa sub steagul PDL, fiind social-democrată doar din 2014, PSD-iştii nu par deloc deranjaţi, ba chiar speră să obţină cel mai bun scor în Oradea din ultimii 26 de ani...
Candidaturile la Primăria Oradea se înmulţesc. Partidul România Unită Bihor, format în mare parte din foşti membri ai PRM, a prezentat-o, marţi, drept candidată la funcţia de primar al Oradiei pe Elena Sim, fost fotomodel în Canada ajuns traducător în Africa de Sud şi România. Orădeanca s-a înscris în partid în urmă cu o lună şi jumătate şi nu are experienţă politică.
Echipa CSM CSU Oradea va fi reprezentată de patru jucători şi de antrenorul Cristian Achim la ediţia 2016 a All Star Game, eveniment baschetbalistic care se va desfăşura anul acesta la Oradea, mai exact pe 12 aprilie. Cei patru jucători votaţi între starurile Nordului sunt Sean Barnette, William Franklin, Andrei Mandache şi Bogdan Ţîbîrnă.
CFR Călători a informat, marţi, că, urmare a prelungire a lucrărilor la tunelul din Şuncuiuş, circulaţia pe calea ferată este întreruptă în continuare între Oradea şi Cluj, unele trenuri circulând pe rută ocolitoare, iar în alte situaţii călătorii fiind trasbordaţi, cu autocare, până în alte staţii. CFR dă vina pe constructor pentru incidentul de duminică seară, când peste 100 de oameni au rămas blocaţi în gara Şuncuiuş.
Direcţia Silvică Bihor a încheiat "Luna plantării arborilor", adică perioada în care alături de voluntari silvicii împăduresc judeţul. În total, sute de bihoreni au participat voluntar la plantări de păduri, bilanţul campaniei fiind de 42 de hectare de împăduriri.
Jucătoarele echipei de fotbal feminin Sporting Bihor Lugaş au suferit prima înfrângere din returul de campionat al Ligii I. Elevele antrenorului Csaba Ficuţ au cedat în runda a III-a din stagiunea de primăvară, cu scorul de 1-2, jocul susţinut pe teren propriu în compania celor de la Olimpic Star Cluj-Napoca. La pauză partida desfăşurată la Stadionul Motorul din Oradea a consemnat egalitate, 0-0, iar golul bihorencelor a fost marcat de Andrea Abrudan.
Pe 14 aprilie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor organizează Bursa generală a locurilor de muncă. Până acum şi-au confirmat prezenţa aproape 50 de agenţi economici, care în total au o ofertă de 1.500 de joburi vacante.
Regizorul Ştefan Iordănescu pune în scenă la Oradea spectacolul "Dawn-way" al dramaturgului rus Oleg Bogaev, care propune să descrie omul contemporan şi cele două căi pe care acesta le poate lua, ascensiunea spirituală şi degradarea morală. Premiera este programată pe 13 aprilie la Sala Arcadia.
Operatorul de salubritate RER Ecologic Service va amenaja un punct de colectare a deşeurilor rezultate din amenajările interioare în spatele cimitirului municipal. Amplasamentul, cu o suprafaţă de 3.000 metri pătraţi este situat în strada Thurzo Sandor şi a fost ales pentru ca orădenii să nu mai fie obligaţi să care molozul până la groapa ecologică de la ieşirea din oraş.
Leontin Pătcaş, mai marele peste Biroul Drumuri şi Poduri din Primăria Oradea, a ieşit la pensie. Cu bune, cu rele, omul a reuşit să menţină un echilibru rezonabil între covorul asfaltic şi gropile din oraş, pentru a căror reparare s-a frăsuit cu toată lumea, de la constructori şi colegi până la şoferi. Acum, în locul lui nu mai este nimeni, ceea ce se poate vedea cu ochiul liber din starea carosabilului.
SC ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI PUBLIC SA organizează în data de 08.04.2016, ora 12, la sediul social din Mun. Oradea, P-ţa Emanuil Gojdu, nr. 21, Jud. Bihor o procedură de licitaţie publică - cu strigare în vederea închirierii de spaţii comerciale în Pieţele Rogerius, Cetate, Decebal şi Ioşia Nord.
Showroomul Spazio Ideea din Cartierul Luceafărul şi-a redeschis, luni, uşile pentru clienţi, după câteva luni în care s-a redefinit, mărindu-şi suprafaţa de 4 ori şi aducând noi branduri în materie de amenajări şi decoraţiuni în Oradea. Dacă ai visat vreodată să ai gresie de la Roberto Cavalli, ei bine, de acum o găseşti la magazinul din Calea Aradului nr. 4.
