Se prefigurează un nou scandal: ca să fie construit un pasaj peste DN1 în Oșorhei vor trebui demolate gardurile unor firme și locuințe
Realizarea unui pasaj suprateran peste DN1 la ieșirea din Oșorhei spre Săcădat, peste girația actuală amenajată la intersecția cu drumul comunal spre Fughiu, va naște noi nemulțumiri. Consiliul Județean Bihor a aprobat preluarea unei porțiuni din șoseaua națională și încadrarea ei ca drum județean, dar și declanșarea exproprierilor pentru terenurile ce vor fi afectate prin construirea pasajului. În cadrul exproprierilor, vor trebui mutate gardurile a două firme și a șase case.