Alegerile din luna aceasta de la Universitatea din Oradea se anunţă din cele mai fierbinţi. Doi noi "actori" influenţează evoluţia personajelor care vor să conducă destinele instituţiei: DNA a descins la Universitate, într-o anchetă ce îi vizează pe rectorul Constantin Bungău, pe decăniţa Floare Chipea şi pe profesoara Camelia Dindelegan, pentru şpăgi vehiculate pe seama unui concurs didactic, iar BIHOREANUL le cere pretendenţilor la şefia Rectoratului şi a Senatului să ia poziţie în cazul de plagiat al medicinistei Simona Cavalu, punându-le pe masă atât reclamaţia profesorului britanic, cât şi originalul cărţii pe care orădeanca a copiat-o.
Oradea se alinează oraşelor din România care beneficiază de servicii de colectare şi reciclare a deşeurilor provenite atât din gospodăriile persoanelor fizice, cât şi de la sediile companiilor orădene. Cu o experienţă vastă în domeniu şi cu o echipă tânără şi dinamică, compania de colectare a deşeurilor Pajurca Metal Group este situată pe strada Micşandrelor nr. 36.
Consilierul local Adelina Coste este noul candidat al PSD pentru fotoliul de primar al municipiului Oradea. Coste a fost desemnată luni seară de conducerea PSD Oradea să îl înfrunte pe primarul Ilie Bolojan în alegerile din 5 iunie, după ce Ionel Ghib şi-a retras candidatura.
Sportivii orădeni au cucerit nouă medalii la întrecerile Campionatului Naţional de judo pentru tineret (U23), competiţie care s-a desfăşurat în weekend la Arena Antonio Alexe. Dintre acestea, două au fost de aur, patru de argint şi trei de bronz. Performerele au fost Larisa Florian şi Lorena Podelensczki, care au devenite campioane naţionale.
Liderii Partidului Mişcarea Populară Bihor, Daniel Meze şi Horea Vuşcan, au intrat deja în campania electorală. Din "repertoriul" acestora, prezentat luni într-o conferinţă de presă, nu lipsesc critici la adresa bisericilor, adversarilor politici şi strategiilor Primăriei Oradea. Între altele, Vuşcan a afirmat că "primarul Ilie Bolojan transformă Primăria într-o afacere".
Şase sportivi ai clubului orădean de tir cu arcul CS Redpoint au fost selecţionaţi de federaţia română de specialitate în loturile naţionale extinse pentru participarea la o selecţie pentru privind Cupa Europei de la Heviz (Ungaria), precum şi Campionatul European de Tineret, care va avea loc la Bucureşti. Este vorba despre Vivien Bălteanu, Alexa Buştea, Rezmuves Katalin, Victor Kiss, Armin Purle şi Alin Mureşan.
Sportivii clubului CS King Do-Lions Oradea au reuşit să urce de şase ori pe podium la întrecerile Cupei Open Spirit din Ungaria, o competiţie pentru copii, juniori şi seniori, ajunsă la cea de-a V-a ediţie. Orădenii au ocupat un loc I, două locuri II şi trei poziţii pe treapta a III-a. Performera clubului a fost Denisa Cotuţ, la tehnici speciale junioare.
Oradea va găzdui în perioada 9-12 iunie prima ediţie a festivalului European Music Open. Evenimentul, care se vrea transformat în tradiţie, este organizat cu implicarea directă a celebrului tenor orădean Alexandru Badea şi va cuprinde de la concerte de muzică clasică şi dezbateri la expoziţii foto şi lansări de carte. Evenimentele vor avea loc, în funcţie de specificul lor, la Sinagoga Neologă Zion, Basilica Romano-Catolică, Teatrul Regina Maria, respectiv în Cetate.
Lovitură de teatru la PSD. Candidatul formaţiunii la Primăria Oradea s-a retras din cursă încă dinainte de a se prezenta publicului. Printr-un comunicat transmis presei luni după amiază, Ionel Ghib susţine că motivele deciziei sunt "de natură personală" şi acuză că familia i-ar fi fost atacată "în mod mârşav", din cauza unor... comentarii apărute pe un site local!
O nouă "dezvăluire bombă" de tipul WikiLeaks a zguduit lumea, începând de duminică seară. Scugeri masive de informaţii, aproximativ 11 milioane de documente, ce aparţin firmei Mossack Fonseca, a patra firmă la nivel mondial de avocatură offshore, expun secretele financiare ale unor lideri mondiali. Documentele dezvăluie cum unii dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă, printre care şi români, se folosesc de diverse scheme pentru financiare a-şi ascunde averile.